O lume fără religie

Această întrebare mi-a venit din nou, după masacrul organizat pe 7 ianuarie 2015 de câțiva fundamentaliști islamiști în redacția ziarului Charlie Hebdo, din Paris. Libertatea de exprimare a fost lovită crunt, chiar la ea acasă, iar fanatismul și fundamentalismul religios și-au arătat încă o dată colții. Fundamentalismul religios este o maladie care face foarte multe victime. Să fie clar că nu vorbim doar de fundamentalismul islamic. Vorbim de radicalii din orice religie, care tind să depășească limitele înțelegerii cuvântului lui Dumnezeu, Allah sau Krișna și să taie în stânga și în dreapta în nelegiuiți. Fundamentalismul religios ne spune să-i omorâm pe cei care nu sunt ca noi. Aici ar fi bine să facem diferența dintre religie și credință, și să înțelegem de ce prima poate fi (și, din păcate, este) foarte nocivă, iar a doua este vitală și necesară oricărei ființe umane și oricărei comunități.

Religia, cu toate derivatele ei fundamentaliste este o instituție dogmatică care se bazează pe controlul și manipularea maselor. Ne dăm tot mai bine seama că religiile nu au nicio treabă cu Dumnezeu, ci mai degrabă cu dogmele și instigările la ură. Vedem bine ce înseamnă religia în organizațiile teroriste islamice, dar și în biserica ortodoxă rusă – o instituție care a luat locul KGB-ului și s-a transformat într-un instrument politic de control total. Credința în acest caz, este ca un antipod al religiei, și vine din dorința fiecărui individ de a evolua și a se încadra armonios în societate. Credința nu ne cere să omorâm pe nimeni, doar să ne facem mai buni, să ne dezvoltăm spiritual și să ne stabilim niște repere morale pacificatoare. Religia ne cere să nimicim tot ce nu corespunde dogmelor noastre. Și dacă vorbim de atacatorii din Paris, aceștia cu siguranță aparțineau religiei islamice, însă vă asigur că nu aveau nicio credință în Allah. Allah era de cealaltă parte a baricadei, de partea polițistului musulman omorât de atacatori.

ȘI atâta timp cât vom permite instituționalizarea religiilor vom avea de-a face cu crime în numele ei. Nu trebuie în niciun caz să privim acest carnagiu drept un atac al unei culturi asupra altei culturi. Foarte mulți musulmani s-au solidarizat cu redacția ziarului și au condamnat acest act de terorism. Aici e vorba de un atac al omului care preferă forța, împotriva omului care preferă cuvântul. Mitraliera a atacat pixul, pistolul a atacat creionul, iar după aceste pixuri și creioane ne aflăm noi, jurnaliștii și ziariștii din întreaga lume. Spunea cineva că primul om care a preferat să înjure, în loc să dea cu pumnul, a pornit civilizația. Noi încercăm să dezvoltăm această civilizație mai departe, să discutăm problemele, să polemizăm pe marginea subiectelor sensibile, să glumim, să ironizăm și să fim sarcastici – nu să ne omorâm pentru că avem păreri diferite. Și cine ar veni peste noi cu mitraliera, nu va reuși să ne oprească și să ne provoace la violență. Avem o armă mai puternică – cuvântul. Vom lupta mai departe pentru libertatea de exprimare, libertatea presei, pentru libertatea de a glumi și a lua în derâdere viciile și dogmele sociale. Acum nu ne rămâne decât să fim solidari cu națiunea franceză și cu mass-media din întreaga lume, și să sperăm că acest caz îl vreau mai mulți oameni credincioși, și mai puțini oameni religioși.

P.S.
Îmi pare foarte mârșavă și stupidă părerea unor colegi de condei care susțin că jurnaliștii francezi se fac singuri vinovați de acest carnagiu pentru că știau la ce merg. În acest caz tăiem din rădăcini principiile jurnalismului de investigație și ale presei în general. Nu mai merită să scriem despre nedreptăți, crime, furturi și nelegiuiri pentru că s-ar putea să ne trezim cu un glonte în cap. Nu mai merită se ironizăm pe seama prostiei, pentru că vom primi un cuțit în piept. Iar cei care vor alege să meargă pe viitor la Facultatea de Jurnalism, ar trebui să-și pregătească sicriele de pe acum, pentru că știu în ce profesie se bagă.