Doar după ce am urcat în troleibuz l-am recunoscut: era actorul Gheorghe Grâu şi lucrul acesta m-a îngrozit.
Dacă mi-ar fi spus cineva pe la sfârşitul anilor optzeci ai secolului trecut că nu peste mult timp marele actor de film Gheorghe Grâu, cel care jucase rolul central în filmul Ar fi putut avea o altă soartă, va ajunge boschetar, cred că l-aş fi crezut nebun sau l-aş fi luat la palme. O asemenea ipoteză nu i-ar fi putut trece prin cap nici măcar Vangăi, de vreme ce Gheorghe Grâu era unul dintre cei mai faimoşi şi mai talentaţi actori de teatru şi de cinema din Chişinău. Nimic nu prevestea prezentul jalnic pe care-l trăieşte acum. Nimic nu anunţa faptul că peste câtva timp va ajunge chiştocar, va dormi în stradă şi va mânca resturi alimentare din tomberoane, fiindcă, aşa cum am mai spus-o mai la deal, Gheorghe Grâu era o mare vedetă de cinema încă de pe la douăzeci şi ceva de ani; jucase în nenumărate filme de mare succes; luase premii cinematografice importante (de exemplu, premiul pentru cel mai bun debut în cinematografie sau pentru cel mai bun rol masculin pentru filmul Ar fi putut avea şi o altă soartă) şi era considerat de criticii de film unul dintre cei mai de seamă actori din generaţia sa.
Nu pot să uit nici astăzi că pentru prima dată l-am văzut pe Gheorghe Grâu tot pe strada Puşkin, dar prin 1988. Cel cu care eram atunci pe stradă m-a apucat de braţ, vorbindu-mi cu o voce gâtuită: uite, acela e actorul Gheorghe Grâu! Mai ţin minte şi acum că, după premiera unui film de-al său dintr-un cinema de la Buiucani, lumea l-a aplaudat îndelung. Pe atunci, Gheorghe Grâu purta un palton lung şi un fular roşu şi era recunoscut de oameni pe stradă, dar astăzi toţi care treceau pe alături de el se apucau cu mâinile de nas.
Apoi l-am întâlnit pe terasa cafenelei Moldova, unde apărea cu o chitară în spate şi cu un trandafir la butonieră. Toţi voiau să stea la o masă cu el şi să-l asculte. Pentru că era un star. Şi mai era şi un mare patriot.
Am un prieten care a plecat din Chişinău în 1991 şi a revenit abia în vara acestui an. Când încă mai era la Chişinău, Gheorghe Grâu era un actor vestit, şi a rămas perplex văzându-l cu capul cufundat într-un tomberon, de unde încerca să pescuiască resturi alimentare. Dânsul şi-a pierdut darul vorbirii pentru toată seara. Iată cum au evoluat lucrurile în cei douăzeci de ani de independenţă, mi-a zis acesta, după ce şi-a revenit din stupoare: marele actor Gheorghe Grâu a ajuns un boschetar.
O explicaţie pe care am găsit-o e că lui Gheorghe Grâu i se urcase la cap succesul pe care l-a avut şi că a devenit victima popularităţii sale. Adică, succesul i-a făcut un mare deserviciu. Apoi au mai intrat în ecuaţie alcoolismul, caracterul său infect şi orgoliul său uriaş. Şi mai sunt şi alte lucruri pe care nu le cunoaştem.
Oricum ar fi, faptul că Gheorghe Grâu a ajuns să doarmă şi să cerşească pe străzi nu mai e doar problema sa. Treaba asta ne vizează şi pe noi, cei care îl cunoaştem sau l-am văzut jucând în filme sau pe scenă. Nu ştiu ce am putea face. Chiar nu-mi pot da seama cum l-am putea ajuta, dar ştiu că ar trebui să facem ceva în acest sens. Altfel, e jenant, de exemplu, să mai vorbim despre patriotism atâta timp cât unul dintre cei mai importanţi actori basarabeni a ajuns un boschetar şi un cerşetor.
9 septembrie,
Ziarul TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
