Trecând peste timp, patru ani mai târziu, în ianuarie 2020, România a cunoscut pentru prima dată provocarea generată de clivajul cultural survenit pe fondul deficitului propriu al forței de muncă.
Populația autohtonă a comunei Ditrău, din județul Harghita, s-a revoltat după ce o fabrică locală, producătoare de pâine, a decis să angajeze doi muncitori din Sri Lanka, în timp ce presiunile comunității au condus către mediatizarea excesivă a cazului, exagerat chiar pe alocuri.
Conform mai multor rapoarte internaționale, România ocupă locul trei în lume ca urmare a deficitului forței de muncă, fiind depășită doar de către Japonia și Taiwan. Cauzele nu sunt greu de observat, scăderea natalității și mai ales migrația forței de muncă în statele occidentale fiind de departe cele mai pregnante.
Migrația a făcut ca în 2018 rata șomajului în România să atingă un minim istoric, dar, numai în același an, un procent de 2% din totalul forței de muncă calificată a părăsit țara.
Pentru a face față acestui fenomen, România încearcă să suplinească deficitul prin politici, încă firave, de susținere a repatrierii lucrătorilor din diaspora, concomitent cu importul forței de muncă din state asiatice precum Vietnam, Sri Lanka etc.
Pe acest fond, piața forței de muncă ar putea deveni o componentă strategică a conectării inter-guvernamentale între România și Republica Moldova, cu atât mai mult cu cât ambele state au o structură similară, sub denumirea de Agenție Națională a Forței de Muncă (ANOFM).
În acest sens, Agenția din România ar putea facilita inserția pe piața muncii a unor cetățeni din Republica Moldova, din raioane chiar cu populație majoritar filo-rusă, într-un context în care economia din România poate concura fără probleme cu cea din Ucraina, Belarus sau chiar Federația Rusă.
Mai mult, ANOFM România, în parteneriat cu omologul său de la Chișinău ar putea realiza o serie de cursuri de formare profesională pe întreg teritoriul Republicii Moldova, accesând inclusiv proiecte cu finanțare europeană.
Consolidarea unei astfel de strategii ar crește inclusiv capacitatea de proiecție a politicilor de soft power ale Bucureștiului dincolo de Prut. Mai mult, o cooperare strategică a celor doua instituții ANOFM ar crește șansele României de a forma și insera persoane de etnie română din raioanele situate în Bugeac.
Creșterea inserției pe piața muncii cu etnici români din afara granițelor, în condițiile avute și de către muncitorii extra comunitari, nu numai că ar evita clivajele sociale, dar i-ar reconecta pe acești indivizi cu România și spațiul euro-atlantic.
Sigur, pentru elaborarea unor asemenea politici nu este necesară doar o viziune strategică a Bucureștiului, ci și o deschidere pragmatică a Chișinăului.
