CSI / Rusia

Putin rupe tăcerea în legătură cu accidentul lui Prigojin: Transmite condoleanţe familiei şi spune că se întorsese miercuri din Africa. „A fost un om de afaceri talentat, dar a făcut unele greşeli grave”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a vorbit joi seara, 24 august, pentru prima dată despre accidentul aviatic de miercuri în care a murit şeful Wagner, Evgheni Prigojin, cândva unul dintre apropiaţii săi, dar care căzuse în aparentă dizgraţie după o încercare de a se revolta împotriva conducerii militare a Moscovei, relatează BBC şi News.

Vladimir Putin a confirmat moartea lui Evgheni Prigojin, numindu-l pe şeful mercenarilor Wagner un ”om de afaceri talentat” cu ”o soartă dificilă” şi a transmis condoleanţe familiilor şefului Wagner şi ale celorlalte nouă persoane aflate la bord.

Putin a rupt tăcerea despre Prigojin la aproape 24 de ore de la moartea acestuia, cu ocazia unei întâlniri avute la Kremlin, când presa remarcase deja lipsa unei reacţii din partea şefului Kremlinului faţă de moartea fostului său aliat, numit cândva ”Bucătarul lui Putin”.

Putin a spus că Prigojin se întorsese miercuri în Rusia din Africa, unde se întâlnise cu ”unii oficiali”, fără a preciza cu cine.

De asemenea, președintele rus a mai spus că îl cunoştea pe Prigojin de la începutul anilor 1990.

”A fost un om cu o soartă dificilă, a făcut câteva greşeli grave în viaţa sa”, a afirmat Putin, într-o posibilă aluzie la trecutul lui Prigojin, , care a făcut închisoare pentru infracţiuni de drept comun, sau la revolta sa eşuată de la sfârşitul lunii iunie.

”A obţinut rezultatele necesare atât pentru el însuşi, cât şi pentru un efort comun pe care i l-am cerut în ultimele luni”, a mai spus dictatorul rus referindu-se aparent la războiul din Ucraina şi, posibil, la eforturile mercenarilor Wagner pentru cucerirea oraşului ucrainean Bahmut.

Se pare că alături de Prigojin în avion se aflau mâna sa dreaptă, Dmitri Utkin, precum şi alţi cinci membri ai Wagner şi trei membri ai echipajului.

”Datele iniţiale sugerează că la bord se aflau angajaţi ai companiei Wagner”, a confirmat şi Putin. 

”Aş dori să remarc că sunt oameni care au avut o contribuţie semnificativă la cauza noastră comună de a lupta împotriva regimului neonazist din Ucraina”, a continuat el. ”Ne amintim şi ştim acest lucru şi nu îl vom uita”, a asigurat Putin.

”A fost un om de afaceri talentat”, a mai declarat Putin într-un discurs televizat, promiţând că anchetatorii vor cerceta ce s-a întâmplat, dar atrăgând atenţia că acest lucru va lua timp.

Totodată, el spune că a fost informat despre accidentul aviatic joi dimineaţă.

În ultimele zile, se crede că şeful Wagner ar fi fost prezent în Africa de Vest – unde analiştii occidentali se tem că gruparea a încercat să îşi extindă aria de acţiune în alte ţări, inclusiv în Niger, unde tocmai a avut loc o lovitură de stat. Wagner este un pilon cheie al politicii externe ruseşti, forţele sale ajutând la susţinerea guvernelor din Siria, Mali, Republica Centrafricană şi Libia în schimbul unor drepturi miniere profitabile.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *