ActualitateSănătate

Un nou caz cu un copil ignorat de medici, care ulterior a decedat, zguduie sistemul medical. Avea 2 ani și doctorii nu l-au operat la timp

Un copil de doi ani a murit după ce mai mulţi medici au refuzat să îl opereze. Băiețelul a primit un diagnostic de ocluzie intestinală, fără nicio analiză, și a fost ținut la Spitalul Municipal din Blaj, unde nu exista un chirurg pediatru. Când părinții au cerut transferul la un spital din Sibiu, medicii de acolo au refuzat să îl preia. Disperați, părinții l-au dus singuri 60 de kilometri până la Sibiu, unde au fost lăsați să aștepte ore în șir înainte de consult. Familia a depus mai multe plângeri penale, iar după zece luni, încă mai aşteaptă ca ancheta să se mişte. Noaptea de 4 martie s-a transformat în una de coşmar pentru familia Tenie. Albert, un copil de doar 2 ani şi o lună, a început să acuze dureri de burtă şi pentru că situaţia nu s-a ameliorat, părinţii au decis să-l ducă la spitalul din Blaj. Odată ajunşi acolo, totul s-a transformat într-o luptă contra cronometru. „A început să vomite. Ne-am dat seama că ceva nu e în regulă și l-am dus la spital. Fiind pe aceeași stradă pe care locuim noi, am dus băiețelul în brațe. Cu el în brațe am urcat la secția de pediatrie și în timp ce îl dezbrăcam a sosit medicul”, a declarat Radu Tenie, tatăl lui Albert, potrivit Antena 3 CNN. Copilul a fost diagnosticat cu ocluzie intestinală la spitalul din Blaj Timp de 10 minute, băiețelul a fost evaluat clinic și se ridică pentru prima dată suspiciunea de ocluzie intestinală. Conform protocoalelor, această afecțiune necesită intervenție de urgență, însă nici chirurgul de la Spitalul Municipal din Blaj nu a ținut cont și nici medicul de la Sibiu. În unitatea medicală Blaj nu există chirurgie pediatrică, motiv pentru care, medicul de gardă, după consultul clinic, a decis transferul micuţului la spitalul din Sibiu.

„Am sunat-o pe chirurg și am sunat-o îndelung și n-a răspuns. După 21 de minute, mă sună doctorița chirurg de la Sibiu și a încercat să-mi explice 4-5 minute că nu e de trasfer la Sibiu, ci la Alba, dacă n-avem pediatru sus pe secție. I-am spus: doamna doctor, copilul are nevoie de consult chirurgical imediat, nu numai de pediatru. Și a zis că nu mă interesează, să-l transferați la Alba Iulia și mi-a închis telefonul”, a declarat Gheorghe Dulău, medic de gardă Spitalul din Blaj. Li s-ar fi transmis de către acelaşi medic chirurg pediatru din Sibiu să respecte protocolul. Protocol care spune că pacientul ar trebui transferat la Spitalul din Alba, unde nu există o secţie de chirurgie pediatrică, şi de acolo reprezentanţii spitalului să solicite transferul către Sibiu. Într-un final, fără analize, sau investigații amănunțite și în fața refuzului chirurgului de copii de la Spitalul din Sibiu părinţii l-au dus cu propria maşină pe Albert până acolo.
Copilul a murit în unitatea spitalicească din Sibiu După un drum de 50 de minute, Albert ajunge la secția de chirurgie pediatrică a spitalului din Sibiu. Este supus, vreme de 49 de minute, mai multor investigații medicale care dau un diagnostic clar: ocluzie intestinală. 13 minute mai tarziu, Albert suferă primul stop cardio- respirator. Abia în jurul orei 7 cel mic, spun părinţii, a fost dus spre sala de operaţie. Ore vitale pentru salvarea copilului. Familia îi acuză pe medicii de la Urgenţe că au pierdut vremea şi nu au recţionat prompt, dând dovadă de nepăsare şi neadaptare la situaţia pe care o aveau de rezolvat. „Din nou, aceleași verificări. A durat undeva la 40 de minute până am avut diagnosticul pe baza radiografiei. Suntem convinși că a fost vorba inclusiv de o culpă medicală întrucât Albert a fost pus pe spate și a vomitat pe nas, moment în care a făcut stop cardiac și l-a văzut soția”, a mai declarat Radu Tenie, tatăl lui Albert. De atunci nu au mai primit nicio informaţie despre starea celui mic. Două ore mai târziu, la 9 dimineaţa, au fost informaţi de decesul copilului. Managerii spitalulelor se apără şi spun că au fost respectate toate procedurile „Copilul a făcut în urgență un prim stop cardio-respirator, l-au resuscitat, l-au dus în sală, l-au pregătit de operație, a făcut al doilea stop cardiac, l-au resuscitat, au intrat în sală, a făcut al treilea stop și, din nefericire, nu a mai putut fi resuscitat. Medicul chirurg a avut motivele lui de probabil nu știa nimic despre caz”, a declarat Camelia Grigore, manager Spitalul de Pediatrie Sibiu. În acest caz famila a depus mai multe plângeri penale atât la Parchetul din Blaj, cât şi la Sibiu. După zece luni, încă mai aşteaptă ca ancheta să se mişte.


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *