Actualitate

Pe contrasens: o istorie germană

Structura romanului este clară: mai întâi o narațiune-cadru (eine Rahmenerzählung) în care protagonistul romanului precedent, Woldemar, devenit acum un renumit doctor la clinica universitară berlineză Charité, caută mormântul unchiului său care a murit prin sinucidere, descoperind astfel caietele lui de amintiri care supraviețuise la Peenemünde, ele reprezentând narațiunea de bază, o autobiografie, o autoanaliză a acestuia.

Este o figură extraordinară acest Albert Maximilian von Randa numit Alex, neobișnuit de versatil, un poliglot, un geniu al matematicii. La Göttingen a fost studentul lui Paul Bernays, fondatorul logicii matematice, care l-a promovat, dar și al marelui David Hilbert, câștigând o bună reputație științifică, în special prin publicațiile sale despre aerodinamică, care l-au făcut interesant pentru cercetările privind construcția rachetelor asupra cărora lucrau naziștii. El acceptă să se angajeze la Centrul de cercetări spațiale de la Peenemünde, ignorând faptul că nu era vorba despre pregătirea călătoriilor spre Lună, așa cum propagase inițial șeful său Wernher von Braun. În același timp, consimte să lucreze pentru serviciul de informații condus de Canaris, apoi, puțin mai târziu, acceptă să colaboreze printr-o interfață irlandeză și cu serviciul secret britanic.

Dar toate acestea reprezintă doar învelișul exterior al poveștii sale autobiografice. Cel mai important lucru este autoanaliza, auto-chestionarea agonizantă despre cauzele alterității sale evidente. Cei mai buni prieteni ai săi sunt întotdeauna doar bărbați pe care îi iubește cu devotament nelimitat – Enno, care a murit tânăr, Irmin Heisert, care are aproximativ aceeași vârstă și al cărui fiu Wolf îi devine ulterior omul cel mai apropiat. Cedând în fața așteptărilor familiei sale, el se căsătorește, dar tânăra lui soție suferă un accident fatal. Alex își dă seama că ea fusese ultima lui șansă de a duce o viață „normală”.

Totul este în cele din urmă orientat spre explicarea deciziei sale suicidale, argumentând de ce nu există nicio perspectivă de supraviețuire pentru el. Întreaga narațiune devine astfel un text de despărțire – nu numai despărțirea de sine, ci și despărțirea de peisajele familiare, de vechea Germanie burgheză care a pierit în 1933, de Europa habsburgico-wilhelmină, de Bucovina… Sintagme de genul ”e ultima dată”, „ pentru ultima oară ”,„ niciodată ”, etc. se multiplică cu cât avansează istorisirea.

Iarăși și iarăși, rămânem uimiți de cât de exact autorul cunoaște locurile, circumstanțele istorice cu oamenii și evenimentele lor, cu câtă precizie descrie lucruri pe care le-a experimentat, desigur, doar la mâna a doua sau a treia, cât de bine stăpânește cultura și istoria germană, dar mai ales – cât de adânc poate să sape în psihicul eroilor săi.

Клаус Бохманн в Посольстве Республики Молдова в Берлине, июль 2019

Prof. Dr. Dr. h.c. Klaus Bochmann, membru al Academiei Saxone de Științe

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.