O persoană manierată sau una educată – cum îți dorești să fii?
Curios e că de fiecare dată auzim aceleași explicații privind lipsa bunelor maniere prin faptul că nu au bani, că le cunosc, dar nu le respectă, că suntem o țară săracă, că lumea este prea puțin interesată de bune maniere. În același timp, îi apreciem pe cei care se adresează frumos, cei care-și cer scuze mai des, care folosesc formulele de politețe, care demonstrează respect față de persoana de alături.
V-ați întrebat vreodată dacă există vreo diferență între o persoană educată și una manierată? Sunt multe modalități de a saluta pe cineva, de a te așeza, de a te comporta în societate, în transportul public sau în familie. Persoanele educate sunt cele care au în CV o diplomă de studii obținută la școală sau facultate, poate chiar un masterat și doctorat, dar cei care nu le cunosc meritele îi judecă după maniera de a se comporta. În schimb, o persoană manierată nu-și va permite niciodată să procedeze altfel decât e scris în Codul bunelor maniere și, astfel, obține întotdeauna rezultate pozitive.
Exemplele vin din familie, iar copiii îi imită cu precizie de 90% pe părinții lor. De aceea, vă rog cu insistență, dragi părinți, să oferiți micuților cele mai bune exemple de comportament pentru ca, atunci când vor fi apreciați cu un compliment, să vă spună un sincer mulțumesc.
Recent, la un training cu părinții, o mamă mi-a oferit un răspuns care mă face să cred că oamenii chiar nu cunosc ce înseamnă să respecți regulile de bune maniere, or, obișnuința poate fi foarte greu de învins. Eu spuneam că am cunoscut multe persoane care peste noapte au ocupat funcții de conducere și nu cunoșteau reguli elementare de bune maniere, cum ar fi: salutarea corectă a unei persoane, semnele de politețe sau respect față de o doamnă, reguli de comportament la masă, formule de protocol specifice întâlnirilor oficiale etc. Doamna, mamă a unei fetițe de 9 ani, mi-a replicat că dacă ajunge fata ei ministru, o învață ea într-o zi regulile de bune maniere.
Grav este că persoanele publice care transmit mesaje de impact celor care le urmează exemplul comit la fel de multe greșeli în comportament la capitolul punctualitate, formule de adresare, comunicare eficientă etc.
Din experiența mea de 3 ani de predare atât copiilor, cât și adulților, la Chișinău și București, ore de bune maniere pentru viața de zi cu zi, pentru o comunicare eficientă în relația de cuplu, pentru oamenii de business sau pentru cei care lucrează cu parteneri străini, pentru directori de vânzări sau pentru părinții care vor să-și îmbunătățească abilitățile de educare a copilului, am aflat că toți doresc ca astfel de ore să fie incluse în curricula școlară și că obțin mai multe rezultate pozitive prin schimbarea comportamentului lor.
Programul de dezvoltare a personalității la Centrul de dezvoltare personală „ABeZe” (ore individuale și în grup): bune maniere, ore de dicţie, artă decorativă, limba engleză, ședințe individuale la psiholog, pregătirea copiilor pentru școală.
Dorina Arsene,
lector de bune maniere
Tel. 068.210.006
e-mail: sme.abeze@gmail.com
web: abeze.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!