Spuneam în ultimul articol că ar trebui să vedem care e jertfa bineplăcută lui Dumnezeu. Deoarece în Vechiul Testament se aduceau jertfe de animale şi alimente, oamenii încă mai cred că adevărata jertfă e una strict financiară. Ni se aminteşte deseori de cei doi bani ai văduvei (Luca 21, 1-4). Fiind văduvă şi săracă, a aruncat doi bani în vistieria templului, iar Iisus le spune celor de acolo că deşi a dat cel mai puţin, jertfa ei e cea mai plăcută, fiindcă raportat la veniturile ei, a dat mai mult decât cei bogaţi.
Am văzut multe situaţii în care oamenii bogaţi merg şi cu o parte din banii lor fac biserici. Dar banii aceştia nu le sărăcesc bogăţia şi nici nu ştim de unde vin. Dacă ne uităm la jertfele aduse de Cain şi Abel, vedem că ambii au dat din munca mâinilor lor. Practic au adus jertfă ceea ce primiseră din mila lui Dumnezeu. Din păcate, astăzi, oamenii nu mai înţeleg asta. Nu înţeleg că jertfa bineplăcută e o parte din munca omului, din darul pe care l-a primit. Nu banii!
Credem că facem o biserică şi ea se transformă într-o viză cumpărată pentru rai. Din cei care fac mari donaţii în bani, sau chiar biserici, câţi oare sunt întrebaţi despre provenienţa banilor? Ar fi posibil să fur un milion de euro şi, dând zeciuială, să fac o biserică?
Care e astăzi munca mâinilor noastre? Eşti orator? Vorbeşte despre bunătatea lui Dumnezeu. Ai o pâine? Împarte-o cu cel flămând. Eşti pictor? Pictează o biserică. Eşti scriitor? Mărturiseşte-l pe Dumnezeu. Ai două cămăşi? Dă-o şi pe cea pe care o porţi.
Jertfa bineplăcută lui Dumnezeu nu e în zerouri. E în dragoste. Din munca mea să întorc lui Dumnezeu cu dragoste. Tocmai de aceea Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, iar pe a lui Cain – nu. Fiindcă Dumnezeu cere de la noi nu bani, ci partea bună a sufletelor noastre şi dublarea talanţilor. Înţelegem prin talant darul cu care un om s-a născut; medic, pictor, croitor. Talantul acesta trebuie înmulţit. Talantul acesta trebuie pus în slujba lui Dumnezeu.
Că dăm o zeciuială, anual, la biserica de care aparţinem, e firesc. Fiindcă şi acolo există cheltuieli. Se plăteşte energia electrică etc. Dar să considerăm că darurile în bani ne mântuiesc, e absurd. Fiindcă de multe ori preotul însuşi e bogatul care şi-a dus darul atunci când şi l-a adus şi văduva. De multe ori ni se vorbeşte la predici de darurile pe care trebuie să le facem, iar când e gata slujba preotul se urcă în mercedes, iar noi plecăm spre casă, pe jos, printre blocuri, ca să ne odihnim în locuinţa în care stăm cu chirie. În situaţia asta, cei doi lei ai mei sunt banii văduvei.
Dumnezeu cere de la noi dragoste de aproapele nostru: milă pentru cei goi şi flămânzi, cercetarea bolnavilor. Sau cum ne-a spus Iisus: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29).
