Premierul RM în anii 1992-1997, Andrei Sangheli: „Comuniştii nu s-or mai întoarce la putere”

– Eram prim-viceprim-ministru şi mă aflam la guvern în acea zi. (Am lucrat şi cu Mircea Druc, care nu demult a împlinit 70 de ani. I-am trimis un email, am şi telefoanele lui, dar nicidecum nu l-am putut găsi.) Sigur, era o situaţie imprevizibilă, pentru că masa ceea care era în Piaţă şi atmosferă ca atunci în parlament cred că n-o să mai fie niciodată. Şi nu dă Doamne să fie. Însă a fost frumos când au ridicat drapelul. Eram în Piaţă şi am muncit mai departe. S-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat şi principalul e că s-a întâmplat. E o sărbătoare frumoasă şi datoria noastră este s-o sărbătorim cu demnitate şi cu întreg poporul, indiferent de conjunctura politică. Felul în care vom sărbători-o vorbeşte despre noi, ca naţiune.

„Opoziţia nu a propus altceva”

– Cum vedeaţi atunci viitorul RM?
– Noi deja aveam planul de introducere a valutei, de liberalizare a preţurilor şi altele. Am făcut lucrurile oleacă mai târziu, pentru că cealaltă tabără, care îşi dorea Unirea cu România, nu participa la discuţii. Nimeni nu ştia ce ne aşteaptă după implementarea reformelor. Existau mari şovăieli, dar guvernul a mers la risc. Pe urmă, am reconstruit întreprinderile de vinificaţie, am construit fabrica de sticlă, am prelucrat industria de conserve. Am început construcţia Portului Giurgiuleşti, care trebuia dat în exploatare la sfârşitul lui 1997, însă care, din păcate, nu le-a trebuit celor care ne-au urmat. Ei au spus că n-au un milion de dolari pentru asta, că avem trei porturi şi nu ne mai trebuie unul. E altceva că reforma agrară şi programul de privatizare nu a ieşit totul aşa cum am fi vrut, însă atunci când nu aveam Constituţie, nici legi, dar atâtea idei, trebuia să le balansăm între ele. Principalul e că ne-am mişcat înainte. Am fost primii din CSI care am introdus valuta naţională. Din păcate, noi nu avem o continuitate între guverne. Dacă trei guverne au făcut două etaje, al patrulea trebuie să mai pună unul. Însă noi suntem atât de rânzoşi, că ne gândim numai la noi. Când au venit comuniştii, le-au dat afară până şi pe măturătoarele de la ministere, fiindcă „ăştia nu-s de-ai noştri”. Au venit alţii şi situaţia se repetă. Înţeleg că nu pot fi menţinuţi toţi în funcţii, dar trebuie de păstrat forţele. Asta e o boală a guvernelor noastre.

– De ce aţi ales modelul de privatizare prin bonuri patrimoniale, care a concentrat întreprinderi importante în mâinile unor anume persoane?
– Fără doar şi poate că cineva s-a folosit de aceasta. Însă atunci nu aveam altă cale pentru a păstra industria, care nu era naţională, ci una a complexului militar sovietic. Şi n-a fost ideea mea, dar a fost discutată la cel mai înalt nivel. Nici opoziţia nu a propus altceva. Nimeni nu învăţase pe atunci cum se face privatizarea. Nici astăzi nimeni nu ştie cum se face. Toţi vorbesc de economia de piaţă, dar credeţi că ştiam noi ce înseamnă asta?

„Am primit dividende de 1 leu şi 80 de bani”

– Mulţi cetăţeni consideră că statul şi-a bătut joc de ei cu rea-intenţie, oferindu-le bonurile pentru care nu-şi primesc nici azi dividendele.
– O lună în urmă, eu tot am primit dividende de 1 leu şi 80 de bani. Nu cred că se va mai restabili ceva pozitiv. Cred că… asta e sfârşitul.

– Şi cine e de vină?
– Ştiu eu? Noii acţionari ai întreprinderilor n-au fost capabili să le dirijeze. Ei vor dividende, dar n-au putut ţine în mână unităţile privatizate. În industria prelucrătoare, pe care statul n-o putea finanţa, am mers pe ideea ideală şi le-am dat producătorilor acţiunile uzinelor, iar statul a luat simvolic o acţiune, două, trei. Dar ei au vândut, împărţit acţiunile, conservele, ce mai era acolo şi uzina s-a pierdut. Producătorul a rămas cu nimic, iar cineva a devenit monopolist.

– Mihai Ghimpu spune că mafia în RM începe din acea perioadă, de unde ni s-au şi tras milionarii…
– Poate că el are date despre milionari, dar eu nu-i văd. Unde-s milionarii? Cineva, probabil, poate doi, trei, patru au câştigat din asta, fiindcă efectul reformei nu a fost cel planificat. Dar Ghimpu era atunci în parlament şi făcea parte din opoziţie. De ce nu ne-a arătat atunci mafia? Politica e politică şi bravo lui că spune ceva… Dar când el era şef al parlamentului, nu mai era mafie? Asta e mafie sau nu-i mafie?

– El spune că şi acum e mafie.
– E tot mafie? Sigur că a fost ceva…

„Ce nu s-a vorbit de Sangheli?”

– Dacă nu avem mafie, cum se cheamă forţa tenebră care ne dirijează structurile de stat, afacerile şi justiţia?
– Ce ne spune practica mondială? Acolo democraţia nu începe de la agricultură sau industrie. Democraţia începe de la justiţie. Dacă justiţia stă în picioare, putem vorbi de democraţie. La noi nu e corectă chestia asta. Hai s-o facem să fie corectă!

– Cum s-o facem?
– Păi, să ne unim. Noi am avut un algoritm, o alianţă, da? Ce ar trebui să facem? Lecţia s-o învăţăm şi să mergem mai departe. O venit mai puternică alianţă, da? Cine poate să spună ce va fi mai departe?

– E adevărat că aţi fost premierul dorit de Moscova în cadrul guvernului de conciliere, prevăzut de convenţia „Elţin-Snegur”?
– Pe mine m-a ales parlamentul. Ia să-mi spuneţi: ce nu s-a vorbit despre Sangheli? Că are sonde, case, maşini, trenuri ş.a.m.d. Se spunea că şi rutele de microbuz sunt ale mele, dar în toate erau afişate fotografiile lui Snegur. Aşa-i lumea – cineva trebuie să spună ceva şi undeva. Într-adevăr, am condus un guvern de conciliere, în care aveam şi miniştri din opoziţie. Dar că m-au propus în cadrul Convenţiei sunt poveşti interpretate de cineva, care trebuie să spună ceva.

– Înainte de a fi numit în fruntea Executivului, conduceaţi şi o comisie pentru soluţionarea diferendului transnistrean. Chiar nu s-a putut rezolva diferendul din start?
– Conflictul a putut fi evitat în 1989, când transnistrenii cereau statut de zonă economică liberă. Dacă parlamentul ar fi acceptat, cred că nu se ajungea la toate astea. Dar o crăpat în altă parte… Când o crăpat Pribaltica, unde s-au retras forţele de acolo? Aici, la noi. Nu vreau să spun că n-am fost capabili, dar n-am avut practica necesară. Cu atât mai mult, cu cât era armata rusă aici, era şi Găgăuzia – un focar poate şi mai periculos ca Transnistria la vremea aceea.

– Cine a trimis voluntarii la Comrat?
– Atunci Druc era prim-ministru.

– El spune că, dimpotrivă, a adus oamenii înapoi, iar dvs., fiind trimis în regiune din partea Guvernului, aţi fi plecat la odihnă în Egipt.
– (Râde) Ce să-i faci? Oamenii câteodată mai… uită de dânşii. Eu am fost trimis acolo cu misiunea de a opri voluntarii, ca să nu fie vărsare de sânge. În Egipt am fost cu mult înainte, într-o delegaţie guvernamentală. Însă noi trebuie să rezolvăm problema.

„Contractul Kozak a putut fi pus pe masă”

– Ca şi în cazul reformei justiţiei, despre aceasta se vorbeşte de 20 de ani, dar problema rămâne pe linie moartă. Care ar fi soluţia?
– Trebuie de întregit republica. Comuniştii, când au fost la putere, au avut dreptul constituţional să rezolve problema. Nu trebuia să se strângă trei, ca astăzi, şi să voteze. Voronin a avut marea posibilitate de a rezolva conflictul, dar lui, probabil, nu i-a ajuns caracter… O fost un proiect de tratat oarecare, care n-a fost discutat în societate. Şi noi astăzi nu ne putem aşeza la masă. Dar altă cale nu este.

– Vă referiţi la „memorandumul Kozak”? Trebuia Voronin să-l semneze?
– Eu am auzit ce spuneţi dvs., ce spune altcineva, însă „contractul Kozak” a putut fi pus pe masă şi discutat. Voronin trebuia să se scoale şi să zică: „Oameni buni, uite asta-i. Ce facem?”. Ceva luam, ceva adăugam, ca să hotărâm problema. Dar, la un moment dat, s-a rupt şi o spus că transnistrenii îs hoţi. Bine, ce facem mai departe?

„Merkel nu s-ar sfădi cu Medvedev pentru Moldova”

– Acum doi ani, spuneaţi pentru TIMPUL că puterea oficială de la Moscova a renunţat la Transnistria. Dacă e aşa, de ce problema este abordată la nivelul Medvedev-Merkel?
– Puterile mari întotdeauna şi-au hotărât problemele lor şi soarta la toţi ceilalţi. Însă cei mici, dacă au interes naţional, trebuie să-l apere şi atunci câştigă. Merkel niciodată nu s-ar sfădi cu Medvedev pentru Moldova. Noi suntem instrumentul politic pe care cineva îl joacă împotriva cuiva. Ştiţi ceva concret despre discuţiile lui Medvedev cu Merkel? Aţi văzut vreun document? Un corespondent a scris ceva, în felul său, şi toţi l-au crezut. Puterea de la Moscova a renunţat la Transnistria, pentru că ea are „transnistriile” sale. Este şi Ucraina între noi, care, vrem sau nu, nu permite Moscovei să facă ce-o vrea. Şi nu Rusia, dar noi suntem vinovaţi că nu ne mişcăm. Jumătate de Tiraspol ştiţi unde fac business? La Iaşi. Şi-au luat familiile, au învăţat limba. Sunt mulţi-mulţi-mulţi! Hai să ne aşezăm la masă şi să vorbim! Despre ce am discutat zece ani? Despre nimic.

– Negocierile nu au sorţi de izbândă deoarece partea transnistreană se vrea abordată pe picior egal, ca stat independent.
– Bine, luni om discuta despre colaborare, marţi – despre altă problemă. Am pus eu o întrebare şi tu o întrebare. Hai să le discutăm. Dar comuniştii, în loc să discute, spuneau că cei din Transnistria îs bandiţi, tâlhari, separatişti. Eu îs de acord că Smirnov îi rău, dar este altul cu care să ne aşezăm la masă? Putem să ne aşezăm cu Rusia, cu Merkel, dar ce-o să hotărâm cu ei? Ce-o să hotărâm cu Medvedev? Sau cu Băsescu? Nu poate hotărî nimeni problema, decât RM şi cei de acolo. Intermediarii să fie, cum se spune, dar numai noi putem hotărî.

„Armata rusă e un simvol aici”

– Dacă Medvedev îşi retrage armata, conflictul se poate rezolva de la sine. Ce poate hotărî Smirnov?
– E foarte bine că-şi retrag armata, da? Înseamnă că şi cu ei trebuie de aşezat la masă: „Băi, de ce nu retrageţi armata? Ce trebuie să facem noi, ca s-o retrageţi?”. Chiar dacă armata rusă e un simvol aici.

– Totuşi, nu e doar interes politic. Prin regiune, sunt trecute mărfuri de contrabandă, pe aici fug din RM infractorii noştri, dar şi ne intră alţii, străini…
– O! Asta e a doua problemă. Şi bani se spală acolo: şi de la noi, şi de la Rusia, şi de la Ucraina.

– Dacă partea transnistreană ne-ar cere inclusiv să recunoaştem rusa ca limbă de stat, ar trebui să acceptăm?
– De ce nu? Ia intraţi în magazin, intraţi la piaţă, mai poţi vorbi în altă limbă decât în rusă? Cu părere de rău…

– Ceea ce ne arată că niciun guvern al RM nu a investit în studierea limbii de stat. Propuneţi ca, în loc să-i încurajăm pe ruşi să ne înveţe limba, ar fi mai bine să cedăm?
– Prin 1992-1994, programul Guvernului prevedea studierea limbii de stat. Chiar şi bani au fost daţi. De ce s-a renunţat? Vedeţi ce se întâmplă astăzi în Găgăuzia? Vor să dea diplome de bacalaureat fără limba română, da? Păi, ce să mai vorbim, da?

– Cum de spuneţi „română” – dvs., care aţi fost unul dintre cei mai înveteraţi promotori ai… limbii moldoveneşti?
– Dar de ce să nu spui română? Păi, aşa-i scris! Îmi place, nu-mi place…

„Hai s-o numim română!”

– Dar în Constituţia RM, adoptată pe vremea guvernului Sangheli, de ce aţi scris „moldovenească”?
– Bine, hai s-o numim! Hai! Hai s-o numim română! Ne va rezolva asta problemele?! Bine, s-o numim română! La 30% n-o să le placă. Eu n-am fost membru al Comisiei constituţionale. Pe mine m-au exclus. Probabil, nu le plăcea să fiu acolo. Eu n-am participat la… Adică cum? Am participat, dar în comisie n-am fost. Însă atunci a fost o situaţie, acum e alta. Pe noi aşa ne-a pregătit sistemul şi n-am avut altă pregătire. Târâim din urma noastră carul cu bolile care au fost şi nu vrem să ne debarasăm de ele. Dacă e cazul, hai să schimbăm Constituţia, să-i spunem română şi s-o învăţăm.

– Intelectualii, inclusiv deputaţii Moşanu, Hadârcă, Matei, vă lămureau că n-aveţi dreptate. Nu i-aţi crezut?
– Bine, şi unde-i azi Matei? Unde-i azi Matei, luptătorul pentru limbă? Face business, da? Şi bine-l face! Şi ceilalţi, unde-s ei? De ce n-au mers până la capăt, dacă au avut o convingere?

– Matei nu are nici măcar o firmă. Dar unde-i Moţpan şi de ce el n-a mers până la capăt?
– Moţpan e la pensie… Nu ştiu eu de businessul lui Matei, dar trebuia să dovedească lumii ceea ce crede. Dacă parlamentul va schimba legea, atunci o vom îndeplini. Hai să primim legea!

„Paşapoartele nu le-a făcut guvernul Sangheli”

– Presa scria că, în 1993, guvernul Sangheli a semnat cu „Seabeco International” un contract prin care firma a adus în RM utilaj pentru perfectarea paşapoartelor. Peste doi ani, a fost semnat un acord adiţional, RM obligându-se să plătească firmei câte 40% din preţul fiecărui document eliberat cetăţenilor. Ulterior, Garda financiară a stabilit că astfel moldovenii au plătit sume fabuloase de bani acestei firme, iar situaţia s-a menţinut încă mulţi ani. De ce aţi acceptat tranzacţia?
– Nu ştiu eu, cum să spun? N-am ştiut de asta. Dar paşapoartele nu le-a făcut guvernul Sangheli. Chestiile astea nu se văd, trebuie de văzut contractul…

– Cum explicaţi faptul că PDAM, partidul foştilor comunişti, a venit la putere după ce, în 1989-1990, sute de mii de oameni protestau contra imperiului sovietic comunist?
– Credeţi că în RM există comunişti adevăraţi? Credeţi că aceiaşi nomenclaturişti împărtăşeau tot ce promova sistemul? Credeţi că democraţii de astăzi împărtăşesc toate ideile partidelor lor? Cineva spunea că-i mai moldovean decât mam-sa, dar ideea era de a menţine ţara. PDAM a promovat ţara.

„Guvernul Ciubuc n-a fost capabil…”

– Dle Sangheli, jurnaliştii v-au poreclit Karandaş, după ce aţi declarat într-o şedinţă a guvernului că România nu ne-a dat niciun „karandaş”. La ce v-aţi referit atunci?
– Asta voi, jurnaliştii, mi-aţi interpretat cuvintele în felul vostru, dar eu am spus altceva. După ce ne-am achitat cu România pentru armament, am anunţat că nu mai avem nicio datorie. Chiar dacă armamentul nu eu l-am luat. Iar când au venit comuniştii la putere, m-au purtat prin judecăţi timp de doi ani pentru asta.

– Armamentul a fost cumpărat în timpul războiului de pe Nistru?
– Despre asta nu e cazul să vorbim.

– Dirija cineva din culise Frontul Popular din Moldova?
– Nu ştiu, dar aţi fost vreodată la Ambasada Rusiei, când îşi sărbătoresc independenţa? Ia să vedeţi cine-i acolo. Sangheli nu-i chemat, dar toată opoziţia, Frontul Popular – toţi sunt acolo. Roşca a fost faţă de mine într-o poziţie foarte dură şi incorectă, dar pentru cine a lucrat, nu ştiu.

– Guvernul Ciubuc, care v-a succedat, a dat în loc de pensii caloşi, crupe etc. Sunt consecinţele guvernării Sangheli?
– Şi valuta naţională s-a devalorizat. Probabil că guvernul următor n-a fost capabil să menţină situaţia în mâini.

– Dacă aţi fi rămas prim-ministru, nu avea să se întâmple aşa?
– Cred că nu. N-am analizat eu greşelile lui Ciubuc, însă… Cine era preşedinte atunci? Lucinschi. Probabil, au fost greşeli fatale care au dus la toate astea.

„Ucraina are interese ascunse aici”

– În opinia dvs., e corectă orientarea strategică proeuropeană a RM?
– Am să spun un cuvânt, dar să-l interpretaţi corect. Am să spun cuvântul „naţionalişti”, în bunul înţeles al cuvântului, de care avem nevoie ca să păstrăm şi să promovăm independenţa ţării. Dar la noi, o guvernare se uită aici, alta trage în altă parte, iar a treia – în cu totul alta. Trebuie să rămânem neutri, pentru că o ţară mică trebuie să sugă la două mame. Dacă Europa ar fi cu noi deschisă, ar vedea că producem, ca chestie, o sută tone de grâu sau o mie tone de legume şi ne-ar deschide poarta. Da, şi noi trebuie să le îndeplinim condiţiile. Însă atâta timp cât economia ni-i sub masă, acceptarea unor condiţii de altă natură e mai problematică. E foarte bună orientarea strategică spre UE, însă trebuie să avem ceva concret. Europa ne ţine cu oleacă de ajutor, să plătim salariul… Dar a făcut investiţii solide, s-a interesat câţi moldoveni sunt în statele UE, ca să liberalizeze regimul de vize şi să ofere şi altora posibilitatea să plece? Atunci interesul nostru economic ar fi mai mare. Şi problema Transnistriei ar fi mai uşor de rezolvat. Trebuie să mergem acolo unde avem mai întâi interes economic. Dacă putem să ducem zahăr în România sau porumb în Ucraina sau Rusia, de ce să nu-l ducem? Cu părere de rău, Ucraina nu vrea să conlucreze, pentru că are intenţii ascunse faţă de noi. Sunt interesele de la hotar, dar şi Transnistria, de care Ucraina are nevoie şi ca teritoriu, şi ca interes de a spăla bani.

– Ce părere aveţi despre actuala guvernare a RM?
– Am o părere bună. Dar, cu părere de rău, e foarte greu ca ei să facă ceea ce vor, pentru că, nu ştiu de ce, nu este înţelegere între ei. Dar eu şi matale nu-i putem ajuta cu nimic.

– Credeţi că Filat a procedat corect când a scos sârma ghimpată de pe Prut?
– Sârma trebuia luată mai demult. De ce stătea acolo? V-aş sfătui să luaţi statistica şi vă veţi convinge că, din punct de vedere economic, cel mai aproape de România a fost guvernul Sangheli. Încă sub nicio guvernare nu au fost deschise atâtea firme moldo-române.

– De ce n-aţi scos dvs. sârma ghimpată?
– Nu era copt timpul. Dar astăzi ea nu-i mai trebuia nimănui. Europa nu-şi controlează hotarele prin sârmă.

„Comuniştii nu s-or mai întoarce la putere”

– Cât de reuşită, după dvs., ar fi constituirea, în toamnă, a unei coaliţii PCRM-PLDM?
– Eu nu cred în chestiile astea. Cred că e o manevra politică a cuiva. Eu cred că vom avea alegeri anticipate sau interimarul va fi până la sfârşit. Să vedem ce-a spune Curtea Constituţională. Dar comuniştii nu s-or mai întoarce la putere niciodată. Ei o să rămână un anumit timp o forţă în parlament şi atât. Eu n-am nicio pretenţie faţă de cei care votează pentru PCRM, dar vreo 80% din ei sunt oameni în vârstă. Electoratul acesta se topeşte încet. Asta e realitatea aşa-zişilor comunişti, care împart păduri, castele, bănci şi nevoie… Mulţi comunişti aţi întâlnit cu asemenea averi? Dar nimeni nu-i veşnic. Din păcate, nu avem niciun electorat consolidat. Partea revoluţionară a electoratului a plecat din ţară, ceea ce este o tragedie, dar şi o scăpare a guvernanţilor. Ei au scăpat de o forţă puternică, care putea să-i ţină în încordare. Însă cei din AIE trebuie să fie consolidaţi şi să lucreze nu numai în campaniile electorale. Eu îs cu mare nădejde că Alianţa o să se menţină. De altfel, va veni un timp foarte greu. Mă orientez şi după ce scrieţi voi, în TIMPUL. Voi sunteţi foarte duri faţă de Alianţă, dar ei fac şi multe lucruri bune. De ce nu-i susţineţi? Nu trebuie să fiţi atât de duri. Iar dacă vorbim de independenţă, cu părere de rău, noi n-am putut ajunge la o independenţă reală, atâta timp cât avem armată străină. De aceasta este vinovat electoratul nostru, care nu ştie ce vrea. Pară-parcă s-a consolidat în Chişinău, însă cât a luat Dodon?

– Sunteţi anticomunist?
– Eu n-am fost niciodată cu ăştia, care se socot comunişti, care, în zece ani, ne-au izolat de Europa şi au dat dividende Transnistriei. Bine, eu am fost un prim-ministru rău, da? De acord. Dar s-a sărbătorit de 20 de ori Ziua Independenţei şi nimeni nu s-a gândit la noi, foştii premieri. Cui îi mai trebuie Sangheli, Sturza sau Ciubuc?

– Ce-o să faceţi vineri?
– O să vin cu nepotul în Centru, ca să vedem parada. Iar împreună cu colegii, vom rezolva şi partea a doua.

Răspunsul lui Andrei Sangheli la întrebarea predecesorului său,Valeriu Muravschi: „Cum se poate de reparat greşelile comise în reformarea sectorului agricol?”

– Toată agricultura în lume este bazată pe proprietatea privată, ceea ce am făcut şi noi. Însă dezvoltarea de mai departe depinde de mai mulţi factori, inclusiv de investiţii, promovare, protejare şi, nu în ultimul timp, de suportul statului.

Întrebarea lui Andrei Sangheli pentru succesorul său, Ion Ciubuc:

De ce n-aţi dat în exploatare Portul Giurgiuleşti?