Procurorul Dumitru Robu, vrea să aplice în privința judecătorilor Curții Constituționale articolul 307 CP, criticat de ICJ, CCM și Comisia de la Veneția

În timp ce organisme internaționale importante cum ar fi Comisia Internațională a Juriștilor, Comisia de la Veneția au cerut imperativ anularea articolul 307 din Codul Penal, Procurorul general interimar, Dumitru Robu, vrea să extindă aplicarea acestor prevederi în privința judecătorilor Curții Constituționale.
Procurorul general interimar, Dumitru Robu a solicitat interpretarea Constituției dacă aceasta permite angajarea răspunderii penale a judecătorilor Curții Constituționale în baza Articolului 307 din Codul Penal, privind pronunţarea unei decizii contrare legii.
Articolul 307 criticat de Comisia Internațională a Juriștilor
Potrivit Raportului Misiunii Comisia Internațională a Juriștilor (ICJ), în cadrul misiunii din anul 2018, delegația ICJ a auzit informații privind câțiva judecători supuși urmăririi penale pentru infracțiunea de „pronunțare a unei sentințe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii”, în baza articolului 307 al Codului penal.
ICJ a consideră că, componența de infracțiune prevăzută în articolul 307 al Codului penal constituie un instrument periculos de presiune asupra judecătorilor în mâinile organelor procuraturii.
Reprezentanții Procuraturii Generale au insistat constant că articolul 307 al CPP este un instrument util pentru combaterea corupției în sistemul judecătoresc. În acest context „ICJ nu vede cum această prevedere poate fi utilă într-o investigație privind corupția, cu excepția cazului în care ea este aplicată pentru a ocoli garanțiile procedurale. Dacă judecătorii sunt suspectați de corupție sau de adoptarea hotărârilor sub presiune sau influență externă, ei ar trebui să fie investigați pentru aceste infracțiuni penale prin proceduri efective de investigare și urmărire, care respectă drepturile procedurale.”
Articolul 307 interpretat restrictiv de Curtea Constituțională
Amintim problemele ridicate de Procurorul general interimar, Dumitru Robu au fost anterior soluționate de Curtea Constituțională la 28 martie 2017. Curtea Constituțională și-a bazat hotărârea pe interpretarea restrictivă a infracțiunii, accentuând faptul că judecătorul poate fi urmărit penal „doar în baza unor probe incontestabile, care ar demonstra intenția judecătorului în emiterea actului judecătoresc contrar legii”.
Curtea Constituțională a mai accentuat că „responsabilitatea de a nu recurge nejustificat la articolul 307 din Codul penal împotriva judecătorilor și de a evita un efect stigmatizant asupra acestora o au nu doar Procurorul General și instanțele de judecată, dar și, în special, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței puterii judecătorești. Prin urmare, CSM, la autorizarea pornirii urmăririi penale în baza articolului 307 din Codul penal, este obligat să țină cont de faptul că răspunderea penală trebuie să rămână întotdeauna o măsură la care se recurge în ultimă instanță”.
Comisia de la Veneția rezervată în privința prevederilor la art. 307 CP
Hotărârea Curții Constituționale a urmat după un aviz al Comisiei de la Veneția, emis la cererea Curții Constituționale, în care se afirma că astfel de infracțiuni erau posibile doar „în cazul de rea intenție și, posibil, neglijenței grave [și că] judecătorii nu ar trebui să fie trași la răspundere pentru erori judiciare care nu presupun rea-credință și din cauza diferențelor de interpretare a legii. Remediul principal pentru astfel de erori este procedura de apel.”
Anularea articolul 307 CP este în planul de acțiuni al Guvernului
Cel mai interesant însă este că Ministerul Justiției a inițiat la 2 august consultarea opiniei publice, solicitând tuturor celor interesați, societății civile, autorităților publice, partenerilor naționali și internaționali, să se pronunțe cu opinii argumentate în privința oportunității aplicării prevederilor art. 307 din Codul penal al Republicii Moldova.
Deocamdată nu se știe când CCM în noua componență va examina admisibilitatea acestei cereri.
timpul.md