La noi, “ageamiu”, “ageami”, e un împrumut din turcă, unde este: “acem" (pronunțat agem), iar turcii l-au luat din arabă: — عجم
În arabă, ‘ajam însemna la origine “mut" și așa i-au numit arabii pe persani, pe iranieni, care, cu încăpățânare, nu se lăsau asimilați și vorbeau o limbă de neînțeles. Iar Iranul a fost pentru arabi si turci Țara ‘Ajam, "țara ageamiilor".
Asta vedem aici, pe această hartă veche. Peste Iran scrie: “Belad al-‘Ajam” = Țara Ageamiilor, a Iranienilor.
Este un proces exact identic cu cel care i-a făcut pe slavi să-i numească pe germani: “ne-meț", adică etimologic tot: “muți", ne-vorbitori. Așa cum e germanul “mut" pentru slav: neamț – la fel e persanul “mut" pentru arab: ajam, ajami.
Noi le-am luat pe ambele, și ”neamț” de la slavi și “ageami” de la turci, iar dacă mutul “neamț" a rămas neamț și pentru noi, desemnându-i, ca în slavă, pe germani, în schimb ageamiul, venit prin turcă, a păstrat doar sensul de neîndemânatec, de începător în ceva.
Dan Alexe
