ActualitateROMÂNIA

O nouă taxă pentru acești români

O nouă obligație fiscală intră în vigoare în România. ANAF va începe să trimită notificările pentru plata „taxei pe lux”. „Taxa pe lux” a fost adoptată încă de anul trecut și e valabilă începând cu acest an. Astfel, potrivit legii, românii care dețin proprietăți imobiliare sau mașini scumpe trebuie să plătească o nouă taxă. ANAF va începe să trimită înștiințări persoanelor cu proprietăți evaluate la peste jumătate de milion de euro.

Potrivit reglementărilor, românii care dețin locuințe cu o valoare mai mare de 500.000 de euro sunt obligați să plătească un impozit de 0,3% din suma care depășește acest prag. Același impozit se aplică și pentru cei care dețin autoturisme cu o valoare de peste 75.000 de euro.

Astfel, conform prevederilor legale, impozitul special va viza casele și autoturismele cu valoare ridicată, și anume:

– persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, dețin clădiri rezidențiale în proprietate sau proprietate comună în România, cu o valoare impozabilă care depășește 2.500.000 de lei (~500.000 de euro);

– persoanele fizice și juridice care dețin autoturisme înmatriculate sau înregistrate în România, cu o valoare de achiziție individuală ce depășește 375.000 de lei (~75.000 de euro).

Trebuie achitată până pe 30 aprilie

De menționat este că „taxa pe lux” trebuie achitată pentru întregul an fiscal, iar contribuabilii sunt responsabili să îl calculeze, să îl declare și să îl plătească la ANAF până la data de 30 aprilie inclusiv, pentru proprietăți, și până la data de 31 decembrie inclusiv, pentru mașini, în fiecare an fiscal corespunzător.

În ceea ce privește impozitul aplicabil mașinilor, suma se datorează pentru o perioadă de cinci ani, începând de la data predării-primirii autovehiculului. Această regulă vine să pună în aplicare o corecție temporală, având în vedere durata de utilizare și deprecierea autoturismului.

Referitor la imobile, rămâne de văzut cum va fi declarat impozitul special în cazul în care clădirile sunt deținute în cotă-parte. Mai exact, este incert dacă este suficientă depunerea declarației privind impozitul special de către un singur coproprietar sau dacă fiecare coproprietar va trebui să declare impozitul special pentru cota sa de proprietate. În acest caz, obligația de raportare poate fi influențată de procentul de cotă-parte deținut de fiecare coproprietar, potrivit unei analize a EY România.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. Everybody in Europe knows this is only a fraction of taxes prepared by Brussels, known under various names in other countries. Its real name is war tax designed by EU retards, to fight Russia in 2025-26. The big one is still in the pipeline in the name of “safety” for EU people. This year the war charade will end but not the taxes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *