Pentru o mare parte a femeilor din Republica Moldova 8 Martie nu înseamnă nimic, e o zi poate mai calmă şi mai liniştită, în comparaţie cu celelalte 364 de zile din an în care femeile sunt discriminate, bătute, violate, înjurate ş.a.m.d.
Reciteam zilele trecute „Legea cu privire la asigurarea egalităţii” şi aveam impresia că citesc un roman science-fiction. Realitatea din Republica Moldova e cu totul alta, decât realitatea scrisă în această lege. Suntem discriminaţi peste tot, de la mic la mare, indiferent de sex, profesie, etnie, religie sau limbă vorbită.
Pietonii sunt discriminaţi de şoferii care le fură trotuarele şi funcţionarii care nu ştiu (sau nu vor) cum să elibereze aceste trotuare de puzderia de automobile. Şoferii sunt discriminaţi de drumurile bortelite, lipsa de parcări şi elementarul respect al celorlalţi şoferi. Creştinii sunt discriminaţi de atei, ateii de creştini, musulmanii şi evreii sunt discriminaţi şi de atei, şi de creştini. Homosexualii sunt discriminaţi de homofobi, de aceiaşi homofobi care-şi bat soţiile acasă şi cred că locul lor este doar în bucătărie. Orice cetăţean, mic sau mare, este discriminat de guvernanţii acestui stat care nu sunt în stare să-i ofere nimic: nici viaţă decentă, nici educaţie, nici sistem medical ca lumea şi nici legi transparente şi efective. Până şi Constituţia ţării este discriminată. Aşa că legea privind egalitatea de şanse e doar o fantasmă, fantasmă menită să şteargă ochii oficialilor europeni care încă mai cred că în această ţară vor avea loc reforme.
În fiecare zi în care ies din casă sunt discriminat. Sunt discriminat de concetăţenii mei care aruncă gunoiul unde-i duce capul; de şoferii care îmi blochează trecerea pe trotuare; de monopoliştii care umflă preţurile după placul lor; de politicienii care nu mă vor în această ţară pentru că sunt român; de şoferul de microbuz pe care-l doare-n cot de viaţa mea; de toată lumea. Presupun că şi voi sunteţi discriminaţi la fel. Şi nu-mi imaginez cum e să fii femeie în Republica Moldova, cum e să suporţi pe lângă toate discriminările şi pe cele misogine: privirile sexiste, adresările libidinoase, glumele porceşti şi bătăile care pentru unele femei au devenit ceva banal.
Vorbeam o dată cu un prieten care îmi spunea că ţara asta se ţine pe spatele femeilor; pe spatele soţiilor care ne cresc copiii; pe spatele bunicilor care muncesc din zori până noaptea târziu; pe spatele doamnelor de la ţară care menţin gospodăria în ordine. Sună stupid, însă cred că femeile noastre sunt adevăraţii bărbaţi ai neamului. Bărbaţii noştri s-au transformat în beţivi, bătăuşi, homofobi, misogini şi afemeiaţi. Sau, poate întotdeauna erau aşa şi eu nu observam. Nu voi veni cu un mesaj de felicitare pentru femeile ţării, nu văd un motiv de bucurie în această sărbătoare. Însă vreau să le spun mulţumesc pentru curajul cu care îndură toate greutăţile, pentru hărnicia şi devotamentul lor. Dacă nu aţi fi voi, femeile, această ţară nu ar fi rezistat.
