CSI / Rusia

Omul care îi vânează pe asasinii lui Putin se teme să se întoarcă în Austria: „Sunt mai mulți agenți ruși decât polițiști”

Jurnalistul de investigații bulgar Christo Grozev, investigatorul principal pentru Rusia al grupului, afirmă că este nevoit să se mute din Austria din cauza amenințării pe care o reprezintă serviciile secrete ruse în această țară, relatează The Moscow Times.

Acesta a anunțat acest lucru într-un interviu acordat cotidianului vienez Falter.

„Suspectez că în oraș există mai mulți agenți, informatori și acoliți ai rușilor decât polițiști”, a afirmat el cu privire la capitala austriacă.

De asemenea, el a mai spus că a fost nevoit să își anuleze întoarcerea în Austria după ce mai multe surse ale sale din comunitatea de informații i-au spus că ar fi în pericol dacă face acest lucru. În prezent el se află într-o vizită în Statele Unite.

Jurnalistul bulgar a locuit de aproape 20 de ani la Viena, unde beneficia de protecţia serviciilor de securitate austriece.

Investigațiile de anvergură la care a participat Christo Grozev

În calitate de investigator principal pentru Rusia, Grozev a jucat un rol esențial în anchetele despre presupusa implicare a serviciilor secrete ruse în otrăvirea în Marea Britanie a fostului spion rus Serghei Skripal şi a opozantului rus Alexei Navalnîi în timpul unui zbor în Siberia.

El a participat, de asemenea, la investigaţiile care au identificat doi militari ruşi care ar fi avut legătura cu doborârea în 2014 a unui avion al Malaysia Airlines în estul Ucrainei, în care au murit 298 de persoane.

În luna noiembrie a anului trecut Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor pro-ruși din Donbas, a fost condamnat la închisoare pe viață în Olanda pentru rolul său în doborârea avionului. Alături de acesta au mai fost condamnați un fost agent de informații rus și un alt lider al separatiștilor din estul Ucrainei.

Este puțin probabil ca vreunul dintre ei să fie vreodată extrădat de Rusia justiției olandeze.

Jurnalistul bulgar a fost dat în urmărire de Rusia în timp ce locuia în Austria

Grozev a fost dat în urmărire de Rusia în data de 26 decembrie a anului trecut, o măsură despre care afirmă că Moscova nu a justificat-o în vreun fel.

„Încă nu am nicio informaţie cu privire la motivul pentru care sunt căutat, iar singura explicaţie vine de la agenţia de presă de stat RIA Novosti, care susţine că aş fi răspândit ştiri false despre armata rusă”, a declarat el într-un interviu acordat la începutul acestui an.

Însă, el a afirmat că a fost inclus probabil pe lista neagră a Kremlinului după ce în una din recentele anchetele sale recente i-a identificat pe cei 33 de militari ruşi care ghidează rachetele lansate împotriva unor ținte civile din Ucraina.

Autoritățile ruse au interzis site-ul de investigații Bellingcat la jumătatea lunii iulie, măsură ironizată de fondatorul său la momentul respectiv din moment ce el nu are niciun fel de prezență juridică sau financiară în Rusia.

„În acest caz, problema protecţiei mele depăşeşte interesul meu personal, pentru că, pentru prima oară, o lege destinată cetăţenilor ruşi se aplică cetăţenilor din alte ţări, în special celor din Uniunea Europeană. Aceasta ar fi fără precedent şi ar reprezenta o mare ameninţare pentru toţi jurnaliştii”, a adăugat el.

În cadrul aceluiași interviu el a denunțat și infiltrarea agențiilor de informații ruse în Bulgaria.

„Este periculos pentru mine să merg pe jos prin Plovdivul meu natal (al doilea oraş ca mărime din Bulgaria) sau să mă plimb pe malul mării. Sunt mai relaxat cu familia mea în ţara în care mă aflu”, afirma el la momentul respectiv.


1 comentariu

  1. Austria este calul troian al rușilo! Austria este un prricol pt UE ! Dacă oficialii UE nu sînt alarmați inca de gunoaiele trădătoare austriece , atunci. UE se va prăbuși . Putin trimite bani cu sacii pentru ppliticienii austrieci corupți !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *