„Numai proştii nu vor merge la referendum”

Reprezentanţii asociaţiilor obşteşti ale minorităţilor etnice au declarat, ieri, în cadrul conferinţei de presă, că pregătesc un grup de iniţiativă care pe data de 24 septembrie va începe, la Comrat, colectarea semnăturilor pentru organizarea referendumului privind oficializarea limbii ruse ca cea de-a doua limbă de stat. Cu această ocazie, ei au îndemnat moldovenii „să fie deştepţi” şi să nu se opună acestei decizii. Apărătorii limbii ruse susţin că sunt profund indignaţi de faptul că în R. Moldova a început „un proces intens de românizare” care are loc „de mai mult de 20 de ani”. Ei îşi fac griji că în şcoli este studiată Istoria Românilor, că obiectul se numeşte Limba Română, iar în cadrul acestui „îndelungat proces de curăţare etnică”, vorbitori de limbă rusă în R. Moldova „practic nu au mai rămas”, după cum a dedus indignat reprezentantul Alianţei Creştinilor Ortodocşi din Bugeac, Vasilie Neicovcen.
Nicolae Telpiz, vicepreşedinte al Asociaţiei „Noua Găgăuzie”, susţine că oficializarea limbii ruse este o soluţie pentru rezolvarea conflictului transnistrean, iar „actuala guvernare nu vrea să soluţioneze această problemă prin faptul că refuză limba rusă ca limbă de stat”. El a speriat asistenţa că moldovenii noştri nu vor mai putea merge în Rusia dacă nu vor cunoaşte limba rusă. În opinia celor de la „Noua Găgăuzie”, limba rusă de stat va elimina problema reprezentanţilor mai multor minorităţi etnice care se plâng că nu înţeleg nimic în limba română şi că „sunt obligaţi să vorbească altă limbă decât cea pe care o cunosc”. Reprezentanţii asociaţiilor obşteşti spun că ei nu se consideră „minoritate”, iar prin organizarea acestui referendum doresc să obţină aceleaşi drepturi de care se bucură cetăţenii moldoveni. Deşi fiecare dintre ei locuieşte în R. Moldova de zeci de ani, ei au recunoscut că nu cunosc limba română, adică limba statului lor.
Tudor Ghelici nu a negat faptul că decizia de a organiza referendumul are o conotaţie politică. Întrebat de unde vor găsi bani pentru a organiza plebiscitul, el a menţionat că vor fi cerute resurse financiare de la partidele care, de-a lungul campaniilor electorale, au promis că limba rusă va deveni oficial limbă de stat.
Irina Papuc