Cultură

O expoziţie despre Chişinăul de altădată

Expoziţia este dedicată celei de-a 575-a aniversări a oraşului Chişinău, redând frumuseţea şi măreţia oraşului de acum o sută de ani. Printre cele 30 de imagini arhitectonice, repere ale unor vremuri apuse, se regăseşte şi aristocraţia Chişinăului de altădată.
„Am vrut să redau acea splendoare a arhitecturii de epocă, acel suflet al oraşului care trăieşte şi cere să fie admirat şi păstrat, fiindcă este încă alături de noi prin ceea ce s-a mai păstrat integru. În această expoziţie sunt prezentate şi familii de aristocraţi care au fondat acest oraş şi care în 1940 au fost alungate. Dacă savanţii fac istoria scrisă, atunci noi, oamenii de artă, suntem obligaţi să facem istoria în imagini, imortalizând-o”, a menţionat Iurie Răilean. Totodată, artistul a precizat că este regretabil faptul că oraşul vechi dispare. „Mi-e frică să-mi imaginez cum va arăta acest oraş în viitor, dacă este devastat cu o mare viteză”.

Printre cei prezenţi la eveniment a fost şi Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, din cadrul Ministerului Culturii, care a menţionat că astfel de manifestaţii ar trebui să sensibilizeze Direcţia cultură a municipiului Chişinău şi ar trebui practicate mai des, exprimându-şi totodată şi convingerea că, prin acţiuni de acest gen, centrul istoric al Chişinăului poate fi conservat şi reabilitat. „Iurie Răilean a prezentat nişte imagini autentice, care au fost cândva şi care din păcate nu mai există, pentru că au fost demolate pe parcursul timpului. Este un paradox faptul că aceeaşi instituţie care astăzi susţine această expoziţie, emite acte de demolare, permiţând intervenţia degradantă asupra edificiilor cu statut protejat”, a constatat Ştefăniţă.

Aflându-se printre vizitatori, notarul Viorica Nagacevschi a remarcat că expoziţia este o comparaţie între trecut şi prezent, griul de ieri şi albastrul de azi, transpunându-ne astfel într-o altă dimensiune a timpului. „Este de fapt o incursiune în trecutul nostru istoric, iar noi suntem obligaţi să păstrăm memoria vizuală a oraşului Chişinău. Aş vrea ca dl Răilean să călătorească prin trecutul întregii Moldove”, a ţinut să remarce vizitatoarea.  

Nadia Tătaru

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *