Este primul din cei patru băieți ai clucerului (dregător care se ocupa cu aprovizionarea Curții domneșt) Dimitrie Donici și ai Elenei, născută Lambrino. Şi-a făcut studiile la Corpul de Cadeţi din Sankt-Petersburg, alături de fratele său Petrache. În 1825 este trimis ca sublocotenent în regimentul Ekaterinburg, în Sudul Basarabiei. Dar calitatea de podporutcic al Armatei ruse de sud îi repugnă, căci demisionează din “motive familiale”. Se angajează asesor la Judecătoria regională a conştiinţei din Chişinău şi asesor al Curţii de apel din Iaşi, preşedinte al Divanului întăriturilor, sau chiar în Comitetul de Conducere al Teatrului Naţional din Iaşi. Stabilindu-se la Piatra-Neamţ, moare acolo la 20 octombrie1865.
Alexandru Donici a rămas un nume de referință în literatura română datorită fabulelor sale. În 1835 este evidențiat ca traducător în revista moscovită „Teleskop”, traducând fabule de Pușkin și Krîlov. În cooperare cu Constantin Negruzzi traduce și publică “Satire și alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin “Țiganii”(1837) și alte creații ale clasicilor literaturii universale. În anii 1840 și 1842 editează două cărți de “Fabule” cu opere proprii și traduceri. În creația sa sunt populare fabulele: Antereul lui Arvinte, Musca la arat, Racul, broasca și știuca, Doi cîini ș.a.
A murit la 21 ianuarie 1865 la Iași, în Principatele Unite.
Sursa: Wikipedia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
