Artă

„O mândră nu e mândră, dacă nu e îmbrăcată în ie”

Tânărul artist a prezentat prima sa colecție intitulată „Mândra, maci și spicul de grâu”. Mihai Ungureanu, care locuiește în Italia de câțiva ani, trăiește profund românește pictura pe care o face. Departe de casă, și-a propus să fixeze fiecare amintire care i s-a părut mai frumoasă despre Moldova. De atunci nu se mai satură să picteze ţărăncuţe în ii, ţoluri ţesute la război şi femei care aşteaptă la poarta casei bătrâneşti.
 
Mihai Ungureanu a început să picteze fete în ii, într-o atmosferă mioritică, ceea ce caracterizează cel mai bine o mândră. Mesajul mândrelor, macilor și a spicelor de grâu din colecție vine de la dorul de vară și de la îmbinarea macului cu spicul de grâu. Artistul ne-a spus că personajul mândrei demult era gândit între maci și spic, aștepta doar momentul potrivit să o facă. „Pentru că mândra e natura și natura e mândra. Aceasta între spice și maci e chemarea sufletului la libertate. Iar un suflet poate fi liber doar alături de natură, atunci când e în mijlocul creației”, a spus pictorul.

„…libertatea mândrei…”

Pânza moale și albă are o semnificație enormă pentru Mihu, așa cum i se mai spune artistului. Pânza este natura, că de acolo îi vine materialul, iar trecută prin mâna mândrei, „stofa devine ie, iar mandra devine mândră în ie”. Acestea atrag atenția prin faptul că au umerii dezgoliți, care, conform pictorului, nu sunt altceva decât libertatea mândrei în bătaia vântului sau a soarelui. Chiar mai mult, libertatea ei în ochii lui, libertatea de a acoperi trupul ca și cum nu ar fi nimic urât în trup. Iar „mândra nu e mândră dacă nu e îmbrăcată în ie,” a enunțat artistul.

Personajele din picturile sale sunt de cele mai multe ori cu ochii plecați, iar asta pentru că „o mândră e foarte smerită și înțeleaptă. Dacă nu era înțeleaptă nu mai accepta să fie smerită. E o femeie care are o grămadă de valori și credință pe umerii ei goi”, afirmă tânărul de 23 de ani.
Inspirația pentru lucrările sale vine de la întâlnirile cu satul, amintirile și cele văzute la muzeul de etnografie din Chișinău. Din păcate, vizitele nu sunt frecvente, fiindcă artistul este stabilit cu traiul în Italia, unde este student la Academia de Arte Frumoase din Veneţia. Mihai și-a făcut studiile la Liceul de Arte „Igor Vieru” din Chișinău. Acolo și-a pus baza cunoștințelor în domeniile picturii şi desenului, avându-i ca profesori pe Igor Savin şi Victor Cobzac. Mai apoi, a mers la Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice din Chişinău, unde a învăţat şi puţină grafică timp de un an de zile. Din 2012 este student în Italia și chiar de atunci a pus la cale prima expoziție personală, cu condiția să-și găsească o identitate artistică aparte, cu care să poată capta publicul.

Mama i-a fost cea dintâi profesoară

Mama și-a dedicat tot timpul creșterii copiilor, iar din această cauză nu a reușit să-și construiască o carieră în arte. Tot mama este cea care l-a motivat să devină un artist, fiindcă anume ea i-a fost cea dintâi profesoară. Mihai a ținut să menționeze că ține astăzi pensula în mână, datorită părinților, mama sa pictând de toate, însă, în ultimul timp – mai mult icoane.

Firea sa neastâmpărată de artist nu poate folosi aceeași tehnică sau material mai mult timp. Din acest motiv, tânărul a lucrat o perioadă în pix și cafea, dar aceste lucrări erau mai stilizate. Însă, a trecut la picturile de ulei, fiindcă acesta îi place mult.

Mândrele lui Mihai Ungureanu au ajuns și pe cărți poștale în Elveția, România, Londra, Noua Zeelandă și urmează să cuprindă tot pământul.

Prima expoziție a lui Mihu

Lucrările din prima sa expoziție personală au avut mare succes în vânzări, majoritatea găsindu-și deja o nouă casă. „Cred că oamenii au fost mulțumiți de „mândreala” care a fost și urmează a doua colecție cu care încă nu zicem pe unde o să mergem”, a spus Mihai.

Prin intermediul lucrărilor sale, Mihai promovează folclorul așa cum și-l amintește el, cum îl înțelege în mintea sa. „Altfel pierdem identitatea noastră ca și creștini, oameni și pământeni de pe plaiu’ unde ne-am născut. Cultura noastră este strâns legată de creaţie şi de Creator. Natura încă ne stă alături să ne mângâie”, a conchis tânărul artist.

În acest an, va participa pentru a doua oară la Festivalul IA Mania. Și de această dată promite să surprindă. Mihai pregătește ceva nou pentru piața locală, dar în prezent se află în pregătiri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *