Ombudsmanul a elaborat o serie de recomandări pentru instituțiile de stat, inclusiv și pentru spitalul Clinic de Psihiatrie din orașul Codru
O serie de recomandări pentru Ministerul Sănătății (MS), Procuratura Generală (PG), dar și pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie din orașul Codru au fost elaborate de grupul de lucru din cadrul Oficiului Avocatului Poporului. Toate se regăsesc în raportul special al Ombudsmanului, sub genericul „Monitorizarea respectării drepturilor pacienților plasați la tratament prin constrângere cu caracter medical”, scrie Deschide.md.
Documentul a fost emis după evoluarea situației legate de incidentul care s-a produs pe 27 octombrie 2022 în una din secțiile Spitalului Clinic de Psihiatrie din orașul Codru.
Recent, raportul a fost prezentat Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie.
Specialiștii au efectuat mai multe verificări la instituția curativă, iar, urmare a constatărilor, au fost emise recomandări adresate instituțiilor statului, inclusiv organelor de drept.
Potrivit raportului, Ministerului Sănătății i se recomandă elaborarea și implementarea standardelor minime de calitate a serviciilor medicale și a condițiilor de spitalizare conform normelor internaționale cu respectarea drepturilor omului în oferirea serviciilor pacienților aflați la tratament prin constrângere; instruirea personalului privind identificarea și raportarea cazurilor de rele tratamente, violență, leziuni; elaborarea unui regulament privind neacceptarea introducerii obiectelor interzise.
În același document se regăsesc recomandări pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie din orașul Codru. Acestea țin de elaborarea unui mecanism de asigurare a securității serviciului de tratament prin constrângere atât pentru protecția pacienților, cât și pentru personalul angajat; elaborarea procedurilor operaționale privind gestionarea pacienților violenți; îmbunătățirea mecanismului de supraveghere și asigurare a securității pacienților; asigurarea tratamentului individualizat a pacienților cu tulburări comportamentale; asigurarea accesului pacientului la avocat și prezența sa în instanța de judecată cu posibilitatea de apărare și expunerea propriei dorințe.
De asemenea, Ombudsmanul recomandă Procuraturii Generale asigurarea unui sistem eficient de investigare și monitorizare pentru a preveni orice formă de tratament sau pedeapsă inumană sau degradantă împotriva persoanelor cu dizabilități în instituții, precum și pentru a asigura investigarea promptă a unor astfel de cazuri.
În context, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, a propus elaborarea, până în data de 10 mai, a unui Plan de acțiuni care să transpună aspecte ce țin de evaluarea, standardizarea și dezvoltarea serviciului de tratament prin constrângere în condiții severe.
Totodată, a fost remarcat faptul că aceste acțiuni țin nu doar de activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie, deoarece în secția respectivă a instituției spitalicești sunt plasate persoane condamnate prin decizie definitivă de judecată, unii condamnați la detenție pe viață: din cei 68 de pacienți, 55 sunt condamnați pentru omucidere.