Vă voi da un exemplu. Când spunem Iuda, ne gândim imediat la cel de al doisprezecelea apostol, vânzătorul lui Iisus. Spunem despre oamenii răi: ăla e Iudă. Astfel încât Iuda a devenit atribut pentru a clasifica oamenii fățarnici și trădători. Deși ar trebui să ne gândim în primul rând că Iuda e unul din fiii bătrânului Isaac, formând ulterior una din cele douăsprezece seminții ale lui Israel.
Apoi, după împărțirea regatului lui David, apar două regate în Țara Sfântă: Israel, care e mai corupt și mai idolatru; și Iuda, cu capitala la Ierusalim. În Iuda apar regi ca Ezechia sau ca Iosia drepți și întorși spre Dumnezeu. Totodată, Iuda e seminția din care se naşte David, iar ulterior Iisus. Însă contrar acestei alegeri de cinste a seminției, când pronunțăm acest nume ne gândim la Iuda Iscarioteanul.
Dacă e să facem referire la persoane, nu la seminții, e suficient să ni-l amintim pe Iuda Macabeul, unul dintre vitejii remarcabili din Vechiul Testament. Comparabil cu David și vitejii lui, Iuda Macabeul apare într-un moment critic al istoriei poporului ales, nu cu mult înainte de venirea pe lume a lui Iisus Hristos. Reușește să apere credința, să redea Ierusalimului statutul pierdut. Om credincios, dar războinic, e capabil să țină piept imperiilor care îi împresurau. Luptă și cu grecii, și cu egiptenii și apără tradiția iudaică. Citind în cărțile Macabeilor (I-II) povestea lui, rămâi impresionat. Dacă îmi permiteți comparația, Iuda Macabeul ar fi un extraordinar subiect de film istoric la Hollywood.
Cu toate astea, când rostim Iuda, nu ne gândim nici la fiul lui Isaac, nici la seminția lui Iisus Hristos și a regelui David, nici la regatul care a păstrat tradiția iudaică și nici la Iuda Macabeul. Ci ne gândim doar la Iuda Iscarioteanul, vânzătorul și trădătorul Mântuitorului Iisus Hristos. Fapt care mă face să cred că oamenii își amintesc mai ușor un rău decât un bine.
Să încercăm să îi pomenim mai des pe cei ce ne fac bine, iar pentru cei ce ne fac răul să ne rugăm lui Dumnezeu să îi ierte şi să îi aducă pe calea cea dreaptă. Să punem binele în față până când vom ajunge ca la pomenirea numelui lui Iuda să ne întrebam cu sinceritate: care Iuda?
