Programul național de învățare a limbii române pentru minorități va fi extins

Programul național de învățare a limbii române pentru minorități va fi extins până în 2029, anunță Ministerul Educației (MEC).
Potrivit Ministerului, aproximativ 25.000 de persoane au beneficiat până în prezent de acest program, dezvoltându-și competențele lingvistice.
„Noul Program Național pentru anii 2026–2029 va pune accent pe metode moderne de predare, pe evaluarea competențelor lingvistice ale elevilor, pe resurse digitale accesibile și pe formarea profesorilor, astfel încât fiecare copil și adult să aibă șansa reală de a învăța limba română și de a o vorbi în fiecare zi”, a declarat Valentina Olaru, secretar de stat în cadrul MEC.
Reprezentanții MEC au prezentat situația actuală privind desfășurarea cursurilor de limbă română, dar și a procesului de studiere a acesteia la toate nivelurile educaționale – de la educația timpurie, învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional tehnic, până la învățământul superior și programele de formare continuă.
Programul național privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă, pentru anii 2023–2025 este un program guvernamental care are drept scop facilitarea învățării limbii române de către membrii minorităților naționale, inclusiv de către adulți.