O alpinista sud-coreeana a decedat in Himalaya

Alpinista sud-coreeana Mi-Sun Go, decedata saptamana trecuta pe pantele varfului Nanga Parbat, din Himalaya, este prima victima a cursei de cucerire a celor 14 optmiare, competitie indirecta la care participa mai multe femei-alpiniste din Europa si Asia, scrie cotidianul sportiv spaniol „Marca”.
Aceasta cursa pentru varfurile de peste 8.000 m, a demarat in 2009, opunandu-le pe spanioloaica Edurne Pasaban, austriaca Gerlinde Kaltenbrunner si italianca Nives Meroi, reprezentantele Europei, noilor venite sud-coreene Oh Eun-Sun si Mi-Sun Go. Aceasta din urma, 41 ani, si-a pierdut viata pe coborarea de pe Nanga Parbat (8.126 m), dupa ce cucerise acest optmiar, al 11-lea. Tragedia este ca exact pe acelasi munte si in aceleasi momente a decedat si alpinistul austriac Wolfgang Koelbinger. Aceasta este probabil consecinta „nebunei aventuri”, marcata prin „metode de escalada intensiva”, in care s-au lansat in ultimii ani alpinistele sud-coreene, pentru a le depasi pe europene. Astfel, Mi-Sun Go si-a realizat cele 11 ascensiuni victorioase in timp record, din 2006, sperand sa termine seria de 14 optmiare in acest an, noteaza „Marca”.