Urmând această tradiţie, Ion Negrescu va face strălucite studii secundare la Liceul Naţional şi Universitatea din Iaşi, devenind licenţiat al secţiei de Filologie română a Universităţii din Iaşi, însuşindu-şi o cunoaştere profundă a literaturii române şi a limbilor şi literaturilor slave. Doctoratul în slavistică l-a obţinut în anul 1925, sub conducerea profesorului Garabet Ibrăileanu.
Mobilizat între anii 1917-1918 ca sublocotenent de rezervă în cadrul Regimentului 13 infanterie „Ştefan cel Mare", a participat la luptele grele de la Mărăşti şi Mărăşeşti, primind decoraţia „Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918 cu bareta „Mărăşti".
În 1916 se căsătoreşte cu Ana Coloniei, colegă de facultate la Universitatea Iaşi, celebră pentru frumuseţea şi studiile sale strălucite, care va desfăşura, alături de el, în cursul întregii vieţi, o activitate de pionierat în viaţa culturală a Basarabiei, în domeniul învăţământului, în calitate de profesoară de limba şi literatura română şi ca directoare a două mari şcoli din oraşul Chişinău: Şcoala Normală „Florica Niţă" şi Liceul Regina Maria şi totodată ca preşedintă a Societăţii profesorilor de limba română din ţară, filiala Basarabiei. Alături de soţul ei, Ana Negrescu a fost o distinsă intelectuală, o natură altruistă şi generoasă, a întreţinut în şcoli şi universitate 5 fete orfane din Basarabia. Alături de Pan Halippa a stat la bazele fondării Universităţii Populare din Chişinău, în cadrul căreia preda cursul de limba şi literatura română şi a publicat monografia „Universitatea Populară din Chişinău 1918-1925".
În cadrul activităţii sale politice şi culturale se înscrie neobosita sa contribuţie în domeniul activităţii localurilor de şcoală. Construieşte şapte localuri de şcoală în cartierele mărginaşe ale oraşului Chişinău; pe aceeaşi linie se înscrie plantarea la marginea oraşului a unei păduri pentru crearea unui loc de repaus. De asemenea, în urma unei campanii în parlament, a reuşit să obţină mutarea satului Străşeni din regiunea inundabilă din vale, unde se produceau anual considerabile pierderi materiale, în regiunea deluroasă, cu pământ arabil superior.
Începând din 1919, I.D. Negrescu a desfăşurat o neîntreruptă activitate didactică mai întâi în învăţământul secundar, în calitate de profesor de limba şi literatura română la liceele Alecu Russo şi Liceul Militar din Chişinău, precum şi ca profesor la Universitatea Populară din Chişinău.
Încă pe când se aflău pe băncile Universităţii ieşene, soţii Negrescu şi-au pus în gând să treacă Prutul:
„La alipirea Basarabiei după război, Ion şi Ana Negrescu au decis să plece în Basarabia ca profesori, scrie în memoriile sale fiica Dolores. Ion Negrescu cunoscuse pe Pan Halippa încă din anii studenţiei, când acesta venea să vorbească studenţilor de la Iaşi pentru Basarabia.
Chiar de la început, Ion şi Ana Negrescu au fost primiţi şi îmbrăţişaţi cu căldură de prietenii lor basarabeni, implicându-se alături de ei în problemele dezvoltării Basarabiei, aşa încât foarte curând I.D. Negrescu a fost ales primar al Chişinăului în două legislaţii (1928-1931) şi, aşa cum am arătat, deputat şi apoi secretar general al Ministerului Basarabiei (1932-1935)".
A fost omul mult preţuit de generaţia sa, dintre care i-a avut alături pe un Pan Halippa, Ion Pelivan, Ştefan Ciobanu, Ion Costin, Dimitrie Bogos, Constantin Stere, Sergiu Niţă, Ion Zaborowski, Nicolae Marchetti, Ştefan Holban, Iorgu Tudor ş.a.
După 28 iunie 1940 a fost nevoit să apuce drumurile bejeniei. A fost angajat în calitate de profesor la Colegiul Naţional Sf. Sava şi la liceul Mihail Eminescu din Bucureşti.
În 1941 Ion Negrescu a revenit la Chişinău ca profesor la liceul Alecu Russo, unde pe lângă atribuţiile profesionale mai avea în grijă şi revista elevilor acestui liceu şi pe care ei au intitulat-o promiţător „Mugurel”. Literatura română îi datorează acestei reviste un nume de excepţie — Anatol Baconschi.
În primăvara lui 1944 a venit al doilea refugiu şi pierderea definitivă a Basarabiei. Ion Negrescu urma să-şi caute un rost în noul regim care se instaurase în România.
În 1947 este numit conferenţiar la Institutul de Ştiinţe Economice din Bucureşti, iar din 1950 până în 1968 la catedra de Limba şi Literatura Paleo-slavă a Institutului Teologic din Bucureşti.
Sursa: chisinau.blogspot.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
