Și totuși, când ne întrebăm cum de reușesc europenii să-și păstreze patrimoniul, răspunsul poate fi găsit nu doar în atitudinea lor, dar și în politica autorităților locale.

În Republica Moldova au demarat ieri o serie de expoziții și conferințe prilejuite de Zilele Europene ale Patrimoniului. Cercetători din țară și străinătate vor discuta pe parcursul săptămânii despre inventarierea siturilor arheologice și conservarea patrimoniului. De departe, centrul istoric al Chișinăului este unul din cele mai importante concentrații de monumente din țară, însă, în ultimii ani, s-au înregistrat mai multe demolări ale acestora. În acest context, exemplul unor orașe europene care depun eforturi în salvarea monumentelor ar putea fi demn de urmat.

Viena subvenționează conservarea monumentelor

În 1972, centrul istoric al Vienei, capitala Austriei, a fost divizat în zone de protecție. Municipalitatea a stabilit aceste zone pentru a conserva orașul în ansamblu, astfel încât să nu fie protejată o singură clădire, iar în jur să aibă loc demolări și construcții de edificii noi. Starea edificiilor este supravegheată de așa-numita poliție a construcțiilor care poate cere efectuarea reparației. Responsabilitatea pentru conservarea clădirilor o poartă proprietarii, iar banii pentru întreținerea fațadelor din Viena sunt obținuți din închirierea clădirilor. În plus, pentru efectuarea lucrărilor de întreținere există posibilitatea obținerii unor subvenții, pe baza Legii reabilitării locuințelor și Legii subvenționării construcțiilor. În cazul clădirilor istorice de importanță deosebită, subvenții suplimentare pot fi obținute din Oficiul Național pentru Monumente și Fondul pentru Conservarea Orașului Vechi. În 2012, pentru restaurarea a 44 de clădiri istorice din Viena au fost alocate circa 8 milioane de euro.

Nimeni nu a fost pedepsit pentru mutilarea Chișinăului

Patrimoniul cultural al R. Moldova este protejat în baza Legii monumentelor (1993), Regulamentului zonelor construite și protejate (2000), Legii privind patrimoniul arheologic (2010) și a convențiilor europene și internaționale pe care țara noastră le-a semnat. Cu toate acestea, deși a fost finalizat în 1993, Registrul Monumentelor Republicii Moldova a fost publicat în „Monitorul Oficial” abia în 2010. Între timp, o serie de edificii din Chișinău au fost șterse de pe fața pământului sau grav mutilate. Un nou registru al monumentelor din municipiu a fost elaborat de Institutul Chișinău-Proiect, dar până a intra în vigoare, trebuie să treacă prin Consiliul municipal. În plus, documentul a fost elaborat fără autorizarea Consiliului Național al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii.

Potrivit legii, de reabilitarea monumentelor istorice trebuie să se ocupe Ministerul Culturii și municipalitatea. Pentru anul 2012, MC a primit din bugetul de stat doar 8 milioane de lei (circa 490 mii euro), insuficiente pentru a pune în valoare clădirile istorice. Nici Primăria Chișinăului nu dispune de un fond special pentru subvenționarea reabilitării monumentelor. Totodată, proprietarii clădirilor sunt obligați să respecte normele de conservare preventivă și, conform legii, să primească anumite subvenții de la stat, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Mai mult chiar, în ultimii douăzeci de ani niciun gestionar al edificiilor de importanță istorică nu a fost amendat sau urmărit penal pentru acte de mutilare sau demolare. Agenția pentru Inspectarea și Restaurarea Monumentelor precizează totuși că, dacă în 2006 au fost demolate șase clădiri istorice, în 2012 au avut loc doar două demolări.

În România, protejarea patrimoniului cultural imobiliar este, de asemenea, tratată cu maximă atenție. Spre exemplu, la Oradea, oraș cu o vechime de 1000 de ani, cu sute de clădiri de valoare arhitecturală europeană, locatarilor din clădirile-monument li s-a facilitat accesul la credite cu dobândă 0% pentru lucrările de renovare la fațada clădirilor. Mai mult, administrația locală finanțează 30% din costul lucrărilor. În cazul în care proprietarul imobilului refuză renovarea, lucrarea se efectuează oricum, valoarea fiind recuperată de la proprietar prin executare silită, putându-se ajunge până la executarea imobilului și mutarea proprietarului într-un apartament din fondul locativ social al municipalității. Rezultatul acestei inițiative este că tot mai multe clădiri seculare, în ultimii ani, își recapătă strălucirea de altădată.