L-am ales pentru acest interviu ca pe o voce tânără, dar bine auzită, a Bisericii noastre, precum şi ca pe un preot-exemplu: cumpătat, inteligent, veşnic vesel şi – cel mai important – întotdeauna sincer.

– Părinte Andrei, unii reprezentanţi ai societăţii civile v-ar condamna că v-aţi lăsat de jurnalism şi aţi devenit preot. De ce aţi făcut-o?
– Sunt în Biserică de la vârsta de patru ani şi visul vieţii mele a fost să devin preot. De aceea am făcut mai întâi Teologia şi apoi Istoria. Niciodată nu m-am gândit că voi lucra la radio. A fost mai degrabă o întâmplare – m-a adus acolo soţia mea, jurnalista Alina Grigoraş. Am descoperit în acest mediu mulţi oameni buni şi frumoşi, dar nu m-am regăsit în a face interviuri şi în a alerga pe la evenimente. Şi astăzi, după aproape zece ani de preoţie, nu mă revăd decât în Biserică.

„Protestul nostru este cel al rugăciunii”

– În 2006, când echipa din care făceaţi parte a anunţat greva foamei, refuzând să se predea comuniştilor, v-a fost mai lesne să vă abţineţi de la mâncare, fiind deprins cu postul?
– Pe atunci, eram deja hirotonit diacon şi nu aveam dreptul să intru în greva foamei, care duce spre sinucidere. Biserica nu cade în deznădejde. Oricum, am fost împreună cu colegii mei. Şi azi, când ne întâlnim, ne amintim cu un fel de nostalgie despre „Antena C” a noastră, care s-a reanimat prin „Radio Chişinău”. Aici, îmi ascult cu plăcere foştii colegi: Mariana Vasilache, Vitalie Batâr, Emilia Gheţu şi alţii. Dumnezeu să-l ierte pe dl Ion Enache, căruia i-am purtat tot respectul pentru că a susţinut cel mai dârz emisiunile religioase, dar şi pentru că-mi explica cu toată blândeţea cum să repar unele gafe pe care eu, nefiind jurnalist profesionist, le mai făceam.

– Dacă creştinii n-au dreptul să facă greva foamei, cum pot să protesteze ei contra nedreptăţilor comise de autorităţi?
– Prin rugăciune. Protestul nostru este cel al rugăciunii, care se face în Biserică. Nicidecum în stradă, strigând „Jos Filat!” sau „Sus Filat!”. În biserică avem nădejdea vieţii acesteia şi a celei viitoare, pe care nu le putem despărţi. Este o viaţă unică şi ea, trăită în Hristos, este veşnică.

– Totuşi, când te rogi în biserică, Filat nu te aude. Nici Lupu…
– Avem în Biserică o rugăciune specială şi pentru Filat, şi pentru Lupu. La fiecare ectenie, ne rugăm pentru „de Dumnezeu păzită ţara noastră, stăpânirea, oastea şi poporul ei”. Şi îl rugăm pe Dumnezeu să le trimită gânduri bune, ca să ne conducă cu destoinicie ţara.

„Societatea noastră, inclusiv politicienii, s-a pervertit”

– De ce demnitari noştri vin la Biserică, de regulă, doar atunci când se află la guvernare?
– Nu ştiu ce e în mintea lor. De-aş veni cu ipoteze, mă tem să nu supăr pe cineva. Dacă unii dintre ei intră în biserică numai atunci când văd maşina televiziunii la intrare, Dumnezeu să-i judece. Eu sper că ei vin nu din considerente electorale sau pentru a-şi face PR politic, fiindcă ar părea prea deocheaţi. Cred că ei îi promit lui Dumnezeu că, de-şi vor păstra puterea, vor face tot posibilul pentru acest popor. Eu vreau să gândesc pozitiv.

– Părinte, toate campaniile electorale reprezintă un act de minciună faţă de cetăţeni. Biserica condamnă sau acceptă o astfel de minciună?
– Tatăl minciunii este diavolul şi minciuna este un păcat.

– Adică, politicienii noştri slujesc diavolului?
– Dacă spun minciuni, sigur că da. Machiavelismul pare a fi o virtute astăzi şi nicidecum un păcat, pentru că societatea noastră, inclusiv politicienii, s-a pervertit. Lucrul acesta se face observat de la finele sec. XIX. Eu, în puţina mea viaţă, am încercat să fiu cât mai departe de politicieni. Slujirea preotului este în Biserică, unde face politica lui Hristos.

– Mark Tkaciuk spunea că el şi PCRM au planuri pe viitor împreună cu Biserica Ortodoxă. Despre ce poate fi vorba?
– Nu văd ce ar putea face împreună comuniştii cu Biserica… Poate că este o declaraţie politică, dar este una distrugătoare. Ea însăşi reprezintă un plan de distrugere a Bisericii.

„Aducerea Focului Haric nu este o tradiţie, ci o modă”

– În acest an, aducerea Focului Haric de la Ierusalim va fi sponsorizată de premierul Filat. Aflând despre aceasta, Constantin Tănase a scris şi un editorial: „Cântă babele-n grădină / Filat ne-a adus lumină”. Dvs. v-aţi bucurat când aţi aflat noutatea?
– (Râde) Aducerea Focului Haric în RM nu este tradiţie, ci o modă nouă. A fost pornită, dacă nu greşesc, de Partidul Comuniştilor. Poate că ei au vrut să facă un cadou ţării, dar ar fi procedat mai corect dacă, din aceşti bani, ar fi făcut, de Înviere, bucurie caselor de copii, azilurilor de bătrâni, pensionarilor şi gropilor de stradă. Nu m-a interesat niciodată faptul că în RM este adus Focul Sfânt, pentru că noi aprindem la începutul Postului Mare candela pe Sfântul Pristol din altar. Pristolul simbolizează Mormântul Mântuitorului. Iar în Noaptea Învierii, preotul aprinde lumânarea de la candeluţa care arde necontenit pe parcursul Postului şi iese în faţa credincioşilor, zicându-le: „Veniţi de luaţi Lumină!”. Aici începe Învierea lui Hristos.

– Ateii v-ar reproşa că Focul se aduce pentru a atrage mai mulţi oameni la biserică şi pentru a îmbogăţi preoţii…
– Lumea nu vine la biserică pentru Focul Sacru şi nici nu prea pricepe ce-i cu el. Întrebaţi oamenii în stradă şi vă veţi convinge. Iar cei deranjaţi de banii lăsaţi în biserică, să vină şi să ceară de la preot darea de seamă şi el va explica cum a cheltuit orice bănuţ. Dacă nu are ce să răspundă, faceţi ca Apostolul Pavel: „Preotul care cere bani de la voi să fie aruncat cu pietre”. Faceţi şi voi aşa. Nu vă fie teamă, nici ruşine. Din păcate, cer explicaţii doar cei care n-au lăsat în viaţa lor un bănuţ în biserică.

„Poate că e bine că presa nu doarme şi-i responsabilizează pe preoţi”

– Care, în opinia dvs., ar trebui să fie atitudinea presei faţă de Biserică? Este ea corectă astăzi?
– Din păcate, jurnaliştii noştri nu au nici cele mai elementare cunoştinţe teologice. Ei nu cunosc nici măcar noţiunile şi se tot încurcă, fac confuzii. Mai mult, munca jurnaliştilor trebuie să fie sinceră şi fiecare să respecte cap-coadă Codul Deontologic.

– De ce mass-media lovesc astăzi în Biserică precum o făcea pe vremea sovietică?
– Poate chiar şi mai tare loveşte…

– Se spune că sunteţi burduhoşi, bogaţi, curvari, beţivi, că aveţi maşini luxoase. Nu-i adevărat?
– Sfântul Ioan Gură de Aur, în tratatul despre preoţie, spune că preotul trebuie să se afle la o asemenea înălţime, încât să se deosebească de creştinii simpli, aşa cum se deosebesc oamenii de rând de dobitoace. De nu este aşa, să nu ceară explicaţii de la alţii. Poate că e bine că presa nu doarme, căci îi responsabilizează pe preoţi. Într-adevăr, unii dintre ei s-au transformat, din păcate, în mici sau mari burghezi. Şi dacă sunt văzuţi burduhoşi sau în maşini luxoase e o problemă, fiindcă lumea trăieşte într-o sărăcie lucie. Chiar dacă banii nu-ţi provin din Biserică şi ţi-i trimite soacra de pe Lună, cheltuieşte-i cu măsură. Cei din jurul tău trebuie să se simtă bine alături de tine. Preoţia s-a transformat în una clericală şi a devenit o castă superioară celor simpli. Însă nu asta este preoţia lui Hristos. Istoria ne arată că creştinismul evoluează pozitiv doar în timp de prigoană, când cei aleşi îşi asumă jertfa. Aşa cum a fost tatăl tău, părintele Gherasim, care şi-a asumat chinurile cu responsabilitate, având demnitate preoţească. Poate că o parte din vină ni se trage din anii ’90, când lumea era însetată de Dumnezeu. De-am fi avut atunci preoţi capabili să-şi asume harul, poate că Biserica ar fi avut o influenţă pozitivă în societate. Din păcate, confraţii noştri – mă refer şi la mine – n-au ştiut să modereze această emancipare duhovnicească şi lumea s-a dezamăgit. Îmi asum şi eu responsabilitatea pentru faptul că suntem astăzi ponegriţi. Dar încă nu e târziu să redevenim, prin jertfire, preoţimea lui Hristos. Oamenii vor sinceritate, Hristos este sincer şi noi trebuie să promovăm acest sentiment. Atunci şi lumea va fi sinceră faţă de Biserică.

„Unii preoţi trăiesc la limita sărăciei, cel mult 7% trăiesc în lux”

– Dvs. ce fel de maşină aveţi?
– N-am maşină, nici nu-i simt necesitatea, circul cu transportul urban. Cresc trei copii şi mă descurc, slavă Domnului. Nu suntem o familie bogată nici pe departe, dar pentru un trai decent ne ajung bani. Preotul nu poate fi la nivelul boschetarilor, dar nici la cel al boierilor. Trebuie să fie un model de gospodar pentru cei de jos şi un model de milostenie pentru cei de sus.

– Şi scutirea Bisericii de impozite trezeşte dubii în societate…
– Preoţii nu au nicio facilitate de la stat. Ei îşi procură singuri poliţele medicale, nu sunt pensionaţi, nu au concedii medicale. Unii, de la ţară, trăiesc la limita sărăciei, muncesc pământul pentru a se întreţine şi sunt nevoiţi să plece peste hotare. Poate cel mult 7% din clerici trăiesc în lux. Din păcate, lumea îi vede numai pe aceştia. La biserica noastră, numai părintele Pavel Borşevschi ştie cum reuşeşte să achite facturile, în special iarna, când are de încălzit şcolile duminicale, centrele sociale, cele pentru copiii cu dizabilităţi. De-ar cere şi statul impozite, am ajunge la limita falimentului, dacă vorbim în termeni moderni.

„Nu facem pomană de dragul pomenii”

– Astăzi, cerşitul a devenit o afacere. Mai trebuie să dăm bani cerşetorilor?
– Biserica „Sf. Dumitru” merge o dată în săptămână la Spitalul de psihiatrie, la azilul de bătrâni şi la o puşcărie, unde îi hrăneşte pe cei suferinzi. Îi hrănim şi pe copiii cu dizabilităţi, şi pe câteva bătrânele, care sunt vizitate la domiciliu de asistenţii noştri sociali. Cât despre cerşetori, avem un principiu: dacă eşti apt de muncă, sănătos, vino şi lucrează, iar noi te vom remunera. Nu parazita! Nu facem pomană de dragul pomenii, chiar dacă cineva s-ar grăbi să ne numească „popi zgârciţi”.

– Apropierea Paştelui în acest an a fost umbrită de discuţiile despre Legea Antidiscriminării. Cui îi este necesară această lege şi de ce europenii insistă să adoptăm o lege non-sens, căci cei discriminaţi vor rămâne la fel şi după adoptarea ei?
– Nici eu nu cred că această lege va soluţiona problema discriminării în RM. Poate că europenii îşi doresc teren pe care să poată activa. Se cunosc multe cazuri în care pedofili străini au venit în RM şi, profitând de sărăcia noastră, ne-au molestat sexual copiii. N-am intrat în dedesubturi, dar probabil că are cineva de câştigat. Cert este că legislaţia RM este suficientă pentru a proteja toţi cetăţenii, indiferent de rasă, sex, credinţă. Iar legea asta a fost promulgată doar pentru homosexuali. Celelalte părţi discriminatorii nu au niciun beneficiu. Îi întrebam pe nişte băieţi cu handicap, dar băieţi inteligenţi şi cu facultăţi, care vin la biserica noastră: „Aveţi nevoie de o astfel de lege?”. „Nu, ziceau. Cu ea sau fără, oricum ne este greu. Pe noi ne iau doar aşa, ca să împingem căruţa perverşilor”. Eu sper că guvernanţii noştri, ca să nu piardă următoarele alegeri, vor neglija această condiţie a europenilor. Iar aceştia, la rândul lor, vor avea şi inteligenţa de a pricepe că în RM există o societate cu tradiţii. Dacă sunt cu adevărat democraţi, trebuie să ne respecte voinţa şi să înţeleagă că, pe lângă cele 5-7% de oameni împătimiţi de această boală, sunt şi ceilalţi, care trăiesc cu o valoare în suflet.

– Este o boală homosexualitatea?
– Nu insist neapărat asupra cuvântului boală şi sunt gata să-l exclud din vocabularul meu, dacă supără pe cineva. Biserica trebuie să fie foarte şi foarte iubitoare şi înţelegătoare cu toţi. Totuşi, orice păcat este o patimă care semnifică o boală. Dacă sunt împătimit de fumat, de băut, de lene – am boala lenei, boala beţiei, boala pântecelui, cea a furtului ş.a.m.d. Or, nu în sens somatic, ci duhovnicesc am folosit termenul de boală. Nu vreau să fac din asta o polemică.

„Paşaportul biometric mă responsabilizează să nu fac păcate”

– Vlad Filat a declarat săptămâna aceasta că toţi cei care sunt contra Legii Antidiscriminare se opun integrităţii europene. Sunteţi antieuropean?
– Ca format, UE este o altă Uniune Sovietică. Nu este părerea mea, ci a specialiştilor în domeniu, printre care şi a renumitului Bukovski, care se declară ateu. Orice imperiu se naşte, creşte şi moare, dar valorile rămân. Nu sunt antieuropean. Dacă UE ne respectă valorile, tradiţiile şi principiile morale, sunt de acord cu ei. Dar dacă ne vrea doar pervertiţi duhovniceşte şi ne ameninţă cu sărăcia, ca să acceptăm nonvalorile, eu nu-i vreau aşa. Mă simt bine în pielea pe care o am. Vreau să stau acasă şi să-mi cresc copiii în legea lui Hristos. Viaţa aceasta este foarte scurtă şi vremelnică, iar veşnicia este dincolo. Acolo îi vreau pe toţi ai mei.

– Se vehiculează în unele cercuri şi ideea că noua guvernare mondială, condusă de masoni, vrea să ne transforme în marionete, ca să nu mai gândim şi să ne lăsăm manipulaţi. Cum comentaţi aceste afirmaţii?
– Pe cei care nu cred în Dumnezeu problema respectivă poate să-i aducă până la demenţă, depresie, sinucidere. Noi, cei care în Hristos ne-am botezat şi în Hristos ne-am îmbrăcat, facem totul întru El şi nu ne afectează nimic. Mai ales că Hristos ne-a spus: „Nu sunteţi din lumea aceasta. Lumea m-a prigonit pe mine şi pe voi vă va prigoni”. Când îi spuneam părintelui Filaret Ciobanu din s. Costeşti, Ialoveni, Dumnezeu să-l odihnească, despre aceea că în societate e dezastru, el mă asculta cu multă răbdare şi, cu baritonul său foarte puternic, zicea: „Bă, a cui e Biserica?”. „A lui Hristos”. „Apoi ce-ţi baţi tu capul, dacă e a lui Hristos? Să-şi bată el capul cum s-o întreţină. Tu slujeşte-i şi atât”. Acesta este principiul după care trebuie să se conducă creştinii. În rest, organizaţii secrete, masonerie sau francmasonerie – toate sunt pentru a bulversa societatea. Ca şi povestea cu paşapoartele biometrice. Eu de mult am paşaport şi, dacă cineva poate să mă controleze, n-are decât – asta mă responsabilizează să nu fac păcate.

„Nu-i creştineşte nici să abuzezi de un copil, nici să castrezi un om”

– Recent, Parlamentul a adoptat o lege despre castrarea chimică a pedofililor. ONG-urile care promovează drepturile omului consideră că este vorba despre un act inuman. Cui îi daţi dreptate?
– (Se gândeşte) E important să vedem dacă va avea un rezultat castrarea pedofililor…

– E creştineşte să fie castrat un om?
– … Nu! De aceea e important să vedem dacă aceştia, prin castrare, vor reveni la firesc. Poate e necesară reformarea sistemului penitenciar, unde ei să poată reveni la starea firească a omului, la chipul lui Hristos, pe care îl pierd prin păcat. Atâta timp cât puşcăriile noastre sunt inumane, de acolo ies oameni afectaţi. Un răspuns categoric la această întrebare nu am.

– Nu sunt la fel de necreştine abuzurile comise de pedofili faţă de copii?
– Noi nu ne conducem de legea mozaică, cea care cere ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Avem legea jertfei şi a dragostei. Am fost în puşcăriile noastre şi m-am întors de acolo cu enorm de multă milă şi durere pentru aceşti oameni. Viaţa lor este o tragedie – ei nu mai trăiesc viaţa, ci iadul. Nu sunt psihiatru, ca să înţeleg dacă e bine sau nu să fie castraţi pedofilii, dar nu exclud că ei, neputându-şi satisface poftele somatic, ar putea avea alte porniri şi mai periculoase. De exemplu, ieşindu-şi din fire, şi-ar putea omorî victimele. În acest caz, tragedia nu e bilaterală, ci totală – a societăţii întregi.

„Dacă nu credeţi, nu vă chinuiţi în Duminica Paştelui!”

– Sunteţi de acord că Paştele s-a transformat într-o sărbătoare a pântecelui, pe care o prăznuiesc şi ateii, inclusiv cei care înjură cu numele lui Hristos?
– Când îi întrebi pe mulţi oameni ce înseamnă Paştele, îţi răspund: „Cum, ce? Paşte înseamnă”. Într-adevăr, sărbătoarea a devenit una categoric gastronomică şi comercială, iar înţelegerea ei s-a risipit. S-a transformat într-un fel de 1 mai sau de 7 noiembrie comunist, la care se bea, se mănâncă, iar a doua zi se caută „Mezim forte” sau „Pancreatină”. Văd panouri publicitare cu mesajul: „Paşte fericit!” şi mă întreb cine este invitat să pască – vaca sau oaia? Doar toate mass-media şi puterile comerciale vorbesc despre pască de Italia, ouă încondeiate, dar nimeni nu-şi aminteşte că Hristos a înviat. Prea puţini pricep că Învierea Mântuitorului a deschis porţile Raiului. Prea puţini ştiu că noi, în Biserică, mâncăm Paştele în Noaptea Învierii, împărtăşindu-ne cu trupul şi sângele Mântuitorului. Acesta este Paştele cel adevărat. Celelalte bucate creează doar o atmosferă, că trup şi suflet suntem – omul integru.

– De fapt, mai mult de jumătate dintre cei care sărbătoresc Paştele nu cred că Hristos a înviat. Aţi putea să le demonstraţi contrariul?
– Credinţa în Dumnezeu se acceptă anume prin CREDINŢĂ. Formule matematice, teorii şi axiome nu există în Biserică. Credinţa se trăieşte şi se simte. Şi ea este, la rândul ei, un dar de la Dumnezeu. Îi respect pe cei care spun cu sinceritate: „Nu cred!”. Şi mă doare când cineva încearcă să arate că e credincios, dar manifestă o pseudocredinţă pentru a obţine beneficii păcătoase. Dacă nu credeţi, oameni buni, fiţi sinceri, şi nu vă chinuiţi în Duminica Paştelui. Staţi acasă, ca într-o zi obişnuită, şi nu vă aventuraţi în credinţele proştilor.

– Ce le-aţi dori cititorilor TIMPULUI cu ocazia Învierii?
– Citesc TIMPUL de la apariţia sa, din 2001. La început l-am procurat din chioşcuri, iar acum îl citesc în variantă electronică. Întotdeauna mi-au plăcut articolele lui Constantin Tănase. Aveţi un public select şi vreau să cred că este credincios. Spun asta şi pentru că ziarul nu a fost niciodată unul anti-bisericesc şi a promovat valoarea. De aceea, iubiţi cititori, vă spun: „Hristos a înviat!”, crezând că şi voi îmi răspundeţi cu toată sinceritatea: „Adevărat a înviat!”.