ActualitateExterne

Avionul companiei Legend Airlines reținut de autoritățile franceze a aterizat la Bombay: printre cele 27 de persoane rămase în Franţa se numără doi indieni

Avionul oprit la sol de joi în regiunea Marne (nord-estul Franţei), al companiei româneşti Legend Airlines, pentru presupusă implicare în traficul de persoane a aterizat marţi la Bombay, potrivit site-ului de urmărire a zborurilor Flightradar24, notează AFP, citat Agerpres

Plecat luni, avionul care avea la bord 276 din cei 303 pasageri indieni a aterizat la ora locală 04.00 (luni, 22,30 GMT) la Bombay, în vestul Indiei, potrivit Flightradar24.

Printre cele 27 de persoane rămase în Franţa se numără doi indieni care au fost suspectaţi că ar fi traficanţi de persoane.

Aceşti doi suspecţi, născuţi în 1984 şi 2000, nu au fost inculpaţi, ci plasaţi sub statutul mai favorabil de martori protejaţi şi, prin urmare, au ieşit liberi luni, după audierea lor în faţa unui judecător de instrucţie parizian.

Alţi 25 de pasageri, dintre care doi minori, au rămas în Franţa după ce au depus cereri de azil, care vor fi examinate pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle din Paris, au precizat autorităţile.

Avionul, plecat din Dubai, în Emiratele Arabe Unite, a fost imobilizat joi de poliţia franceză în timpul unei escale tehnice destinate să realimenteze la Vatry, lângă Paris, declanşând o telenovele foarte mediatizată.

Parchetul din Paris a explicat că această decizie a fost luată în urma unui “informări anonime” potrivit căreia pasagerii “erau susceptibile de a fi victime ale traficului de persoane” de către o bandă organizată.

Avionul trebuia să ajungă la Managua, capitala Nicaragua, unde pasagerii audiaţi duminică de justiţie au declarat că doreau să meargă pentru un sejur turistic.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *