Ultima oră

Radiografia economică a Guvernatorului: Nu avem capital rusesc în bănci, dar indirect putem fi afectaţi prin expunerea băncilor austriece şi franceze asupra Rusiei

Isărescu a vorbit despre riscurile economice la adresa României că urmare a tensiunilor din Ucraina, despre sistemul bancar şi aşteptările pentru 2014. Vezi în ataşament prezentarea Guvernatorului BNR.

Potrivit lui Isărescu, România este între ultimele 3 ţări din UE după criteriul dependenţei de energia importată, în 2013 volumul importurilor acoperind doar 15% din consumul total. Chiar şi în ideea închiderii complete a robinetului de către Rusia, am fi acoperiţi până în noiembrie-decembrie, susţine Isărescu.

Capitalul rusesc are o prezenţa semnificativă în România, în mod direct sau prin intermediul unor holdinguri cu sediile centrale în state membre ale UE. Această prezenţa se concretizează în domeniul fierului sau oţelului (TMK), metalurgiei (ALRO Slatina) sau în cel al rafinării (Lukoil). Cu toate acestea, niciuna dintre companii nu este de importantă sistemică, spune Isărescu.

expunerea băncilor locale asupra companiilor ruseşti sau ucrainiene este neglijabilă

Guvernatorul a mai abordat şi situaţia sistemului bancar din România, precizând că nu există legături directe între sistemele financiare din România şi cele din Rusia sau Ucraina şi nu există nicio prezenţa a capitalului rusesc în băncile din România. De asemenea, expunerea băncilor locale asupra companiilor ruseşti sau ucrainiene este neglijabilă, a mai adăugat Isărescu. "În mod indirect, prin intermediul canalului creditării, ar putea există repercursiuni că urmare a expunerii băncilor austriece şi cele franceze asupra Rusiei şi Ucrainei. dar indicatorii sistemului bancar românesc sunt la un nivel confortabil, putând absorbi un asemenea risc, dacă s-ar materializa", crede Isărescu. Până în prezent, a mai arătat el, impactul tensiunilor regionale pe piaţă de capital şi pe cea valutară a fost moderat şi de scurtă durata.

Băncile străine care au luat parte la Iniţiativa Viena, şi-au redus expunerea pe România cu 19% în perioada martie 2009-februarie 2014

Potrivit Guvernatorului, băncile străine care au luat parte la Iniţiativa Viena, şi-au redus expunerea pe România cu 19% în perioada martie 2009-februarie 2014. Iniţiativa de la Viena a fost creată la începutul anului 2009, pentru a preveni eventuale retrageri masive de capital de pe pieţele est-europene în urmă crizei financiare mondiale declanşată de falimentul Lehman Brothers Holdings. În prima parte a anului 2009, grupul Iniţiativa de la Viena a obţinut angajamente din partea marilor bănci prezente în Europa Centrală şi de Est că îşi vor menţine expunerea pe pieţele din regiune timp de cel puţin un an, în condiţiile în care un val de retrageri de capital ar fi adâncit impactul crizei mondiale asupra economiilor din regiune.
Împrumuturile neperformante au continuat să crească în 2013 şi în prima parte a anului 2014, chiar dacă într-un ritm mai lent, a mai spus Isărescu la întâlnirea menţionată la început.

2014, un an de creştere dar în care agricultură poate mişcă PIB în orice direcţie

2014 pare să fie un alt an de creştere economică, prognozele actuale indicând un ritm de 2,8%, existând date care să indice posibilitatea unui avans de peste 3%. "Că întotdeauna, rezultatele din agricultură pot mişcă această evoluţie a PIB în orice direcţie", a mai adăugat Isărescu. Inflaţia medie anuală este estimată la 2%, deficitul fiscal va rămâne în limitele Tratatului de la Maastricht, sub 3% din PIB.
 
hotnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *