Economie

R. Moldova a exportat cu 14% mai puțin vin în 2022 față de 2021

Republica Moldova a exportat cu 14 procente mai puțin vin anul trecut decât în 2021, arată datele prezentate recent în cadrul celei de-a 6-a ediție a conferinței naționale a filierei vitivinicole.

Potrivit directoarei interimare a Oficiul Național al Viei și Vinului, Elizaveta Breahnă, printre factorii care au provocat această scădere se numără războiul din Ucraina, perturbarea logisticii de transport, precum și pandemia de Covid-19. Între timp, România ocupă primul loc în topul celor 10 țări în care au fost exportate cele mai multe vinuri moldovenești îmbuteliate.

În anul 2022 s-a mărit numărul agenților economici înscriși în registrul vitivinicol, fiind vorba de 58 900, a precizat șefa Oficiului Național al Viei și Vinului, Elizaveta Breahnă. Producția de vinuri în anul 2022 este aproape echivalentă cu cea din 2021, de 140,5 milioane litri, cu excepția celor destinate pentru distilare.

Datele prezentate arată că Republica Moldova a exportat cu 14 procente mai puțin vin anul trecut decât în 2021, din diverse cauze, a explicat Elizaveta Breahnă:

„Pandemia, războiul din Ucraina, războiul a dus la perturbarea logisticii de transport, diminuarea producției, adică a vânzărilor privind exportul vrac în țările CSI”, a declarat Breahnă.

Datele mai arată că România ocupă primul loc în topul celor 10 țări în care au fost exportate cele mai multe vinuri moldovenești îmbuteliate, fiind obținute din aceste vânzări 26 milioane de dolari. Pe locul doi se clasează Rusia, urmată de Polonia. Importurile de vinuri în R. Moldova sunt în scădere, a spus directoarea Oficiul Național al Viei și Vinului:

„Importul total a fost cu 39% mai mic în volum și cu 6% în valoare. În 2022, au fost importate doar 3,6 mil. litri, la o valoare de 9,6 mil. dolari”, a menționat Elizaveta Breahnă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *