Deci, Dumnezeu nu l-a blestemat pe Adam, ci l-a înștiințat asupra celor ce vor urma.
Tot așa și Iisus le-a spus iudeilor: „Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. Şi te vor face una cu pământul şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale." (Luca 19; 43-44). „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. Iată, casa voastră vi se lasă pustie.” (Matei 23; 37-38). El nu i-a blestemat, ci i-a plâns pentru că știa cele ce urmau să vină.
Unii dintre noi nu știu că evreii nu L-au acceptat pe Iisus deoarece își imaginau că Mesia, salvatorul promis de Dumnezeu lui David, va fi un rege pământesc ca strămoșul lui şi îi va goni pe toți vrășmașii. Din această cauză au confundat unii capi ai revoltelor cu Mesia cel așteptat. Iisus însă a venit și le-a spus: „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17; 21). Și asta într-o perioadă în care romanii îi stăpâneau. Dacă Iisus ar fi venit să lupte împotriva romanilor, toți l-ar fi urmat fără să se îndoiască. Iată ce ne spune evanghelistul Ioan: „Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur." (Ioan 6; 15).
Iisus deplânge căderea Ierusalimului, deoarece cunoaşte ceea ce va urma. Dacă fiii lui Israel ar fi înțeles despre ce Împărat au vorbit proorocii și L-ar fi recunoscut pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, ei nu ar mai fi pornit răscoala împotriva romanilor între anii 66-73 şi nu s-ar fi pustiit Ierusalimul.
Iosif Flavius, istoricul evreu – devenit din 69 apropiat și sfătuitor al împăratului roman Vespasian, dar care a și participat la luptele împotriva romanilor înainte de această dată, a lăsat o descriere completă a acestei lupte de o cruzime incredibilă. Conform notelor sale, după ce fiul împăratului, Titus, a înconjurat Ierusalimul, îi prindea și îi răstignea pe toți cei care încercau să fugă din Ierusalim. S-a scris că aveau loc până la 500 de răstigniri pe zi. Iar bilanțul victimelor de la sfârșitul războiului a fost de 1.100.000 de victime.
Un astfel de capitol în istoria oricărei țări nu poate să nu ne cutremure. Cu atât mai mult cu cât războiul pe care iudeii l-au dus era considerat din voia lui Dumnezeu. Urmat de două alte mari revolte în 115-117 și 132-135, cel din urmă condus de Simon bar Kohba, care era considerat (şi el!) Mesia, cel așteptat.
Faptul că Mesia murise și înviase cu mulți ani înainte de acest moment nu a fost acceptat decât de foarte puțini din popor. Însă cei care au crezut în Iisus Hristos nu au mai avut motive să participe la acele revolte, în urma cărora templul din Ierusalim a fost dărâmat, iar locul pe care fusese a fost arat cu plugul. Iisus când a prevestit dărâmarea Ierusalimului, a vorbit din atotștiința Sa divină, nu le-a dorit moarte acelor oameni. Iar oamenii, la rândul lor, când s-au războit au crezut că fac voia lui Dumnezeu.
Doar mândria și convingerea că noi știm mai bine decât alţii, doar lipsa smereniei ne poate lega ochii ca să nu vedem voia Domnului. Nouă, cărora de mici ni s-a vestit Învierea Domnului, ne-a fost mult mai ușor să primim adevărul, deja confirmat, decât le-a fost contemporanilor lui Iisus. Astăzi ne pare că celor care au trăit în acele vremuri le-a fost mai ușor să creadă, văzând toate minunile lui Iisus. Însă noi avem mărturia de două mii de ani a dumnezeirii lui Iisus Hristos. Și avem și cuvintele evangheliei pe care să le urmăm. Iisus a spus foarte clar: „Cine Mă iubește, ascultă cuvintele Mele".
Nu va fi nicio diferență între noi și necredincioși, dacă nu vom împlini cuvintele Evangheliei. Și nu pentru că Iisus pedepsește, dar pentru că El este Viața (Ioan14; 6) și nimeni nu poate trăi dacă nu e în viață. El e butucul viei, iar noi suntem mlădițele, dacă nu vom fi sădiți în butuc, nu vom trăi (Ioan 15; 1-5). Să ne rugăm pentru întărirea credinței tuturor, dar și pentru puterea și înțelepciunea de a deosebi între voia noastră și voia lui Dumnezeu. Nu cumva să spunem că ceea ce dorim noi, e de fapt voia lui Dumnezeu. Şi nu cumva să ajungem ziua în care să credem că Dumnezeu ne-a blestemat, când de fapt stă în puterea noastră să alegem binele, şi nu răul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
