Clasele primare le-a absolvit în Capitală, gimnaziul la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București. De foarte tînăr și-a descoperit dexterități de activist social: la 12 ani a devenit cercetaș, iar la 16 s-a înscris în societatea culturală "Înfrățirea românească". Și-a luat licenețele în Filosofie și Drept. De-a lungul vieții, MIrcea Vulcănescu a colaborat cu mai multe reviste din România. S-a dovedit a fi un orator excelent cu discursuri memorabile pe orice temă de interes național.
Din iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor până în septembrie ’37, cînd a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor. Ulterior, a fost numit director al Datoriei Publice în Ministerul de Finanțe.
În timpul celui de-al doilea război mondial a fost subsecretar de stat la Finanțe.
Unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich, Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944) și înzestrarea cu echipament militar german nou Armata a 4-a. După lovitura de stat din 23 august ’44, condusă de regele Mihai, a revenit pe postul de șef al Datoriei Publice, unde a rămas pînă pe 30 august 1946, cînd a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, acuzați de crime de război.
Într-o scrisoare din 1997, din Paris, adresată scriitorului Ștefan Fay, cunoscut al familiei Vulcanescu, Sandra, fiica filozofului, își amintea, conform mărturiilor unui supraviețuitori: „Tata a fost scos din celulă cu alți 6 deținuți. Au fost duși în curte unde, punându-li-se niște pături în cap,…4 torționari în băteau sălbatic cu ciomege și bastoane de cauciuc. Tatii i-au rupt o coastă care i-a perforat pleura. Apoi au fost dezbrăcați la piele și aruncați de-a valma în celula nr. 16, zisă Neagră, o încăpere din beci cumplit de rece și cu dușumeaua udă…răpuși de oboseală au fost nevoiți să se întindă pe jos. Atunci Tata le-a spus: <Dacă tot trebuie să murim aici, să-l salvăm barem pe cel tânăr. Să-l culcăm pe trupurile noastre.> Așa și au făcut”. Vulcănescu s-a îmbolnăvit de pneumonie și a murit la finele anului 1952.
În ultima vizită a fiicelor la Aiud, Mircea Vulcănescu le-a spus „SĂ NU NE RĂZBUNAȚI! SĂ NU UITAȚI!”
„A existat în generația noastră un om care ne domina pe toți: prin lecturile lui, prin fantezie, prin grația intelectului, prin conștiința morală. Se numea Mircea Vulcănescu” – scria Constantin Noica.
