Externe

Pentagon Leaks: China ar pregăti o unitate supersonică de drone spion. Cum arată

Armata chineză ar putea desfășura în curând o dronă spion la mare altitudine, care s-ar deplasa de cel puțin trei ori mai repede decât viteza sunetului, scrie The Washington Post, citând un document secret al National Geospatial-Intelligence Agency.

Documentul secret de la National Geospatial-Intelligence Agency, care nu a fost raportat anterior, arată că armata chineză face progrese tehnologice care ar putea să o ajute să vizeze navele de război americane în jurul Taiwanului și bazele militare din regiune.

Documentul conține imagini din satelit datate 9 august, care arată două drone de recunoaștere propulsate de rachete WZ-8 la o bază aeriană din estul Chinei, la aproximativ 500 de kilometri de Shanghai.

Dronele sunt un sistem de supraveghere de ultimă oră care ar putea ajuta China să adune date de cartografiere în timp real pentru a informa strategia sau pentru a efectua lovituri cu rachete într-un conflict viitor.

Evaluarea arată că armata chineză și-a înființat “aproape sigur” o primă unitate de vehicule aeriene fără pilot care intră în subordinea Comandamentului Teatrului de Est, filiala militară responsabilă de aplicarea pretențiilor de suveranitate ale Beijingului asupra Taiwanului.

Alte documente detaliază o serie de dezvăluiri despre spionajul chinez și modernizarea militară, inclusiv informații care arată că Taiwanul nu este pregătit pentru a contracara superioritatea aeriană a Chinei în timpul unei eventuale invazii.

Ministerul Apărării Naționale din China nu a răspuns la o solicitare de comentarii, menționează The Washington Post.

FBI l-a arestat pe Jack Douglas Teixeira, un tânăr în vârstă de 21 de ani, membru al Gărzii Naţionale Aeriene a SUA, pentru scurgeri online de documente clasificate care au pus în dificultate Washingtonul în faţa aliaţilor săi din întreaga lume.

Despre aceste scurgeri de informaţii s-a aflat pentru prima oară la începutul acestei luni, punând presiune pe Washington cu privire la daunele pe care le-ar fi putut provoca. Episodul a pus într-o situaţie jenantă SUA prin dezvăluirea spionajului desfăşurat asupra aliaţilor lor şi a presupuselor vulnerabilităţi militare ucrainene.

Recenta întâlnire a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen cu Kevin McCarthy, şeful Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, a iritat Beijingul. China, care susţine că insula – autoguvernată în mod democratic – este una dintre provinciile sale, afirmă că Taiwanul este cea mai importantă şi sensibilă problemă în relaţiile sale cu SUA. Guvernul taiwanez respinge revendicările de suveranitate ale Beijingului, notează Reuters.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *