Nu e vorba doar de Chișinău sau de Orheiul Vechi, destinații tradiționale, ci de locuri mai puțin umblate, dar pline de istorie. Și, după cum se știe, istoria o scriu oamenii, iar în Basarabia au locuit pe lângă români și alte grupuri etnice, ce au contribuit la dezvoltarea regiunii. Polonezii se disting printre aceștia datorită legăturilor permanente pe care le-au avut cu Moldova începând cu sec. al XIV-lea.

Asociația Ghizilor, Lectorilor și Translatorilor a inaugurat cu sprijinul USAID Moldova un tur nou pentru agențiile turistice locale – Pe urmele polonezilor în Moldova. Chiar dacă noul traseu este destinat în primul rând oaspeților din Polonia, cei interesați de călătorii pe ținuturile natale vor putea descoperi locuri și informații inedite despre trecutul Basarabiei. În general, e vorba de raioanele de nord, acolo unde moșierii polonezi au avut pământuri sau chiar au fondat localități. Legătura Moldovei cu Polonia datează de foarte mult timp, încă de prin sec. al XIV-lea, când țările erau învecinate și le unea o singură frontieră, ambele popoare opunând rezistență expansiunii otomane sau rivalizând între ele. Astfel, de-a lungul secolelor s-au închegat relații de vecinătate și bună înțelegere, de toleranță și prietenie, de suzeranitate și vasalitate, militare și comerciale, dinastice și culturale, de mariaj și spirituale.

Biserica romano-catolică din Orhei

Turul începe la Chișinău cu un prim-popas în Orhei. Sunt multe de văzut aici, orașul se poate lăuda cu monumentul lui Vasile Lupu creat de sculptorul familiei regale a României, Oscar Han, conace urbane din sec. XIX, cimitir evreiesc și altele. Dar atenția noastră a fost atrasă de Biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului situată pe o stradă simpatică Vasile Mahu. Este singura construcție de importanță religioasă construită în stil neogotic în țara noastră. Chiar dacă are dimensiuni modeste, în comparație cu catedralele gigantice din Germania și Franța, frumusețea și silueta grațioasă a construcției te face să te oprești și s-o admiri. Ne-a întâlnit foarte deschis preotul bisericii, Vivian Furtado. El ne-a povestit istoria acestui locaș.

Biserica catolică din Orhei a fost construită în anul 1914, de către catolicii din oraș, sub patronatul Cesarinei Doliwo-Dobrowolska, o nobilă poloneză din Brăviceni. Către sfârșitul anilor 20 ai sec. XX, comunitatea catolică era compusă din 300 de enoriași polonezi, germani și lituanieni. În 1947, după instaurarea puterii sovietice, biserica a fost închisă, apoi transformată într-un depozit. Edificiul de cult a fost retrocedat comunității catolice din Orhei în 2001, iar șapte ani mai târziu s-au terminat lucrările de restaurare. În prezent, în raion sunt aproximativ 40 de persoane care se declară de origine poloneză, dar biserica nu duce lipsă de enoriași și vizitatori. Slujbele se țin în fiecare zi, iar turiștii și curioșii pot veni între orele 9 și 17 să vadă lăcașul.

Moara lui Brzozowski

Dacă de Orhei, în linii mari, am auzit și mai știam câte ceva, atunci următoarea destinație a fost o adevărată descoperire pentru noi. În satul Soloneț, raionul Soroca, oamenii îl mai țin minte pe boierul polonez Constantin Alexandru Brzozowski (de citit Bjozovski, n.red.). Ei bine, conacul lui mai stă în picioare. Mai mult decât atât, moara boierului funcționează și astăzi. Vădit impresionat de grupul de vizitatori, care, probabil, pentru prima dată în viața lui, au venit nu să macine grâul, ci doar să vadă cum se face făină, proprietarul morii, Ion Boico, un om simplu și simpatic, ne-a făcut o excursie în mica lui întreprindere. Moara are peste o sută de ani, la început funcționa cu aburi, dar acum procesul de măcinare este automatizat. Aspectul clădirii nu atrage atenția, dar în interior gălăgia mașinilor, mirosul de grâu și galeriile cu fel de fel de recipiente și agregate îți trezesc mult curiozitatea. Ion Boico este morar de 20 de ani. Anterior, a lucrat electrician la colhoz, dar apoi a cumpărat moara. A zis că dacă ar ști că vor veni turiștii la el, ar face și o mămăligă, ar coace și o pâine de casă din făina pe care o face, ca să înțeleagă străinii gustul autentic al pâinii. Peste drum de moară se află un complex de clădiri în centrul căruia se ridică o casă cu două etaje și un subsol adânc. Este conacul boierului.

Morarul Ion Boico din satul Soloneț, alături de ghidul Elena Scobioală

În perioada sovietică, din 1958, aici s-a deschis o colonie pentru delicvenți minori, iar după declararea independenței Republicii Moldova a fost un internat pentru copiii orfani. Totul s-a schimbat în 2010, când instituția de învățământ a trecut de sub balanța Ministerului Educației în subordinea Consiliului Raional. De atunci, timpul s-a oprit în loc. Copiii au fost trimiși acasă, iar sălile goale, podeaua șubredă, câteva bănci, o expoziție de desene și un orar școlar din 2008 creează o atmosferă tristă și dezolantă a unei ruine care așteaptă să fie reînviată. Păcat. Mult mai atractiv a fost beciul boierului. Când am coborât în subterană, ne-am simțit pitici. Nu e un beci țărănesc strâmt, ci ditamai depozitul unde poate să încapă și un camion. Beciul ne-a compensat un pic impresia tristă pe care ne-a lăsat-o conacul boierului.

Banca agrară din satul Cosăuți

Din Soloneț am continuat drumul spre Soroca. În treacăt fie spus, pe drum am văzut o stație meteo. Ghizii spun că apariția ei tot se datorează boierului Brzozowski, care a construit prima instalație de acest gen în Basarabia.

La Soroca am vizitat cetatea – o bijuterie medievală, monument istoric unic în arhitectura construcțiilor defensive ale Moldovei. Polonezii au avut o garnizoană în Cetatea Soroca în anii 1684-1699. Prezența lor a fost încrustată în ziduri prin modificări importante la structura cetății. Străjerul și ghidul cetății Nicolae Bulat ne-a făcut dobă de informație despre aventurile polonezilor în Țara Moldovei, în timpul cărora se mai abăteau și pe la Cetatea Soroca. Ultima destinație a călătoriei noastre a fost Cosăuți, sat vestit de pietrari. Aici a fost moșia unui alt nobil de origine poloneză Foma Titovici Mihalovski. În urma lui a rămas Casa de Cultură care anterior avea menirea de bancă agrară. Construcția clădirii impresionează și acum. Locul unde înainte se depozitau și circulau banii seamănă cu o mică fortificație, construită din granit, piatră șlefuită și cioplită. Alături se află Muzeul de Istorie și Etnografie a satului, care anterior a fost o școală. Ne-a întâmpinat însuși primarul localității, Mihai Gîtlan, care abia așteaptă ca satul său să fie asaltat de turiști.

Intrarea în Casa de Cultură a satului Cosăuți, fosta bancă agrară fondată de boierul Michalovski

N.B. Turul poate fi continuat a doua zi pe traseul Soroca/Chișinău – Stârcea-Bălți-Chișinău. În ziua a doua, călătorii pot vizita două localități care au fost fondate de etnici polonezi (satul Stârcea, orașul Bălți) și o rezervație naturală care datorită Poloniei s-a îmbogățit cu o familie de zimbri – Pădurea Domnească.