Plângerea depusă în cazurile de discriminare este valabilă doar 12 luni
Aceasta susține că instituția în care activează recepționează și examinează toate plângerile venite de la cetățeni în care se invocă un fapt de discriminare.
„Plângerea depusă la consiliu, parcurge mai multe etape de examinare. Inițial trece procedura de admisibilitate. După aceasta se organizează o ședință de audiere a părților și apoi merg în ședința de deliberare și se emite o decizie” a afirmat Bulmaga.
Cazuri de inadmisibilitate a plângerilor avem atunci când acestea sunt depuse mai târziu de 12 luni din momentul discriminării. „În asemenea situații plângerea este recepționată, dar persoana nu mai poate fi trasă la răspundere” a mai adăugat reprezentanta consiliului.
În cazul unei discriminări, victimele pot telefona la Linia Nediscriminare: 0 8003 8003, apelul este gratuit, iar numărul aparține „Coaliției Nediscriminare”. Totodată plângerile pot fi menționate și la telefonul: 079002427, unde apelul are tarif normal. Ambele contacte pot fi apelate de luni până vineri, între orele 09:00-20:00.
Viorica Tcaci, stagiară