RĂZBOIUL E OFICIAL /// Ucraina impune legea marţială după ce Rusia a atacat 3 nave în Marea Neagră
Vot covârșitor în Parlamentul Ucrainei
Decretul privind Legea Marţială, semnat de Preşedintele Petro Poroşenko, avea inițial o valabilitate de 60 de zile. Ulterior, a fost modificat la 30 de zile și în această formă a fost trimis în Parlament, către aprobare.
După ore de dezbatere, Parlamentul Ucrainei și-a dat votul. 276 de parlamentari pentru și doar 30 împotrivă în favoarea impunerii Legii Marțiale timp de o lună.
Unde se aplică Legea Marţială
Înaintea votului, Președintele Petro Poroșenko a ținut un discurs, în care a promis să nu restrângă libertățile fundamentale ale cetățenilor. El a susținut în schimb că are nevoie de o putere fermă, în cazul unei invazii majore a Rusiei.
Legea marțială va fi astfel aplicată în:
– 9 regiuni ucrainene de la granița cu Rusia
– o regiune de la granița cu regiunea separatistă prorusă Transnistria din Moldova
– în apele teritoriale din zonele Azov-Kherson
Legea marțială va da posibilitatea, printre altele, de a restricționa organizarea manifestațiilor publice și de a impune un control asupra presei.
Ce spun opozanţii
În parlament, au existat și voci care au criticat impunerea legii marțiale. Parlamentarii opozanți au susținut că Poroșenko ar avea de gând să modifice data alegerilor prezidențiale programate în martie 2019, din cauza popularității mici cu care se confruntă în acest moment. Alte voci din opoziția ucraineană au spus că e un pas către dictatură.
Însă Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a spus că a avut o convorbire cu Președintele ucrainean, care i-a dat asigurări că impunerea legii marțiale nu va avea impact asupra scrutinului prezidențial din martie. De asemenea, Poroșenko i-a spus la telefon că nu va fi afectată funcționarea instituțiilor democratice ale țării.
Incidentul din Marea Neagră
Decizia de impunere a legii marțiale a fost luată după un incident violent produs duminică în Marea Neagră, între marina rusă şi 3 nave ucrainene.
Ruşii au deschis focul şi au sechestrat cele 3 nave, care încercau să traverseze strâmtoarea Kerci, pentru a ajunge la porturile ucrainene din Marea Azov. 3 marinari ucraineni au fost răniţi.
Rusia, care controlează Strâmtoarea Kerci după anexarea Crimeei, a acuzat că vasele ucrainene au încercat să intre în apele sale teritoriale.
Conform unui acord semnat în 2003 de Rusia şi Ucraina, Marea Azov e considerată parte a apelor interne ale celor 2 ţări, iar vaselor ucrainene şi ruseşti le e garantată libertatea de mişcare. Situaţia s-a agravat însă după anexarea Crimeei de către Rusia, când tensiunile dintre cele două ţări au ajuns în pragul războiului.
Ce înseamnă Legea Marţială
Impunerea legii marţiale duce la o serie de restricţii pentru a garanta securitatea naţională a ţării:
– măsuri de securitate sporite la punctele economice şi de infrastructură considerate strategice
– cetăţenii pot fi obligaţi să muncească, în caz de necesitate, în industria apărării
– guvernul poate prelua controlul proprietăţilor care aparţin companiilor de stat sau private
– statul poate impune reguli în telecomunicaţii şi mass-media pentru cazuri de conflict. Restricţii pot fi impuse radiourilor amator şi transmiterii de informaţii prin intermediul reţelelei de Internet.
– statul poate impune interdicţie asupra organizării de alegeri prezidenţiale, parlamentare sau locale
– protestele, manifestaţiile pot fi interzise
– activităţile politice considerate un pericol la securitatea naţională pot fi interzise în limita cadrului constituţional
– evacuarea populaţiei sau a bunurilor materiale de valoare poate fi făcută în caz de pericol
– managerii de companii şi organizaţii pot fi demişi pentru rezultate slabe şi înlocuiţi
– guvernul poate impune măsuri suplimentare în ceea ce priveşte secretul de stat
– cetăţenii străini consideraţi un pericol pentru securitatea naţională pot fi relocaţi sau li se pot restrânge libertăţile
– pot fi impuse restricţii de circulaţie
– pot fi impuse interdicţii la comerţul cu alcool
– cetăţenii pot fi obligaţi să găzduiască în caz de necesitate personal militar, în locuinţele lor
– Articol în curs de actualizare –
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!