După o avalanşă de minciuni şi mai multe proteste regizate cu dibăcie, mai multe guverne din Uniunea Europeană au anunţat că amână adoptarea tratatului învinovăţit că limitează libertatea de exprimare.
Foarte puţini dintre cei care au protestat împotriva acordului ACTA au citit textul acestui tratat. Însă au fost răspândite o mulţime de minciuni. Prima minciună a fost că acordul a fost negociat în secret – aici trebuie spus că majoritatea negocierilor între state se desfăşoară în secret, însă acordul ACTA a fost publicat în limba română încă în anul 2010. A doua minciună a fost că nu a existat o dezbatere publică – la nivelul Uniunii Europene dezbaterea publică a fost iniţiată şi purtată din momentul publicării acordului, adică din anul 2010. Dar minciuna cea mai mare în legătură cu acordul ACTA a fost aceea că prin acest tratat va fi limitată libertatea de exprimare.
Problema este că internetul a creat iluzia gratuităţii. Pe internet se pare că totul este gratuit: filme, cărţi, informaţii. În realitate, nimic nu este gratis pe această lume – orice produs nou necesită munca unui om, iar această muncă trebuie răsplătită (în afara cazului în care respectivul om munceşte voluntar). Nici pe internet nu se prea găsesc lucruri gratis. Înainte de toate, trebuie de spus ce este internetul: o reţea de calculatoare care comunică între ele. Achiziţionarea acestor calculatoare, întreţinerea lor, menţinerea în funcţiune. Comunicaţiile intercontinentale, care leagă un calculator din Europa de unul din SUA – şi pentru acestea trebuie achitată o notă de plată. Producătorii de informaţie afişată pe internet investesc, la rândul lor, bani în producerea informaţiei şi în promovarea ei. Toate aceste investiţii trebuie recuperate într-un fel sau altul.
Faptul că marfa „vândută” pe internet este una „intelectuală” nu îi scade în niciun fel calitatea de „marfă”. Bunurile se vând şi se cumpără. În plus, nu este nimic nou în industria internetului – este vorba doar de o concentrare şi îmbinare a mai multor industrii deja existente: producţia de carte, producţia audio şi producţia video. Până la apariţia internetului, care le-a pus la un loc, toate aceste industrii funcţionau în baza mecanismelor de piaţă, producere şi vânzare de bunuri intelectuale.
Uniunea Sovietică a creat impresia falsă a „culturii pentru mase” – de fapt, era vorba de „propagandă pentru mase”. Producţia culturală a Uniunii Sovietice nu se supunea mecanismelor pieţei datorită faptului că era subordonată comenzilor ideologice ale partidului. Producţia culturală sovietică era o investiţie masivă în spălarea creierelor cetăţenilor. Până la urmă, se ajungea tot la un mecanism de piaţă: investim pentru a crea cetăţeni loiali partidului.
Mecanismele unei pieţe libere nu au cum să elimine total libertatea de exprimare, din cele întâmplate până acum mai degrabă „cultura pentru mase” a limitat-o. Iar libertatea pe internet nu poate fi decât libertatea de care ne bucurăm în spaţiul public. Nu poţi intra într-un magazin şi să iei ce îţi place fără să plăteşti. Sau poţi, dar te ridică poliţia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
