Eveniment

Raportul “7 aprilie” ar fi putut fi mai bun, Nagacevschi

14:16 – Nagacevschi: "Noi putem spune că a fost omorât Boboc, dar nu putem spune de către cine. Acest lucru îl poate afirma instanţa". Mihai Ghimpu: "Noi nu putem da sentinţe, dar să ne expunem opinia avem dreptul".

14:13 – Mihai Ghimpu vrea să ştie dacă s-a aflat cine a dat indicaţii ca tinerii să fie maltrataţi în comisariate. "Nimeni nu a recunoscut că a dat asemenea indicaţii şi pot spune că nici nu va recunoaşte", a răspuns Nagacevschi.

14:09 – Vicepreşedintele Parlamentului, Iurie Ţap, este interesat cine sunt persoanele din guvernul trecut care şi-au permis să nu prezinte informaţii Comisiei de anchetă. Nagacevschi: "Respectiva informaţie nu a fost prezentată de Serviciul Protecţie de Stat. Dar nu există niciun instrument sancţionatoriu pentru persoanele care fie nu se prezintă la audirile Comisiei sau nu răspund la întrebări".

Nagacevschi mai spune că "Raportul nu prevede că poliţiştii sunt vinovaţi, ci cei care au condus respectivele acţiuni sau ar fi trebuit să le conducă, dar n-au făcut nimic. În rest, noi condamnăm maltratarea, reţinerea persoanelor nevinovate. Aici noi spunem despre responsabilitatea individuală a fiecărui poliţist".
Preşedintele Comisiei de anchetă recunoaşte că Raportul ar fi putut fi mult mai bun: "Nici eu nu sunt foarte satisfăcut de acesta, dar Comisia nu a dispus de mai mult timp şi mai multe resurse pentru a prezenta un document mai detaliat".

14:02 – Dumitru Diacov: "Nu sunt poliţiştii vinovaţi. Sunt două-trei persoane care au dat ordine şi aceia trebuie traşi la răspundere. Poliţiştii trebuie apăraţi de parlament".

13:59 – Valentin Guznac vrea să ştie dacă au fost verificate declaraţiile fostului preşedinte V. Voronin, precum că România ar fi fost implicată în protestele din aprilie. Nagacevschi: "Nu au fost identificate argumente care ar confirma acest lucru, dimpotrivă, s-a stabilit că România nu a fost implicată în niciun fel. Lucrul acesta l-a recunoscut şi fostul procuror general, Valeriu Gurbulea".

13:55 – V. Stepaniuc: "De ce acuzăm atât de dur fostul guvern şi Ministerul de Interne, atâta timp cât noi nu avem poziţia politico-juridică faţă de protest?"

13:53 – Vitalie Nagacevschi: "Eu am spus că trebuie verificate şi alte versiuni. Acest lucru trebuie să-l facă organele de urmărire penală, nu Comisia de anchetă. În ceea ce priveşte documentele distruse, noi nu putem să verificăm. Am solicitat informaţii de la SIS şi ne-au răspuns că toate documentele au fost distruse. Între timp, fosta conducere a declarat că acestea au fost transmise către Procuratura Generală. Şi noi, acum, solicităm PG dacă au fost sau nu distruse astfel de documente".

13:51 – Victor Stepaniuc: "Comisia a adus nişte argumente, care demonstrează că nu s-a descurcat cu sarcina ei. Nu este vorba despre identificarea infractorilor. Dacă nu e vinovată fosta guvernare şi nici opoziţia, dar o a treia forţă, atunci de ce dăm aprecieri? Nu au fost studiaţi toţi factorii. Întra-devăr s-au pierdut documente la SIS şi care sunt acestea?"

13:40 – Vitalie Nagacevschi: În ceea ce priveşte sistarea telefoniei mobile în perimetrul desfăşurării evenimentelor, s-a stabilit deja că ordinul a venit din partea consilierului prezidenţial, Valeriu Diozu. În ceea ce priveşte internetul, a fost o scăpare a Comisiei.

13:31 – Corina Fusu: "De ce, având la dispoziţie o mulţime de imagini foto şi video, nu au fost reţinuţi agresori? Sunt cunoscute doar două persoane".

13:27 – Nagacevschi susţine că autorităţile nu au permis liderilor opoziţiei să meargă în mulţime pentru a o linişti. "Este şi cazul liderului PLDM, Vlad Filat, care, în acea dimineaţă a fost chemat la Procuratură", a precizat el.

13:20 – Şedinţa a fost reluată.
Au început dezbaterile pe marginea Raportului "7 aprilie". Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009, Vitalie Nagacevschi, a declarat că săptămâna aceasta experţi europeni vor avea întrevederi cu liderii politici.


12:27
– Până la urmă, preşedinţia Comisiei i-a revenit liberalului Oleg Bodrug, iar Simion Furdui a fost numit vicepreşedinte.
Deputaţii au anunţat pauză, pentru jumătate de oră.

12:24 – Victor Stepaniuc propune ca să fie examinată situaţia de la fondarea Moldova-Gaz. Mihai Ghimpu: "De când? de când s-a născut Stalin?"

12:20 – Fracţiunea PL a cerut preşedinţia acestei Comisii, întrucât Simion Furdui (PLDM) a deţinut preşedinţia Moldova-Gaz, la începutul anilor 2000.

12:18 – Mihai Ghimpu insistă asupra extinderii perioadei de investigare, din 2000 până în 2010. "În acest caz, va trebui să venim cu raportul final în patru luni", a menţionat Untilă.

12:17  – Veaceslav Untilă, propune instituirea Comisiei speciale, care va efectua un control financiar la Moldova-Gaz. Comisia urmează să aprobe un program de lucru şi să prezinte Parlamentului soluţionarea problemelor care le va identifica. "Preţurile pe care le plătesc consumatorii sunt exagerate", a spus Untilă.

A fost propusă investigarea perioadei 2005-2010. Din componenţa Comisiei speciale vor face parte următorii deputaţi: Simion Furdui (preşedinte), Oleg Bodrug şi Valeriu Guma (vicepreşedinţi), Veaceslav Untilă (secretar), Valentin Chepteni, Victor Stepaniuc şi Veaceslav Ioniţă. Comisia urmează ca, în termen de trei luni, să prezinte un raport.

11:42
– Legislativul a votat proiectul, prezentat de Ion Plşeca, preşedintele Comisiei juridice, care prevede că "dizolvarea Parlamentului va avea loc în termeni rezonabili".

11:33  – Oleg Efrim, viceministrul Justiţiei, a prezentat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative ( Legea taxei de stat – art.3; Legea cu privire la Curtea Constituţională). Reforma prevede trecerea de la instanţele specializate la cele de drept comun. Inclusiv, examinarea dosarelor economice ar putea fi examinate la instanţele de judecată comune. Potrivit lui Efrim, aceasta nu prevede cheltuieli suplimentare. Parlamentul a votat proiectul în prima lectură.

11:28 – Igor Corman, preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă, a propus ratificarea protocolului în două lecturi. A fost votat de toţi cei 54 deputaţi prezenţi.

11:25 – Octavian Calmâc, viceministrul Economiei, prezintă proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind excluderea din regimul de comerţ liber la Acordul privind comerţul liber între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei din 13 noiembrie 2003.

11:20 – Şedinţa a fost reluată.
Corina Fusu, preşedinta Comisiei parlamentare pentru mass media, anunţă vacanţa funcţiei unui membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Ruslan Pleşca, care "a fost pedepsit pentru luare de mită".

Şedinţa de azi a parlamentului a fost întreruptă după câteva minute de la onorarea drapelului de stat. Deputaţii au luat o pauză pentru a conveni asupra unui punct de pe ordinea de zi. Este vorba despre discutarea, în lectura a doua, a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la avocatură şi a Codului de procedură civilă. Deputatul PD, Oazu Nantoi a cerut eliminarea chestiunii din ordinea de zi, în timp ce liberal-democratul Mihai Godea insista asupra dezbaterilor. Pentru a găsi un numitor comun, spicherul Mihai Ghimpu a propus o pauză, astfel încât să poată fi votată ordinea de zi în variantă finală.

Printre chestiunile incluse în ordinea de zi mai figurează: 1. Dezbateri asupra Raportului Comisiei de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009; 2. Proiectul de hotărîre cu privire la vacanţa unei funcţii de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului; 3. Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind excluderea din regimul de comerţ liber la Acordul privind comerţul liber între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei din 13 noiembrie 2003; 4. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative ( Legea taxei de stat – art.3; Legea cu privire la Curtea Constituţională – art.25; ş.a.); 5. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi -art.3, 13, 14, şa.; Legea privind Fondul Arhivistic al RM – art.22; ş.a.); 6. Proiectul de lege pentru abrogarea alineatului (2) din articolul 108 din Legea cooperaţiei de consum nr.1252-XIV din 28 septembrie 2000; 7. Proiectul de lege pentru modificarea articolului 10 din Legea nr.1234-XIV din 22 septembrie 2000 cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova.

Totodată, legislatorii au inclus în ordinea de zi subiectul privind formarea unei comisii parlamentare care să investigheze situaţia financiară de la Moldova-Gaz. Propunerea a venit din partea deputalului Veaceslav Untilă.

La şedinţă sunt prezenţi 54 de deputaţi, din totalul de 101. Lipseşte fracţiunea PCRM.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *