Cu timpul, după ce a căzut comunismul și a înflorit capitalismul, am văzut tot mai des și panouri ale rușinii. De exemplu fotografiile cu hoții din anumite magazine, plasate chiar la intrare.
Azi dimineață, în drum spre serviciu, am văzut un uriaș panou care mi-a amintit de panourile rușinii. O doamnă (tânără!), cu un stetoscop la gât, fără nume sau asociație, fotografiată deasupra inscripției: „Noi îl susținem pe Dodon”. Prima întrebare ce mi-a trecut prin minte a fost: care noi? Noi, ea și stetoscopul? Noi, ea și partidul? Noi, ea și halatul? Că despre mine sigur nu era vorba.
A doua întrebare: cum reușește cineva, de bună voie și nesilit de nimeni, să apară pe un panou de patru metri al rușinii? Fiindcă nici nu mai contează pe cine susții, să apari în acest fel e rușinos. Mai ales în Moldova, unde de 30 de ani politicienii mint de crapă pietrele. Adică cei care îl susțineau pe Roșca acum hăt ani în urmă, credeți că sunt mândri astăzi? Se rușinează și fără panouri.
Dar uite că, prin nu știu ce metode, persoane tinere apar în astfel de imagini, făcându-se de rușine. Ați văzut cu siguranță de-a lungul vieții oameni beți rupți, proptind garduri, ori oameni făcându-și anumite nevoi în public. Îmi imaginez că la astfel de priveliști ați simțit voi înșivă o jenă (cum se spune: jenă de jena celuilalt) și ați întors capul într-o parte, ca să nu vă simțiți și mai penibil prin simplul fapt că sunteți martorii acelei scene.
Astfel de sentimente mă încearcă pe mine când văd aceste panouri cu „susținători”. O mare rușine și nevoia de a întoarce capul. Greața amestecată cu spaima că poate acești oameni sunt chiar mândri că au figura expusă în stradă. Frica și bănuiala că într-o zi voi da de fața cuiva cunoscut într-un astfel de panou.
Se apropie toamna, se înmulțesc panourile rușinii, iar câteva vor împânzi orașul până la anticipatele din mai. Nu vom avea unde întoarce capul. Dintr-un colț un stetoscop va susține un partid, de peste drum o portavoce va susține un candidat, de lângă parc un muzician va concerta pentru opoziție.
Apoi va urma pavarea, tapetarea, acoperirea țării cu afișe electorale, un altfel de panou al rușinii, cei care ne privesc zâmbind din afișele electorale, mințind de îngheață apele. Cum au fost celebrele Moldova fără comuniști, drumuri spre Europa și așa mai departe. Iar noi, cu privirile în pământ, vom merge spre urnele de votare ca spre chirurgie, iar acolo vom ștampila ceea ce, de veacuri, numim: răul mai mic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
