Răspunsul este univoc: doar prin concurs! Un concurs cu maximum de transparenţă, cu criterii definite exact ( să fie luată în calcul, neapărat, inteligenţa programelor, inspiraţia organizatorică, dar şi deschiderea spre înnoire, spre nume noi, facultatea de a coopera cu instituţii internaţionale, de a accede la fonduri comunitare). Obligatoriu, condiţiile concursului musai să preconizeze darea de seamă, publică, la finalul fiecărui an de activitate. În dezbaterile din cadrul Colocviului Grotowski mi s-a amintit că acum ceva timp scriam cu aplomb că s-a dus vremea actorilor, inclusiv a regizorilor şi că soseşte vremea managerilor culturali. M-am pripit: managerii anunţaţi au dispărut chiar fără să apară, teatrele de stat, subvenţionate de la buget, vegetează. Paradoxal, continuă să fie mai rentabil, în termeni economici, să ţii actorii cu salarii de nimic, să dai sălile în arendă, fără discernământ, oricui plăteşte, şi să nu montezi, montările implicând cheltuieli. Nu mai miră faptul că teatrul întreţinut pe bani publici îşi permite să joace cel mult 10 spectacole pe lună, să ia vacanţă două-trei luni în timpul verii şi o lună în dricul iernii; predomină modelele totalitare: persistă tipul de director atotputernic, servit de vechili fideli şi actori paria, lipsiţi de drepturi şi de cuvânt. Peisajul teatral fragmentat de absenţa politicilor culturale coerente, organism dezmembrat şi fără articulaţii, are imperativ nevoie de schimbare. Inclusiv în procedura desemnării directorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
