Femeia

Pe tavă

Pe el aşezăm lucruri care ne plac – de obicei, gastronomice, pe care să le savurăm spre a ne face fericiţi pe moment sau pe o perioadă ceva mai lungă. Tava nu e bună când vine vorba de planul sentimental. Abia am aflat asta.

Înainte nu am înţeles de ce trebuie să vă curtăm, să depunem reale eforturi pentru a vă trezi interesul şi de ce, în general, femeile nu fac primul pas, ci aşteaptă să ne dăm noi cu capul de pereţi în căutarea cât mai multor metode de a fi amuzanţi, romantici, sexy şi aşa mai departe. Am înţeles, de curând, că aşa este natural.

Tot timpul am „muncit” pentru femeile din viaţa mea, pentru atenţia lor şi mi-am dorit dintotdeauna să experimentez cealaltă faţă a monedei, aşa că, la un moment dat, a apărut o domnişoară care nu a presupus niciun efort din partea mea. Am stat pe margine şi am privit cum a preluat rolul bărbatului în dansul împerecherii. S-a aruncat, de facto, în patul meu, mi-a gătit vrute şi nevrute, mi-a oferit masaje, cadouri şi multe altele, pe care nu le pot scrie. A făcut tot ce i-a stat în putinţă, dar n-a reuşit să mă determine să mă implic emoţional. Am rămas undeva, pe margine, privind-o în continuare, aflat într-o stare de confort continuu, asigurat chiar de ea.

Este adevărat că, de obicei, pun la cale adevărate planuri, când vine vorba de impresionarea unei domnişoare, având unicul scop de a stârni măcar un zâmbet. Începutul unei relaţii îmi stimulează foarte mult creativitatea, iar ideile care-mi vin îmi şi garantează succesul, dacă sunt bine puse în aplicare. Însă, dacă rolul meu este preluat de către ea în totalitate, mă complac în situaţia aceea şi mă bucur de ce are să ofere, fără să dau nimic în schimb. În acelaşi timp, dacă ofer şi nu primesc din punct de vedere afectiv, mă plictisesc repede şi trec la următoarea.

S-au scris milioane de pagini pe tema începutului şi a rolurilor atribuite fiecăruia, despre regulile pe care aceştia trebuie să le respecte şi despre ce nu trebuie să faci în primele săptămâni pentru ca scânteia să se transforme cât mai rapid într-un adevărat incendiu pasional. Este alegerea ta, dacă doreşti să joci într-o telenovelă sau dacă vrei să întinzi mâna şi să iei ceea ce-ţi doreşti, călcând în picioare regulile impuse de alţii.

www.umbluliber.com
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *