De aceea, nu înţeleg oamenii care, revenind dintr-o călătorie, spun că nu le-a plăcut oraşul pe care l-au vizitat. E ca şi cum ar renega întreaga existenţă a lor trăită în acea călătorie. Eu mă ataşez de un oraş la fel de repede ca şi faţă de o persoană.
Primul oraş drag e Luxemburgul, foarte mic, pentru care-ţi ajunge o zi să-l vizitezi şi să-i înveţi străduţele principale. Acest oraş l-am cunoscut prin ochii surorii mele. Şi, credeţi-mă, orice oraş ar fi minunat dacă l-ai cunoaşte ţinut de mână de sora sau fratele mai mare. Ploile, gradele mici din termometre sau vântul rece par doar detalii, când căldura de care ai nevoie este atât de aproape şi familiară.
Strasbourgul l-am cunoscut într-o zi de toamnă. Impunătoarea catedrală Notre-Dame ar face pe oricine să se simtă mic şi neimportant în faţa istoriei. Strasbourgul mi-a lăsat pe retina memoriei un moment care mă relaxează de fiecare dată – călătoria prin ploaie, noaptea, pe străzile ude ale oraşului, într-un taxi, cu un şofer care-ţi vorbeşte în franceză.
Amintirea copilăriei mele poate fi găsită astăzi la Bucureşti, unde locuieşte prietena mea de atunci. Tot acolo, stă şi prietena care-mi cunoaşte stările şi dorinţele mele de acum. Trebuie să recunosc, Bucureştiul e oraşul de care sunt legată nu doar prin oamenii frumoşi care sunt acolo, dar şi prin fericirea euforică pe care o trăiesc de fiecare dată când îl vizitez.
Iar dacă insistaţi că nu vă place un loc anume, încercaţi să-l cunoaşte-ţi într-o noapte ploioasă, traversând oraşul într-un taxi.
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia
