Nu vom plăti noi miliardul?

O zi mai târziu, premierul Filip a ieșit la rampă ca să ne înștiințeze că lucrurile sunt mai nuanțate, că de fapt nu plătim noi, că s-a recuperat o parte din bani, că vânzarea bunurilor celor trei bănci falimentare vor acoperi altă parte din bani, că urmează definitivarea raportului Kroll. De data aceasta, nu și-a asumat singur curajul de a da explicații, ci a fost secondat de Andrian Candu, care a declarat că statul își trece datoria dintr-un buzunar în altul și că nu va afecta cetățenii. Apoi, ne-a explicat care e procesul, deși la partea cu dobânda de cinci la sută, m-a pierdut de tot.

Adică, nu doar plătim datoria, dar plătim și pe deasupra, urmând ca acel „pe deasupra” să se transforme în dividende și așa mai departe. Cum spuneau cei din generația mea, Candu ne-a „îmbârligat”. A vorbit în termeni, pe care cei mai mulți dintre noi nu îi înțeleg ca să ne explice ceea ce a rezumat în „mutatul datoriei dintr-un buzunar al statului în altul”. Hai să vedem ce înseamnă mutatul datoriei: dacă am 500 de euro bani de concediu și 200 de euro bani de trai, iar din banii de trai cineva îmi sustrage 100 de euro, eu mă pot gândi să mut banii lipsă și să iau 100 din banii de concediu. Adică, am mutat datoria dintr-un buzunar în altul. Dar, surpriză! Ea nu a dispărut, a apărut acum în banii de concediu.
Ce să mai spunem? Gaura rămâne. Acele hârtii valorice despre care vorbește Candu vor trebui cândva răscumpărate cu bani reali. (Adică, pun o hârtie în banii de concediu, pe care scriu „de pus aici o sută de euro!”). Dar să fim sinceri, nici nu ne așteptam la altceva! V-ați imaginat că vor lua urma banilor? Păi au luat-o. Au văzut unde sunt banii și au spus: „îhîm!”. Și gata filmul.

Mai există două aspecte extrem de importante. În primul rând: vă amintiți cum s-au organizat proteste când a dispărut miliardul? Cum toți strigau unde-i miliardul / gde miliard? Și cum unii nici nu voiau să intre în politică, ci doar să „apere” poporul? Ei bine, guvernul Filip a știut când să anunțe modalitatea de returnare a miliardului. În plină campanie electorală. Când fiecare își numără voturile și își plătește sondajele. Una e să se fure un miliard, alta e să îl plătim noi. Nu când s-a furat era necesar să dormim în stradă, ci acum. Cei care susțin că reprezintă interesele poporului sunt în plină campanie electorală. Așa că, să nu ne mai amăgim, nici unora nu le pasă de noi, doar de ei și de eventualele funcții în stat.

Al doilea aspect, nu mai puțin important, ține de declarația guvernului: lucrurile nu sunt așa cum par, nu noi vom plăti miliardul! Pe bune? Își bat joc de noi? Ne cred tâmpiți? Păi când, domnilor, a căzut moneda națională? Când a ajuns moneda euro de la 18 lei la 22, nu atunci când s-a aflat de „subtilizarea” miliardului? Și cu acea ocazie ne prosteau în față și spuneau că din cauza politicii internaționale a slăbit leul. Păi, și atunci, de ce în România moneda euro nu s-a apreciat față de leul românesc cu aceeași viteză?

Lucrurile sunt foarte simple în momentul de față: nu vă încredeți nici în guvern, nici în cei care doar vor să profite de instabilitatea din țară. Când îi vedeți la televizor, opriți sonorul și uitați-vă în jur, uitați-vă în portofelele voastre, uitați-vă dacă traiul vostru s-a îmbunătățit. Apoi, când va fi mai bine, porniți sonorul. Până atunci cântăriți cu atenție, ca la piață. Vedeți cine cât a făcut, care promisiuni au fost duse până la capăt. În timpul acestei campanii electorale, amintiți-vă de cele precedente: cine ce a promis, apoi cât a făcut din câte a promis.

Opoziția nu a avut ocazia să își îndeplinească promisiunile pentru că nu era la guvernare? Atunci să ne uităm la cât de oportuniști au fost în timpul carierei politice: ieri la un partid, azi la altul, ieri cu Europa, azi cu Rusia, ieri proteste pentru miliard, azi campanie, ieri simpli cetățeni care nu își doresc funcții politice, azi candidați la președinție.
Iar miliardul, miliardul îl plătim deja de dinainte să se fure.