Punk’s not dead sau Pussy Riot şi „democraţia” ortodoxă rusească

Acest tip de democrație îți permite să fii corupt, criminal, hoț, cinic, antipopor ș.a.m.d. atâta timp cât nu ești împotriva țarului. În același timp, acest tip de democrație este în stare să te închidă la răcoare pentru o viață – cazul Hodorkovski, sau să-ți dea doi ani de colonie pentru un act de vandalism, act care într-o țară democratică se pedepsește cu maximum 15 zile de detenție.

Am vorbit de mai multe ori despre creștinismul primitiv care a cuprins Europa de Est și despre transformarea bisericii într-un organ de dictatură politică în țările fostei URSS. Dacă URSS a reușit să limiteze influența spirituală a bisericii la minimum, atunci epoca postsovietică a reușit să facă din biserică un instrument de propagandă excelent. Sunt de părerea că singura excepție în această statistică inumană o reprezintă doar Georgia, unica țară în care biserica și reprezentanții acesteia și-au păstrat încă castitatea și puritatea. Ce vedem în restul Europei de Est? Vedem popi care figurează în scandaluri sexuale și cazuri de corupție, vedem episcopi circulând cu mașini care costă mai mult decât zece „împărății cerești”, vedem preoți învinuiți de pedofilie și îndreptățiți în lipsă de probe, vedem orice numai nu ceea ce ar trebui să semnifice religia creștină. În astfel de condiții, mi se pare strigător la cer faptul că creștinii ortodocși din Europa de Est se revoltă atât de mult împotriva unor fete, care au îndrăznit să cânte o punk-rugăciune anti-Putin în Hramul lui Iisus Mântuitorul din Moscova.

Cazul „Pussy Riot” stârneşte dezbateri aprinse nu doar în Rusia şi Europa de Est, ci în toată lumea. O mulţime de artişti, muzicieni, pictori și scriitori se solidarizează cu cauza fetelor de la „Pussy Riot”. E clar că nume precum Madonna, Red Hot Chili Peppers sau Bjork caută și o publicitate gratuită pledând pentru o cauză atât de mediatizată în ultimul timp. Însă este de ajuns să privim cealaltă parte a baricadei, cea proputinistă reprezentată doar de pseudovedete precum Iosif Cobzon, vedete care cântă ditirambe oricărui regim de la Hrușciov încoace, indiferent de culoarea politică a acestuia. Să vezi că nu castelurile patriarhului Kiril îi supără pe acești cântăreți, ci protestul unor fete care vor să trăiască într-o Rusie liberă. Lăfăitul în lux a mai-marilor bisericii ruse nu supără deloc democraţia rusească ortodoxă. Şi chiar, ce poate fi satanic în maşini mai scumpe decât salariul unui sat întreg din „glubinka” rusească? Nu corupția și nu hoția distrug Rusia, pentru că aceste fenomene semnifică stabilitatea în societatea rusă contemporană. Protestul și setea de libertate sunt dușmanii de moarte ai acestui regim la fel de sovietic ca și cel instaurat de călăul Stalin cu jumătate de veac în urmă.

Cu părere de rău, observ aceleaşi tendinţe şi în societatea basarabeană. În ultimul timp, creştinismul ăsta estic ne face să-i aprobăm pe bandiţi, hoţi, proxeneţi şi alte scursori sociale doar dacă aceştia poartă o cruce la gât şi sunt botezaţi. În rest, toată omenirea de altă rasă, culoare, etnie, religie, opinie, orientare sexuală şi politică este damnată și va nimeri în iad. Toți cei care poartă un cercel în ureche sau un tatuaj vor distruge umanitatea noastră „creștină”, pentru că doar noi, creștinii ortodocși din estul Europei, cei mai „pioşi şi milostivi” din toată lumea, vom păşi în raiul democraţiei absolute. De când biserica a devenit un instrument al terorii şi propagandei, am impresia că creştinii adevăraţi nu mai au ce căuta în biserici. Free „Pussy Riot”!