Politică

Premierul Filip la întrevederea cu Pirkka Tapiola: „Asistenţa externă va fi folosită eficient şi în mod transparent”

Prim-ministrul Pavel Filip a mulţumit pentru sprijinul acordat de UE ţării noastre şi a exprimat deschiderea Guvernului pentru o colaborare strânsă cu partenerii europeni, pentru a asigura implementarea eficientă a proiectelor comune.

„Îmi doresc ca banii să fie folosiţi exact unde este necesar, asigurând o gestionare eficientă a acestora. Suntem deschişi şi aşteptăm să ne ajutaţi să realizăm împreună acest lucru”, a spus Prim-ministrul.

Pavel Filip a subliniat că mijloacele financiare din asistenţa externă vor fi cheltuite cu maximă eficienţă şi în mod transparent.

Oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea situaţiei social-politice din ţara noastră, analizând priorităţile Executivului pentru perioada vizată şi trasând sarcini comune în vederea realizării obiectivelor ce vizează promovarea reformelor şi modernizarea ţării.

În particular, s-a discutat despre derularea proiectului privind modernizarea Căilor Ferate din Moldova, a celor ce vizează infrastructura, consolidarea capacităţilor instituţiilor statului, dezvoltarea mediului de afaceri, reforma instituţiilor de drept. În special, s-a atras atenţia la necesitatea stabilirii unor priorităţi clare de dezvoltare şi la gestionarea resurselor alocate.

La întâlnire au mai participat reprezentanţi ai Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi ai Băncii Europene de Investiţii. 

sursa: politics.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *