Toţi acei care am fost deportaţi am suportat chinuri şi foamete, batjocură şi nevoi. Dar fiind gospodari şi cu gândul la Dumnezeu, nu ne-am lăsat bătuţi de soartă. Am început să ne creăm gospodării şi în Siberia. Am construit case, am făcut fântâni, ca să nu bem apă din râu, am lucrat ca robii pentru bunăstarea comuniştilor. Prin 1957 am părăsit acele gospodării în speranţa că, întorcându-ne în Moldova, vom găsi gospodăriile noastre. Dar, ajungând acasă, am dat de alte nevoi. Tâlharii şi beţivii care i-au ajutat pe călăii comunişti să ne deporteze acum erau oameni văzuţi şi cu funcţii înalte, se foloseau de gospodăriile şi de casele noastre. Ei se numeau comunişti si, la fiecare pas, ne spuneau: „Locul vostru nu-i în Moldova, locul vostru e în Siberia. Pregătiţi-vă, că iarăşi veţi fi deportaţi. Aşa am rămas pe drumuri şi fără casă. Am stat pe la rude, până am reuşit să ne facem un acoperiş deasupra capului.
Au trecut ani de atunci, dar schimbări nu prea se văd. La 8 decembrie 1992, Parlamentul RM a adoptat Legea nr. 1225 cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice. La 29 iunie 2006, comuniştii moderni au modificat legea astfel încât oamenii, adresându-se la comisiile speciale sau în instanţele de judecată, să nu mai aibă parte de dreptate. În temeiul acelei legi, pentru restituirea averii confiscate sau recuperarea valorii acesteia, la comisia specială din r-l Căuseni s-au adresat 31 din cele peste 425 de familii deportate. A fost acceptată o singură cerere (!!!). Treizeci au fost respinse. Aceste 30 de persoane sunt la limitata disperării – au vârste înaintate, sănătatea le este distrusă, pensia e mizeră… Toate acestea nu le-au permis să meargă mai departe în căutarea dreptăţii şi averii de care au fost lipsiţi timp de peste 61 de ani.
Nu toţi au avut curajul şi perseverenţa de a insista asupra dreptului lor la proprietate, de a face cale lungă prin instanţele de judecată din Căuseni şi Chişinău. Eu, subsemnatul, în dorinţa de a recupera onoarea şi demnitatea părinţilor mei, cu care am fost deportat la vârsta de numai şapte ani, m-am adresat în anul 2007 în instanţele de judecată. După patru ani de tărăgănare a unei hotărâri de către instanţele de judecată ale RM, la 10 iunie 2010, cu trei zile înainte de comemorarea victimelor primului val de deportări, Curtea de Apel Chişinău, în şedinţa de judecată condusă de M. Ciugureanu (un specialist cu renume pe subiecte sensibile politic: cazul Mitropoliei Basarabiei, cazul Oleg Brega şi multe altele care se examinează la CEDO) a transformat şedinţa de judecată într-un teatru al absurdului, făcând glume pe seama averii şi proprietăţii confiscate de la părinţii mei, pe seama felului meu de a vorbi. După audierea reprezentanţilor Ministerului de Finanţe şi ai Consiliului raional Căuşeni, Ciugureanu nu mi-a permis să prezint dovezile şi argumentele mele. El a pronunţat hotărârea prin care a anulat hotărârile instanţelor de judecată precedente, spulberând astfel speranţa mea de a recupera nu atât averea, cât onoarea şi demnitatea părinţilor mei. Iar stilul şi maniera în care a decurs şedinţa de judecată, cu mici excepţii, semăna cu ale proceselor de judecată din anii stalinişti.
Nici nu mă aşteptam la ceva normal din partea unui judecător adus în funcţie de comunistul Voronin. Acum înţeleg de ce tot mai puţini din foştii deportaţi încearcă să-şi revendice dreptul fundamental la proprietate. Prin orice mijloace se încearcă tărăgănarea deciziilor privind restituirea averii sau a valorii bunurilor confiscate. La noi, din 425 de familii, au mai rămas doar 30 – bătrâni şi bolnavi, unii fără copii. Peste doi-trei ani şi aceştia vor pleca. Dacă s-ar adresa la CEDO, până la pronunţarea deciziei nu va mai rămâne nimeni în viaţă. Cred că şi aceasta e o metodă – neocomunistă, de această dată, de a reduce la zero demnitatea celor care şi-au păstrat-o de-a lungul timpului. Dar guvernarea actuală trebuie să înţeleagă că, numai respectând dreptul la proprietate, va fi posibilă integrarea cu Uniunea Europeană.
Sunt şi eu pensionar ca şi ceilalţi membri ai asociaţiei noastre. Sunt grav bolnav, dar mă gândesc la viaţă şi mă rog lui Dumnezeu: „Doamne, scapă-ne de urgia comunistă şi dă-ne în cale un om care să mă înţeleagă şi să mă ajute. Iar în zi de pomenire – de 6 iulie 2010 – Te rog să-i miluieşti pe părinţii mei şi pe toţi basarabenii care au suferit în gulagurile staliniste…”.
Grigore Ciobanu,
preşedintele Asociaţiei persoanelor supuse represiunilor politice din Căuşeni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
