Am văzut că vama de la noi e mult mai îngrijită, că avem șosele mai bune, din bani americani și europeni – desigur, dar am mai observat că panglica de Colorado (nu cred că Sfântului Gheorghe îi convine să o definim cu numele lui) a dispărut cu desăvârșire, ba mai mult – am văzut tineri cu stema Ucrainei tatuată pe piept.
Să comparăm acum sărăcia din Bugeac cu investițiile făcute de occidentali la noi e aproape inutil. Vedem ce vrem, votăm ce credem. Nu vrem în Europa (conform voturilor date de cetățenii moldoveni), dar vrem bani. Și de ce nu? Cine nu vrea bani? După ce luăm de unde putem, defilăm în mai cu panglici străine. La noi luna florilor seamănă mai degrabă cu luna spectacolelor penibile. Bravo nouă.
Peste toate aceste aspecte ce țin de comparație, ne mai putem gândi la un lucru extrem de important: cât de ușor ne adaptăm cu răul. Când a început războiul în Ucraina, toți ne dădeam de ceasul morții compătimindu-i pe vecinii noștri. O vreme doar lacrimi și drapelul Ucrainei circulau în rețelele de socializare.
Au trecut câțiva ani. În Ucraina încă se moare. În Donbas e încă război. Rusia nici măcar nu se mai ascunde. Tot ce s-a făcut pentru sprijinirea Ucrainei a constat în câteva interdicții și sancțiuni impuse de Uniunea Europeană și SUA. Mai departe moldovenii își spun bancurile cu „haholi”, iar ucrainenii le spun pe cele cu moldovenii ieșiți să facă șașlâc la iazuri.
Modul în care uităm de războaiele ce se poartă lângă noi, ușurința cu care acceptăm acum atacurile teroriste din orașele europene, fără să ne mai uimească prea tare, ne conving cât de ușor ne adaptăm cu răul.
Binele care ni se face: investiții, granturi europene, ajutoare din România – trec pe lângă noi. Ni se pare normal să primim fără să dăm nimic înapoi. Ne-am obișnuit să stăm cu mâna întinsă și să așteptăm „pară mălăiață în gura lui nătăfleață”, iar când avem de luat atitudine ne vedem de treburile noastre. Lăsăm guvernarea să facă ce îi pușcă prin minte, votăm un închinător la Moscova ca să ne reprezinte, menținem la putere o justiție strâmbă, iar apoi ne plângem de sărăcie.
Am avut războiul din Transnistria din care nu am învățat nimic. Panglica de Colorado și drapelele roșii flutură în continuare în cea mai săracă țară din Europa. Tot ce s-a făcut și ar putea să lase o impresie bună, de la termopane de prost gust la șosele noi, s-a făcut cu bani din căpătate.
La anul vom avea alegeri, vom vota din nou cum ne va tuna în minte, tot așa și tot așa, fără să obosim, iar peste 30 de ani copiii noștri vor face la fel și, care nu vor fi peste hotare, se vor plânge de sărăcia în care se zbat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
