Circa 20 de tineri nonagenari – nu e nicio contradicție în termeni aici, dată fiind vitalitatea acestor oameni – cântă însuflețit „Deșteaptă-te, române!”, la începutul manifestării, exact în momentul în care pe ușa sălii își face intrarea un personaj luminos. La cei peste 90 de ani poartă pe față zâmbetul șăgalnic al unui adolescent, iar ochii îi strălucesc de optimism și emană o energie pozitivă cum rar mai poți întâlni. Am remarcat ochii pentru că ulterior, pe parcursul discursurilor, aceiași ochi m-au fixat minute în șir, analizându-mă mai serios decât un scanner de ultimă generație. La finalul părții oficiale a protocolului, maestrul Glebus Sainciuc, pentru că el era cel care mă „radiografiase”, mi-a făcut semn cu mâna să mă apropii. Ținea în mână o coală pe care era schițat, în cariocă, un portret al meu, pe care mi l-a dăruit. Am fost fascinat de magnetismul celebrului artist, probabil cel mai frumos om din lista enormă de români minunați pe care i-am cunoscut în Basarabia. Nicio clipă nu m-am gândit că îl vom pierde atât de curând, pentru că, în ciuda vârstei, arăta pofta de viață a unui adolescent. Probabil că în Rai, bunul Dumnezeu pregătește un carnaval, iar cine altul decât maestrul Glebus poate confecționa măști mai potrivite…
