Personalitatea zilei. Andrei Ciuranga, basarabeanul care a ridicat moralul deținuților politici

Termină şcoală primară la Cahul. Absolvește liceul la Bolgrad, în 1939. Debutează timpuriu, în 1932, în revista Liceului „Ion Voievod" din Cahul, iar editorial în 1936, cu plachetă Melancolie. Lucrează că redactor la ziarele și revistele „Cahulul literar”, „Basarabia„, Basarabia literară”, „Raza”. În 1944, publică la Chișinău cartea de poezii „Cântece de dor și de razboi”. 

Cel de-al doilea război mondial aducea cu sine pierderea Basarabiei. Odată cu retragerea trupelor române, familia Eisenbraun trece graniţa în România, stabilindu-se la Brăila (1944).

În anul 1946 Robert Eisenbraun hotărăste să își schimbe numele în Andrei Ciurunga. Noul nume a fost ales la întâmplare dintr-o carte de telefoane.

În 1950 este arestat şi, după vreun an şi jumătate petrecut prin beciurile Securităţii, timp de alţi doi ani şi jumătate este deţinut la Canalul Dunărea-Marea Neagră. Viaţă de nedrepte prigoniri şi privaţiuni nu i se încheie, şi în 1958 este din nou arestat, identificat fiind că autor al versurilor pe care, în perioada muncii la Canal, le-a compus mental şi care au circulat oral până departe, dincolo de graniţele ţării. Supranumit „Poet al Canalului”, Andrei Ciuranga a întărit cu versurile sale moralul deținuților politici.

Condamnat la optsprezece ani de muncă silnică, execută numai șase, în Baltă Brăilei şi la Gherla, fiind eliberat în 1964, în urma amnistiei deținuților politici. În 1968, revine în lirică românească. După decembrie 1989 publică memorii şi poezii din anii prigoanei, care vor fi în mare parte cuprinse în volumul Memorii optimiste.

Nu-s vinovat faţă de ţară mea

de Andrei Ciuranga

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţară mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţară mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vină cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţară mea.

Surse: poeziile.com, hotnews.ro