CSI / RusiaRăzboiUcraina

„Nu avem altă soluţie decât să continuăm operaţiunea militară specială”. Kremlinul exclude o mediere a Chinei în Ucraina

Joi, Kremlinul a exclus posibilitatea unei medieri chineze pentru stoparea luptelor în Ucraina, apreciind că Rusia – care a înregistrat numeroase eşecuri militare – nu are altă opţiune decât să-şi continue ofensiva, relatează France Presse și Agerpres.

”Bineînţeles că China dispune de un potenţial formidabil şi eficient dacă vorbim despre serviciile sale de mediere” a afirmat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse.

”Dar situaţia cu Ucraina este complexă, nu există perspectiva unei reglementări politice. Şi, pentru moment, nu avem altă soluţie decât să continuăm operaţiunea militară specială”, a adăugat acesta, utilizând eufemismul autorităţilor ruse pentru a descrie ofensiva în Ucraina.

Fiind întrebat despre eventualitatea unei medieri chineze, după ce preşedintele Franțeie, Emmanuel Macron a declarat la Beijing că ”contează” pe omologul său chinez Xi Jinping, apropiat de omologul său rus Vladimir Putin, pentru ”a readuce Rusia la raţiune”, Peskov a răspuns cu totul diferit.

În cursul unui summit la Moscova în luna martie, Putin şi Xi şi-au afişat buna înţelegere, pozând ca aliaţi strategici hotărâţi să reziste hegemoniei americane.

China a schiţat la rândul său începuturile unui plan de pace ucrainean, dar acesta rămâne foarte vag şi foarte teoretic, Beijingul insistând asupra unor principii contradictorii, precum respectarea integrităţii teritoriale a statelor, şi deci şi a Ucrainei, şi apărarea intereselor diplomatice şi de securitate ale Rusiei, notează AFP.

Deşi Beijingul se declară oficial neutru, Xi nu a condamnat niciodată ofensiva rusă şi nu a vorbit niciodată cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, aminteşte France Presse.

Ucraina a afirmat în repetate rânduri că nu poate fi pace fără retragerea rușilor de pe întreg teritoriul său. Moscova, la rândul său, vrea cel puţin ca Kievul să renunţe la cinci regiuni cărora Putin le revendică anexarea la Federaţia Rusă (Doneţk şi Lugansk, în est, Zaporojie şi Herson în sud şi Peninsula Crimeea).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. Nu vad ncio amenintare din partea Rusiei, ea fiind la fel de departe ca si Polonia care mi-a jecmanit stramosii secole de-a randul. Ati uitat batalia de la Codrii Cosminului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *