Economie

Pentru ce vor fi cheltuiți banii donatorilor externi

Cei mai mulți bani din partea partenerilor țării noastre vin în formă de granturi (a nu se confunda cu împrumutul care trebuie returnat). În perioada 2009-2013, proiectele lansate în Republica Moldova au fost finanțate din 530 de granturi (peste un miliard de euro), restul banilor au venit sub formă de 34 de credite preferențiale (la fel, cu o valoare totală de peste un miliard de euro) și doar de două ori de fonduri guvernamentale (6,6 milioane euro). Cele mai multe subvenții din afară au fost folosite pentru proiecte în domeniile transport, guvern și societate civilă, infrastructură, energie, sănătate și agricultură.

Statele europene demarează proiecte în educație

Anul trecut au demarat peste 20 de proiecte în educație. Acestea au o durată de până la trei ani și se referă la dotarea școlilor cu echipament, facilitarea contactelor dintre elevi și profesori cu cei din alte state, instruiri și respectarea drepturilor copiilor cu dizabilități. Guvernul Japoniei a finanțat achiziționarea unui bibliobus (bibliotecă mobilă) pentru copiii ai căror părinți au emigrat peste hotare, Turcia a procurat calculatoare pentru Biblioteca „M.K. Atatürk” din Comrat și a schimbat sistemul de încălzire a școlii-internat din Ceadâr-Lunga, Liechtenstein a demarat un proiect de incluziune a copiilor rromi în trei școli din țară și proiectul „Școala Viitorilor Profesori de Limba Engleză”, iar Cehia va crea două grădinițe pentru copii cu cerințe educaționale speciale în nordul și sudul R. Moldova. Am menționat doar câteva proiecte. De asemenea, Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite vin cu susținerea financiară a reformelor în domeniul ecuației. În total, în Republica Moldova sunt în derulare circa 30 de proiecte în sfera educației, cu valoare totală de peste 14 milioane de euro.

Japonia modernizează spitalele moldovenești

În 2013 Guvernul Japoniei și Guvernul R. Moldova au încheiat un acord financiar pentru a realiza Proiectul de îmbunătățire a serviciilor medicale. Proiectul va dura 10 ani și prevede furnizarea echipamentelor medicale noi pentru cinci spitale din Chișinău și 11 centre de sănătate publică din raioane. Japonia va acorda țării noastre un împrumut de 49,3 milioane de euro în acest scop. În afară de acest acord, japonezii vor procura un ultrasonograf și endoscop performant pentru spitalul din Cimișlia și vor moderniza blocul operator din Departamentul Pediatrie al Spitalului Clinic din Bălți. Printre alte proiecte semnificative demarate anul trecut se numără „Suport pentru Departamentul Sănătatea Mamei și Copilului al Centrului de Simulare al Universității de Medicină”, acordat de Elveția și oferirea de vaccine pneumococice de către Alianța GAVI (Geneva). Ambele proiecte se ridică la valoarea de peste un milion de dolari și au o durată de doi ani. Uniunea Europeană va finanța la rândul ei Rețeaua Est Europeană de Excelență pentru cercetare și dezvoltare în domeniul bolilor cronice (CHRONEX-RD).

Bani pentru troleibuze și drumuri

Banca Europeană de Investiții va acorda 150 milioane de euro pentru reparația a 176 km de drum, în baza unui acord de împrumut semnat în vara anului trecut cu guvernul Republicii Moldova, iar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va acorda municipiului Bălți circa 94 mii de euro pentru înnoirea parcului de troleibuze. UE susține un proiect de sporire a securității rutiere în Ungheni și acordă asistență în implementarea normelor europene în sectorul aviației civile.

În ceea ce privește agricultura, principalii finanțatori ai ramurii sunt Banca Mondială, UE și ONU. În 2013 UE s-a angajat, printre altele, să finanțeze proiecte transfrontaliere destinate agriculturilor din România – Republica Moldova-Ucraina, consolidarea capacității producătorilor de vin pentru a accesa piața mondială și protecţia frontierelor împotriva ameninţărilor cauzate de animale fără adăpost.

Cei mai importanți donatori ai R. Moldova sunt Uniunea Europeană, SUA, Banca Mondială, BERD, BEI, Japonia, ONU și Suedia. Alte state precum China, Elveția, Austria, Cehia, Principatul Liechtenstein, România, Germania și Danemarca finanțează de asemenea câteva proiecte în țara noastră. Alți donatori sunt Norvegia, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *