Prima se referă la condiția economică generală a statelor membre, care prin efectul cumulat al economiilor naționale fac Organizația Nord-Atlantică cel mai important pilon al economiei mondiale. A doua parte se axează asupra studierii impactului transformării economice a statelor est-central europene în procesul de aderare la NATO și imediat după. În sfârșit, cea de-a treia parte se va referi explicit la importanța „argumentului economic” NATO pentru R. Moldova.
NATO – fundamentul economiei globale
Atunci când gândim NATO în termeni economici, trebuie să avem în vedere cel puțin două aspecte. Primul ține de aprecierea cantitativă a economiei cumulate a celor 28 de state membre, care propulsează Organizația în fruntea topurilor la nivel global, acest lucru reieșind nu numai din efectul simplu al cuplării PIB-ului și bugetelor acestora, dar și a ponderii individuale la nivel global. Cel de-al doilea se referă la aspectul calitativ al condiției economice, care propulsează cetățenii statelor membre NATO pe primele poziții în lume la capitolul calității vieții și concordanței dintre efectele macro ale economiei și beneficiul personal al acestora.
Astfel, la o apreciere sumară, potrivit datelor Băncii Mondiale și Fondului Mondial Internațional, în anul 2012, cele mai importante state membre NATO s-au clasat pe primele poziții în lume potrivit indicelui de produs intern brut: SUA (locul 1) – 15.6 trilioane dolari; Germania (locul 4) – 3.4 trilioane; Franța (locul 5) – 2.6 trilioane; Mare Britanie (locul 6) – 2.4 trilioane; Italia (locul 9) – 2 trilioane; Canada (locul 11) – 1.8 trilioane; Spania (locul 13) – 1.3 trilioane; Turcia (locul 17) – 794 miliarde; Olanda (locul 18) – 773 miliarde. Din PIB-ul global de 71 trilioane dolari, statelor membre NATO le revine circa jumătate, puțin peste 35 trilioane.
Chiar dacă posedă o populație de circa un miliard de oameni, care plasează NATO în primele trei forțe demografice ale lumii, majoritatea statelor ce fac parte din Alianță sunt pe primele poziții în lume la repartizarea PIB-ului pe cap de locuitor, având cele mai înalte standarde de viață de pe glob. Treisprezece dintre statele membre NATO se află printre primele douăzeci de țări cu cei mai bogați cetățeni din lume, care au un venit anual mediu de la 40 la 100 mii dolari pe cap de locuitor. Cu alte cuvinte, scutul politic și militar NATO este garantul unei dezvoltări libere și prospere, care oferă un cadru maxim de securitate pentru procrearea statelor la nivel economic și social.
NATO și transformarea economică a Europei de Est
Statisticile economice din țările est-central europene, care au aderat la NATO după 1999, arată că clubul NATO nu oferă doar beneficii de securitate, ci și largi oportunități economice. Atât în ajunul, cât și după obținerea calității de membru al Alianței, noile state au cunoscut un aflux de capital, care a continuat să crească pe măsura aprofundării acestora în structurile sale.
Oficialii din statele care aspirau să devină membri NATO au folosit deseori argumentul economic în susținerea cauzei lor, menționând că aderarea la Bloc nu numai că reduce probabilitatea conflictelor, dar și atenuează riscul unor factori ca naționalizarea sau exproprierea, din cauza faptului că NATO obligă statele să respecte principiile fundamentale ale economiei de piață. „Efectul NATO” al stabilității și prosperării economice poate fi ușor constatat, chiar dacă efectele recesiunii economice globale au tăiat din acest elan. Din anul 1999 până în prezent volumul investițiilor străine directe în economia statelor „noului val” NATO s-a dublat în comparație cu perioada de până la aderare. Dacă în anul 1997, când s-a decis că Polonia, Cehia și Ungaria vor deveni membre NATO, nivelul total al investițiilor străine directe se cifrau în Polonia la circa 2 miliarde de dolari, în Cehia la circa 4 miliarde, iar în Ungaria la aproximativ 6 miliarde, atunci în anul 1999, când cele trei state au devenit membre NATO, Polonia a cunoscut investiții în valoare de peste 6 miliarde, Cehia de 13 miliarde, iar Ungaria de 15 miliarde.
Sigur este greu de estimat în mod exclusiv rolul NATO în acest proces de redresare economică, din considerentul că el se suprapune pe de o parte cu efectele integrării europene, iar pe de alta cu alți factori cum ar fi poziționarea geografică, transformarea instituțională și legislativă, calitatea forței de muncă și stabilitatea valutei. Dar experții economici est-europeni au constatat în mod individual pe țări și la nivel regional, că aderența la NATO a constituit imboldul principal în succesul acestor state de a atrage investițiile străine. Calitatea de membru NATO și UE este raționamentul principal pentru investitori atunci când ei gândesc în termeni de stabilitate politică și economică. Spre exemplu, poziționarea Poloniei sau Țărilor Baltice în proximitatea spațiului ex-sovietic și al Rusiei le dezavantaja în comparație cu Cehia, Ungaria sau Slovenia, le făcea mai vulnerabile și mai puțin sigure. Calitatea de membru NATO pentru aceste țări nu le-a schimbat poziționarea geografică, dar pentru oamenii de afaceri această stare a constituit un garant al investițiilor. La fel cum condiția de membru NATO n-a scos Bulgaria din Balcani, o zonă cu mari probleme de securitate în anii 1990, dar această condiție a absolvit-o de efectul „balcanizării”, creând credibilitate în ochii investitorilor. La fel cum această ipostază nu va scoate R. Moldova geografic din „calea tuturor relelor”, dar o va proteja de efectele „transnistrizării”.
Aderarea la NATO: beneficii pentru economia moldovenească
În continuarea ideii expuse anterior, doresc să mă opresc la două tipuri de efecte economice, ce ar reieși din eventualitatea aderării R. Moldova la NATO. Primul tip ține prioritar de efectele tangibile, iar cel de-al doilea, care este mult mai important pentru efectul de dezvoltare durabilă a țării, se referă la transformările intangibile în climatul și statalitatea R. Moldova, asociate cu trăsăturile pe care o țară trebuie să le posede ca să devină membru NATO.
Cel mai direct și mai măsurabil efect economic al aderării va fi necesitatea schimbării bugetului militar al țării și a componentelor sale. Cheltuielile ţării noastre pentru apărare au constituit anul trecut 20,8 milioane de dolari, ele fiind cele mai mici din Europa şi unele dintre cele mai scăzute din lume, arată un raport al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) de la Stockholm. Aceasta constituie circa 0,3% din PIB, un factor care se va schimba sensibil în condițiile aderării, care presupune, cu titlu de recomandare, o cifrare la bugetul de apărare la circa 2% din PIB. De multe ori această creștere a cheltuielilor pentru înarmare este văzută speculativ de opozanții extinderii NATO nu doar în R. Moldova, dar și în alte state est-europene. În realitate, această investiție a statului în sistemul de securitate, este importantă nu numai în sens direct, pentru protejarea fizică a țării, dar este și benefică la nivelul creșterii economice. Pornind de la condițiile economice actuale și de la faptul că o mare parte a acestei investiții va fi suportată de aliații NATO, prin variile programe care susțin statele membre mai puțin dezvoltate, redimensionarea cheltuielilor pentru bugetul militar va genera o creștere sensibilă a PIB-ului. Spre exemplu, în majoritatea statelor est-europene, o creștere a investițiilor în domeniul militar cu 0.1% din PIB, a dus la creșterea PIB-lui cu 0.15-0.2%. În mare parte acest lucru se va realiza și prin reactivarea unor foste întreprinderi ale complexului militar-industrial, care să devină atractive ca oportunități de investiții. Această îmbunătățire în dinamica industriilor legate de sistemul de apărare va face posibilă atragerea investitorilor străini, iar sistemul de securitate este legat de infrastructura civilă a țării, cum ar fi drumurile, căile ferate, sistemul energetic. Este dificil actualmente de estimat în termenii PIB-ului necesitățile pentru aceste realizări, dar pornind de la experiența statelor vecine care au aderat la NATO, constatăm că investițiile făcute în sistemul de apărare ca o condiție a calității de membru a generat o creștere a PIB-lui de circa 0.3-0.4% în țările respective.
În afară de cheltuielile publice și de infrastructură, eventualitatea aderării la NATO va avea relevanță și pentru alte sectoare ale economiei. Industria informațională va beneficia de necesitățile software și de schimbări în telecomunicații; industria turismului va fi redimensionată prin îmbunătățirea securității, a drumurilor și a infrastructurii de comunicații; sectorul educațional va beneficia de noi oportunități legate de necesități specifice de cunoștințe, antrenament și cercetare, determinate de calitatea de membru în cel mai modern sistem de securitate din lume; sectorul ecologic și agrar vor trebui de asemenea să se redimensioneze pentru a face față acestor necesități de aderare, toți acești factori posedând calitățile unui potențial de mare creștere economică pentru R. Moldova. În plus, aceasta înseamnă locuri noi de muncă și noi oportunități profesionale pentru mii de cetățeni.
Dar dincolo de aceasta, cel mai important în acest context va fi profunda schimbare a imaginii internaționale a țării ca potențială piață de desfacere, ca producător și exportator de bunuri. R. Moldova are în continuare de înfruntat din punct de vedere economic un context dublu negativ – de țară ex-sovietică și de țară în conflict. Ambele contexte generează în ochii potențialilor investitori străini costuri și riscuri mari. „Ex-sovietic” de obicei este asociat cu un cadru legislativ inadecvat, nivelul sporit de corupție, reguli neclare de joc, cu alte cuvinte produce un nivel relativ ridicat de insecuritate în afaceri. „Efectul Transnistriei” este în general asociat cu implicațiile Federației Ruse, tensiune interetnică și interregională, context regional inflamabil și probabilitatea unui război. Aceasta explică de ce R. Moldova după independență rămâne o „oaie neagră” în regiune, cu investiții externe mult mai scăzute decât ar putea absorbi potențialul economic al țării.
În general, acest fapt este unul din importantele argumente ale necesității de aderare la Uniunea Europeană, doar că lipsa de aderare la NATO slăbește vizibil această argumentație, deoarece doar Organizația are capacități sporite de a determina securizarea efectivă a regiunii și de a impune respect Federației Ruse la nivelul mentalului politic
Experiența statelor ex-comuniste arată că aderarea la NATO a scăzut drastic insecuritatea personală și cea din mediul de afaceri. Procesul de aderare a îmbunătățit cadrul instituțional al economiilor și a scăzut efectiv costurile de tranzacții. Organele de stat au devenit mult mai sigure, iar statul mai puternic în implementarea regulilor sale. Contractele au devenit mai sigure, iar securitatea afacerilor a crescut, ceea ce a sporit predictibilitatea mediului și a îmbunătățit competitivitatea în mediul de afaceri intern.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
